Trupul Roxanei, românca ucisă de rechin în Egipt, a fost adus în țară

62269921
Facebook.com

Trupul neînsuflețit al româncei ucise de rechin într-o stațiune din Egipt, Roxana Donisan, a fost adus în țară.

Trupul său a fost depus sâmbătă, 9 iulie, la Biserica „Sf. Vineri” din municipiul Suceava, conform Monitorul de Suceava.

Părinții Roxanei Donisan, Rodica și Gheorghe, rude, cunoscuți, vecini, dar și foști colegi de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava au venit, sâmbătă, la capelă pentru a fi de față când a fost adus trupul româncei.

Citește și Momentul în care Roxana Donisan a fost atacată de rechin în Egipt a fost filmat de un turist

După ce sicriul a fost depus în capelă, preotul Dumitru Airinei a oficiat o slujbă de pomenire.

Slujba de înmormântare va avea loc luni, 11 iulie, la ora 12:00, la Biserica „Sf. Vineri” din municipiul Suceava, apoi, ea va fi înmormântată în cimitirul Bisericii „Sf. Vineri” din cartierul „George Enescu”.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62271051
Sume fabuloase și bunuri de lux confiscate de Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi în Timișoara
Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi a pus primele sechestre și a indisponibilizat bani și bunuri, după cea mai mare operațiune desfășurată de la înființare.
62271066
Ce mâncare pot savura românii weekend-ul acesta la Asian Food Fest, într-un parc din București
Într-un parc din București are loc weekend-ul acesta festivalul Asian Food Fest, care își propune să aducă oamenii mai aproape de cultura orientală.
62263789
Destinații de vacanță lângă București. Locuri în care poți să îți petreci un weekend în afara orașului
Există o mulțime locuri de vacanță în toată România, iar cei care nu pot să ajungă la mare ori la munte au de unde alege.