Nenorocirea s-a petrecut pe drumul dintre localitățile Șercaia și Mândra. Din primele informații, mașina în care se aflau victimele s-a izbit de alta în timpul unei depășiri și s-a răsturnat pe câmp.

Șoferul mașinii răsturnate ar fi făcut manevra în același timp cu un altul, aflat în fața lui, spun polițiștii.

În mașină erau patru copii, cu vârste între doi și șase ani. Au fost transportați la spital, împreună cu cei doi adulți – un bărbat și o femeie. Din păcate, pentru băiețelul de doi ani nu s-a mai putut face nimic.

Din primele informații, în autovehicul nu erau montate scaune pentru copii.

Citește și
Un polițist a fost mușcat de un câine la comanda unui bărbat. Agentul se afla în timpul unei intervenții

Polițiștii fac cercetări într-un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.