Vremea azi, 18 august. Temperaturile scad în toată țara

×
Publicitate

Miercuri, temperaturile scad peste tot, iar în vest, nord şi centru se face mai răcoare decât ar fi normal.

În jumătatea sud-estică, avem vreme instabilă şi mai multe perioade cu averse torenţiale, însoţite de tunete, fulgere şi rafale puternice de vânt. În rest, găsim atmosferă însorită şi maxime de la 20 de grade în Bucovina şi în depresiuni, până la 32 de grade în sud-est.

Vremea în fiecare regiune

 

 

În Dobrogea şi Bărăgan, se strică vremea, vor veni ploi zgomotoase şi se vor strânge cantităţi mai însemnate de apă. Vor fi şi descărcări electrice, vântul se va înteţi pe timpul ploilor şi s-ar putea să cadă grindină. Temperaturile scad şi nu mai trec de 32 de grade.

Vreme instabilă găsim şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Ploile vin în mai multe reprize pe parcursul zilei şi pot fi destul de consistente, iar maximele scad cu 6-7 grade faţă de ziua trecută.

În nordul Moldovei şi în Bucovina, se anunţă perioade cu ploi şi multă instabilitate. Se pot strânge cantităţi mari de apă, vor fi şi vijelii şi căderi de grindină, iar temperaturile scad chiar şi cu 12 grade faţă de ieri.

În schimb, în nordul Transilvaniei şi în Maramureş, prindem vreme destul de bună. Ploile apar pe zone restrânse, mai ales acum dimineaţa şi se răcoreşte. La amiază se ating cel mult 25 de grade Celsius.

În ţinuturile vestice, prindem vreme frumoasă cu cer mai mult senin şi doar pe la munte s-ar putea să plouă puţin. Temperaturile scad şi se opresc pe la 25 de grade.

În Transilvania se răcoreşte semnificativ. Mai vin câteva reprize cu ploi zgomotoase şi se pot acumula cantităţi însemnate de apă, mai ales în zonele de munte.

În sud-vestul ţării, se anunţă averse consistente, fenomene electrice, vijelii şi căderi de grindină. Ieri au fost temperaturi de 38 de grade, dar astăzi se răcoreşte şi vor fi cel mult 30 de grade.

Şi în ţinuturile sudice, vin averse mai ales din a doua parte a zilei. Ploile vor fi însoţite de tunete, fulgere şi intensificări ale vântului şi se pot acumula cantităţi mai însemnate de apă. Maximele au ajuns marți pe la 39 de grade în Lunca Dunării însă astăzi vom avea cel mult 32 de grade.

Vremea în București

 

 

În Bucureşti, scăpăm de căldură sufocantă şi după cele 37 de grade de ieri, maxima se opreşte la 32 de grade. Spre seară însă creşte instabilitatea şi apar ploi zgomotoase, destul de abundente.

Vremea la munte

 

 

 

La munte, temperaturile pierd chiar şi 10 grade faţă de ieri, iar instabilitatea afectează Carpaţii Orientali şi Meridionali. Pe aici o să plouă destul de mult, va fi şi grindină, iar pe timpul ploilor se vor produce vijelii. Cantităţile de apă ar putea să depăşească 50...60 L/mp.

Vremea la mare

 

 

 

Pe litoral avem vreme frumoasă până spre seară, când se-aduna norii, iar ploile ajung şi aici. Vorbim despre averse, care pot fi torenţiale şi vor veni cu descărcări electrice şi scurte intensificări de vânt. Maximele vor ajunge la 28...29 de grade, iar apa mării va avea 25 de grade.

Vremea în următoarele zile

 

 

Miercuri, temperaturile scad peste tot. În vest, nord şi centru se face mai răcoare decât ar fi normal, iar plolie şi instabilitatea, cuprind jumătatea sud-estică a ţării.

Joi, se îndreaptă vremea şi doar în sud-est şi la munte mai poate să vină o ploaie de scurtă durată, iar vântul va sufla mai tare pe liloral. Dimineaţa va fi răcoare, mai ales în nord şi în centru, dar pe la amiază vom avea temperaturi agreabile şi cel mult 31 de grade prin Oltenia.

Ziua de vineri ne aduce soare, vreme bună şi câţiva nori de ploaie, după-amiaza, în zonele de munte. Temperaturile cresc uşor şi o să avem o amiază călduroasă în sud-vest şi în sudul extrem.

Sâmbătă, se mai încălzeşte puţin. Continuă vremea frumoasă, dar spre seară, tot pe la munte pot apărea câteva reprize de ploaie. În rest, avem cer mai mult senin şi până la 34 de grade în zona Olteniei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62208181
Incendiu pe un bulevard din Constanța. O mașină a luat foc

O mașină a luat foc pe neașteptate, marți, în apropierea unui bloc de locuințe din centrul municipiului Constanța.

62208179
Doi copii au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un stâlp. La volan se afla tatăl lor

Doi copii, de 6 și 9 ani, au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un stâlp de electricitate.

62196120
„Creşterea preţului la energie ar putea să ajungă la 50% până la finalul anului”. Sindicaliștii cer măsuri urgente

Blocul Naţional Sindical (BNS) solicită Guvernului convocarea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social (CNTDS) pentru a pregăti măsuri care să diminueze efectul creşterii preţurilor la energie asupra consumatorilor.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.