Un copil de nici trei ani aflat pe marginea unei șosele a fost spulberat de o mașină, în Cluj. Nu a putut fi salvat

62557122
ISU

Un copil de 2 ani şi 7 luni a murit, miercuri seară, într-un accident rutier produs în judeţul Cluj. Copilul era pe marginea unui drum comunal, fiind lovit de o maşină.

”În data de 2 iulie a.c., în jurul orei 18.45, poliţiştii au fost sesizaţi despre un eveniment rutier înregistrat în localitatea Căpuşu Mic. Din primele cercetări a reieşit că, un bărbat de 43 de ani, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, format din autoturism şi remorcă, în apropiere de Drumul Comunal 114 (DC114), ar fi accidentat un minor de 2 ani şi 7 luni, aflat în proximitate, în condiţii ce urmează a fi stabilite în cadrul cercetărilor”, a transmis, miercuri seară, IPJ Cluj.

Sursa citată a precizat că a fost solicitată de urgenţă intervenţia echipajelor medicale, însă, din nefericire, ulterior a fost constatat decesul minorului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În continuare sunt efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs evenimentul.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62556310
Adrian Negrescu: Cea mai gravă criză bugetară din ultimii 15 ani. Austeritatea este singura șansă să salvăm ratingul României
România se confruntă cu cea mai gravă criză bugetară din ultimii 15 ani, iar economistul Adrian Negrescu avertizează că măsurile dure de austeritate sunt singura soluție pentru a menține ratingul de țară recomandat investițiilor.
62556639
Reacția sindicatelor după măsurile anunțate de Bolojan: „El vine şi ne face bine cu forţa şi pe noi nu ne întreabă?”
Blocul Naţional Sindical (BNS) a transmis miercuri seară că măsurile anunţate de premierul Ilie Bolojan sunt „dure” și au fost luate fără consultarea partenerilor sociali.  
62557064
Sfaturi pentru a plăti mai puțin la factura de energie electrică. Ce electrocasnice consumă cel mai mult curent
Din această lună, plătim mai mult la electricitate. Dar cu mici eforturi, putem găsi soluții ca să nu dăm o avere.