Răspunsul lui Iohannis la invitația PSD la dezbatere. "Mă voi concentra pe alegători”

62091646
Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, referindu-se la invitaţia la dezbateri lansată de liderul PSD, Viorica Dăncilă, că social-democraţii "încearcă să atragă atenţia cu tot felul de manevre".

El a subliniat se va concentra pe întâlnirile cu alegătorii în campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

"Încearcă PSD să atragă atenţia prin tot felul de manevre. Pot să vă spun de pe acum - urmează să discut şi cu colegele şi cu colegii în şedinţa de campanie - că eu mă voi concentra pe întâlnirile cu alegătorii în campania pentru turul doi", a spus Iohannis, la sediul central al PNL.

PSD a solicitat, luni, liberalilor organizarea, de comun acord, a cel puţin două dezbateri între Viorica Dăncilă şi Klaus Iohannis, înaintea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale din 24 noiembrie.

Solicitarea a fost transmisă prin intermediul unei scrisori adresate şefului de campanie al liberalilor, Dan Motreanu, de către Lia Olguţa Vasilescu, coordonatorul campaniei electorale PSD.

"Doamna Dăncilă a exprimat în mod public, în repetate rânduri, dorinţa de a avea dezbateri cu domnul Iohannis, însă solicitările dumneaei au rămas fără răspuns. Lipsa unei dezbateri între principalii candidaţi a reprezentat un viciu al procesului electoral şi o problemă de transparenţă în ceea ce priveşte programele acestora pentru mandatul de preşedinte al României. Sperăm că această situaţie nu se va repeta în turul al doilea. Datorăm cetăţenilor români o dezbatere deschisă şi cinstită despre proiectele pe care cei doi candidaţi le au pentru România. Prin urmare, vă înaintez prin prezenta scrisoare o solicitare de a organiza, de comun acord, cel puţin două dezbateri între doamna Dăncilă şi domnul Iohannis înaintea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale din 24 noiembrie", se arată în scrisoare.

Potrivit acesteia, PSD e deschis oricărei variante care presupune organizarea acestor dezbateri "într-un cadru transparent şi cu moderatori imparţiali", astfel încât cei doi candidaţi să beneficieze de şanse egale.

"Echipa de campanie a PSD consideră că această confruntare trebuie să includă dezbateri faţă în faţă între doamna Dăncilă şi domnul Iohannis. E foarte important, din punctul nostru de vedere, ca cetăţenii să poată face direct comparaţia între cei doi candidaţi şi să-l aleagă pe acela sau pe aceea care merită cu adevărat să fie preşedintele României pentru următorii cinci ani", se menţionează în scrisoare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Iohannis cere sprijinul celorlalți candidați pentru turul doi. Dăncilă vrea dezbateri

Au început negocierile pentru turul doi. Preşedintele Klaus Iohannis a cerut sprijinul celorlalţi candidaţi, ieşiţi din cursa pentru Cotroceni.

Statistici după primul tur. Cum și-au împărțit candidații țara și cine a votat pentru ei

Alegerile s-au încheiat fără incidente majore, cu o participare record în diaspora și una redusă în țară.

Document. PSD îl invită pe Klaus Iohannis la „cel puțin două dezbateri” cu Viorica Dăncilă

PSD a trimis spre PNL, luni seară, o invitație la dezbateri între Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.