Întrebarea lui Cristian Leonte care l-a pus în încurcătură pe Klaus Iohannis

×
Publicitate

Cristian Leonte a fost unul dintre jurnaliștii invitați la dezbaterea organizată marți de PNL și Klaus Iohannis, pentru a pune întrebări candidatului din turul 2 al alegerilor prezidențiale.

Jurnalistul Pro TV l-a întrebat pe Klaus Iohannis ce a făcut până acum, în mandatul său de președinte al României, pentru ca a combate un fenomen foarte grav în România: defrișarea ilegaă a pădurilor.

Cristian Leonte, PRO TV: Am ales un subiect dureros pentru multă lume, pentru cei care îl urmăresc și care durează de foarte mult timp, pentru a încerca să înțelegem cum ați acționat și cum vă propuneți să acționați din poziția de președinte în eventualitatea în care veți câștiga un al doilea mandat.

În ianuarie 2016, ați promulgat o completare la legea Siguranței Naționale, era o completare a listei amenințărilor la adresa securității naționale care includea: „Prin orice acțiuni sau inacțiuni care au ca efect periclitarea, gestionarea ilegală, degradarea ori distrugerea fondului forestier”. Așadar, este vorba de tăierile de păduri. Era o completare pe care ați propus-o dumneavoastră într-o ședință CSAT cu un an înainte, undeva în 2015.

Din poziția de președinte, ce ați făcut pentru ca această prevedere să fie aplicată?

Citește și
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

Klaus Iohannis: ”Am făcut tot ce poate să facă președintele. Am dezbătut chestiunea în mai multe ședinte CSAT de atunci, am chemat instituțiile abiltiate la raport și le-am cerut să facă strategii sectoriale coerente. Unele au funcționat, unele nu au funcționat. Cred că suntem, dacă am descrie parcursul de la 0 la ok, cam la 15%. Mai este foarte mult de lucru, nu are rost să pictăm niște lucruri altfel de cum se desfășoară ele. S-au făcut pași, există controale, există norme, însă lucrurile trebuie duse mult mai departe și am de gând împreună cu Guvernul, am discutat deja aceste chestiuni, să încurajăm măsuri și legislative, dar și de tip intervenție a autorităților din domeniu pentru a îmbunătăți considerabil situația.”

Cristian Leonte, PRO TV: Lucrurile au mers înainte de atunci, conform unui raport făcut chiar de statul român. 20 de milioane de metri cubi dispar anual din păduri fără forme legale, și încă ceva: în ultimii ani, cinci pădurari au fost uciși, doi numai în toamna aceasta de hoții de lemne. Sunt sute de alți agresați și răniți de-a lungul anilor. De ce nu ați făcut presiuni inclusiv prin declarații și apariții publice, pentru că aceste mecanisme de apărare în primul rând a celor care păzesc pădurea și o îngijesc și în al doilea rând a pădurii în sine.

Klaus Iohannis: ”Aceste mecanisme au început să funcționeze, sub optimal, ca să folosesc un cuvânt care definește situația. Vom face în continuare, nu doar presiuni, ci și politici care vor duce spre o mai bună gestionare a pădurilor. Și în ceea ce privește pădurarii, pot să vă spun clar că este un profund regret pe care îl am că autoritățile nu au reușit să facă mai mult și să prevină aceste situații.”

Cristian Leonte, PRO TV: Din aceste autorități vă excludeți pe dumneavoastră?

Klaus Iohannis: ”Din aceste autorități mă exclud, președintele nu are atribuții executive în supravegherea anumitor sectoare, acestea revin autorităților guvernamentale. Dar nu o să încetez, ba chiar o să accelerez prezența mea în spațiul public pentru a solicita soluții pe această zonă.”

Cristian Leonte, PRO TV: Ați spus că împreună cu guvernul veți găsi soluții pentru ca astfel de situații să nu se mai repete sau măcar să se diminueze, sau să ajungă la nivelul optimal, așa cum l-ați caracterizat. Vă amintesc că acum mai puțin de două ore mi-ați răspuns la întrebarea privind schimbarea de majoritate din Parlament de la învestirea Guvernului Dăncilă până la moțiunea de cenzură, mi-ați spus că politicienii sunt sensibili, altfel spus majoritățile se pot schimba. Cât de solide sunt aceste planuri ale dumneavoastră împreună cu Guvernul Orban pentru eventualitatea în care veți câștiga al doilea mandat de a susține aceste măsuri în cadrul acestei majorități instabile din Parlament?

Klaus Iohannis: ”Intenția mea este extrem de solidă.”

Cristian Leonte, PRO TV: Pe ce vă bazați ca și răspunsul Parlamentului să fie la fel de solid?

Klaus Iohannis: ”În această zonă nu vorbesc doar de speranțe, voi avea grijă să se miște lucrurile.”

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Scandal imens în diaspora. AUR acuză fraude masive la vot
Scandal imens în diaspora. AUR acuză fraude masive la vot

Alianţa pentru Unirea Românilor acuză ”nereguli grave care afectează desfăşurarea corectă a alegerilor prezidenţiale în diaspora”, arătând că semnalele primite din teren indică o organizare deficitară.

Cum se poate vota într-o altă localitate decât cea de domiciliu. Explicațiile AEP
Cum se poate vota într-o altă localitate decât cea de domiciliu. Explicațiile AEP

Autoritatea Electorală Permanentă vine cu precizări în ceea ce privește condiţiile de exercitare a dreptului de vot, în ţară.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, sâmbătă, că a avut ”o discuție aprofundată” cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în contextul ultimelor decizii ale Curții Constituționale privind alegerile prezidențiale din România..

Recomandări
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos
LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump va ține un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos
„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos

Discursul premierului Canadei, Mark Carney, la Forumul din 2026 de la Davos a provocat aplauze prelungite, notează BBN Bloomberg, care a făcut și o trecere în revistă a modului în care a fost receptat în media internațională acest discurs.