Un bărbat rănit grav, salvat după ce ambulanța a rămas blocată în nămeți

61934834
iStock

Un bărbat de 42 de ani a fost salvat aproape de limită după ce a suferit un accident casnic pe când lucra în gospodărie, iar ambulanța a rămas blocată în zăpadă.

Un moment de neatenție a făcut ca Gelu Alexa, în vârstă de 42 de ani, să se tăie cu flexul în timp ce lucra prin gospodăria sa, situată în comuna Vutcani, scrie Vremea Nouă.

Lovitura a fost atât de puternică, încât aproape că i-a retezat mâna.

Din cauza faptului că sângera abundent, omul a avut nevoie urgentă de îngrijiri medicale, însă, din cauza zăpezii, ambulanța a rămas blocată în nămeți.

Silviana Bahrim, primarul comunei, a fost cea care l-a transportat cu mașina personală până în zona unde medicii de pe Ambulanță îl așteptau pe pacient.

„Am avut alãturi comandamentul de urgență din comuna Vutcani. Au cărat săracii, prin nămeți, pe bietul om ca să-l salvăm și am reusit. Chiar eu am închis ușile la ambulanță si le-am urat să ajungă cu bine, ca să îl salveze pe Gelu. Mă bucur că am fost de ajutor, asta e ceva normal, pentru asta ne aleg oamenii sã fim lângă ei și la bine și la rău”, a declarat Silviana Bahrim.

„Apelul a venit la orele 16:35, de la Centrul de Permanență din Vutcani. S-a trimis o ambulanță tip C2, care a rămas la intrarea în comuna Rosiesti, blocată în zăpadă. La fața locului a sosit și prefectul judetului Eduard Popica, iar după câteva discuții cu primarul comunei Vutcani, Silviana Bahrim, aceasta s-a mobilizat și a reușit să aducã bărbatul la ambulanță cu o mașină 4 x4. Bărbatul avea traumatism membru superior stâng, plagă tăiată cu flexul. I s-a acordat primul ajutor și în prezent victima a ajuns la Spitalul Județean de Urgență fiind preluată de medicii urgentiști și chirurgi”, a precizat medicul Dan Ungureanu.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61935364
Cazul profesorului care ar fi comis gesturi obscene. Preotul suferă de o boală și avea mâncărimi

Răsturnare de situaţie în cazul preotului profesor de religie, reclamat că s-ar fi masturbat în fața elevelor, în timpul unei ore.

61935312
Incendiu la un apartament din Sectorul 5 al Capitalei: 9 locatari au fost evacuați

Un incendiu a izbucnit joi noaptea la un apartament, situat într-un imobil de pe Calea Ferentari.

61935295
O educatoare a îmbolnăvit copiii de TBC, la o grădiniţă din Dâmboviţa

Se face anchetă la o grădiniţă din Dâmboviţa, unde o educatoare a avut o recidivă a bolii TBC, iar virusul a fost depistat şi la unul dintre copii. De asemenea, analizele arată că sunt suspiciuni de tuberculoza şi la un alt elev.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Nava golful persic
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Potrivit informațiilor disponibile, vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.