VIDEO. Momentul în care Cascada Bigăr s-a prăbușit

62194532

Cascada Bigăr, unul dintre cele mai frumoase monumente ale naturii din ţara noastră, s-a prăbușit luni, în jurul orei 19.

Jumătate din spectaculoasa cascadă s-a rupt în două, se pare că din cauza greutăţii proprii. La câteva ore de la incident, Romsilva a publicat un videoclip cu momentul prăbușirii.

Un ghid de turism a afirmat, luni seară, că prăbușirea a avut loc după ce apa din izbucul care alimenta cascada a fost deviată pentru o păstrăvărie.

„Travertinul, roca din care este formată acea cascadă, este un calcar care se depune constant odată cu trecerea apei dulci. Dar apa din izbucul care alimenta cascada a fost deviată pentru o păstrăvărie, astfel că roca nu a mai avut parte de necesarul ei natural”, a spus activistul, care a precizat că a observat fisuri în corpul cascadei în ultimii doi ani.

În replică, Romsilva a transmis că păstrăvăria a fost construită în perioada 1986-1988, iar în ultimii 33 de ani nu s-au făcut niciun fel de intervenţii în zonă și a reiterat ideea că Cascada Bigăr s-a prăbuşit din cauze naturale.

Cascada Bigăr este situată în Cheile Nerei - Beuşniţa. Într-unul din topuri realizate de "The World Geography", cascada Bigăr fost desemnată cea mai frumoasă din lume.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62194524
Activist pentru protecția mediului, după prăbușirea Cascadei Bigăr: Motivul este intervenția omului
Cascada Bigăr s-a prăbuşit luni seară, iar reprezentanții Romsilva spun că nefericitul eveniment s-ar fi produs din cauze naturale.
62012079
Irina Tănase, întrebată ce face Liviu Dragnea: Nu este bine, este în continuare în puşcărie
Iubita fostului preşedinte al PSD Liviu Dragnea, Irina Tănase, susţine că Dragnea ”nu este bine”, are probleme de sănătate netratate şi că ”încearcă să ajungă sănătos acasă”, scrie News.ro. 
62194505
Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, șocat după prăbuşirea Cascadei Bigăr
Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Romeo Dunca, s-a declarat şocat când a aflat vestea prăbuşirii Cascadei Bigăr şi a afirmat că era cel mai vizitat loc din judeţ.