Un autocar s-a răsturnat pe DN2. Patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite după ce șoferul ar fi adormit la volan

62460228

Patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite uşor după ce un autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, s-a răsturnat pe Dn2, în apropierea localităţii Pufeşti, din judeţul Vrancea. Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan.

”Prin apel 112, IPJ Vrancea a fost sesizat că, în jurul orei 05.10, pe DN2-E85, în afara localităţii Pufesti, un autocar înmatriculat în Bulgaria a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a răsturnat pe o parte! Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că aspectele sesizate se confirma, fiind vorba despre un autocar cu 59 persoane de naţionalitate bulgară!”, transmite IPJ Vrancea.

Toate persoanele au fost evacuate din autocar, din primele investigaţii fiind înregistrate 4 victime cu răni uşoare, trei adulţi şi un copil.

”Din primele cercetări conducatorul autocarului se pare că a adormit la volan! Acesta a fost testat cu alcool testul, rezultatul fiind negativ”, precizează IPJ Vrancea.

Traficul este îngreunat şi se desfăşoară pe câte un singur fir pe sens.

”Cercetările continuă pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului”, anunţă IPJ Vrancea.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62460163
Mario Iorgulescu, din nou pe lista celor căutați. Este condamnat din 2021 pentru complicitate la lipsire de libertate

La doar o zi după ce instanța supremă i-a anulat condamnarea definitivă de 13 ani și opt luni după teribilul accident de acum 5 ani soldat cu moartea unui tânar de 24 de ani, Mario Iorgulescu este din nou pe lista celor căutați.

62404670
O fată de 12 ani din Bucureşti s-a încuiat în casă și a amenințat că se sinucide. Au intervenit poliţiştii şi negociatorii

O fată de 12 ani s-a încuiat, vineri seară, într-o locuinţă din Sectorul 6 al Capitalei, ameninţând că se sinucide, astfel că acolo au intervenit poliţişti şi negociatori de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale.

62409215
Un nou incident cu scurgeri de gaze în Botoșani. Sute de persoane evacuate

Peste 300 de persoane au fost evacuate, vineri, dintr-un mall din municipiul Botoşani, din cauza unei posibile scurgeri de gaze, după ce un bărbat a alertat autorităţile, spunând că se simte un miros puternic.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Claudiu Manda ar fi cerut pregătiri pentru anticipate

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.