Țara în care deputații primesc aproape 50.000 de euro ca să-şi cumpere maşină

62201458
Pro TV

În această săptămână, Uganda a distribuit echivalentul a aproximativ 25 de milioane de euro parlamentarilor săi pentru a-şi cumpăra maşini.

Gestul a stârnit un val de proteste în această ţară din Africa de Est, unde criza Covid-19 îi afectează puternic pe cei mai vulnerabili, informează sâmbătă AFP.

Fiecare dintre cei 529 de parlamentari a primit 200 de milioane de şilingi ugandezi, echivalentul a aproximativ 48.000 de euro.

La 18 iunie, în faţa unor niveluri record de infecţie, preşedintele Yoweri Museveni a anunţat suspendarea călătoriilor şi închiderea şcolilor, a bisericilor şi a barurilor pentru cel puţin şase săptămâni.

Este inacceptabil ca un guvern să cumpere produse de lux pentru un grup restrâns din parlament, care continuă să primească un salariu lunar de peste 30 de milioane de şilingi (aproximativ 7.000 de euro), în condiţiile în care majoritatea populaţiei nu-şi permite să se hrănească", a declarat sâmbătă pentru AFP Annet Nana Namata, director al Uniunii Apărătorilor Drepturilor Omului din Uganda.

Veniturile mici, pe care le are marea majoritate a populaţiei, variază adesea de la 100.000 de şilingi (24 de euro) pentru un muncitor la 280.000 de şilingi (64 de euro) pentru un profesor.

În opinia lui Moses Isooba, liderul Forumului Naţional al ONG-urilor din Uganda, care a vorbit despre un "faliment moral" al statului, suma debursată ar fi putut fi o donaţie de aproximativ 20 de euro "pentru peste 500.000 de persoane vulnerabile".

Este un act ruşinos în condiţiile în care guvernul face apel la cetăţenii privaţi să contribuie la achiziţionarea de vaccinuri COVID-19", a declarat el pentru AFP.

Confruntat cu furia de pe reţelele de socializare şi din mass-media, purtătorul de cuvânt al guvernului, Ofwono Opondo, a apărat decizia subliniind că parlamentarii au "dreptul la transport", invocând o "tradiţie de lungă durată".

''Este vorba de a facilita angajamentul lor faţă de electorat. În orice caz, organizaţiile societăţii civile au fost implicate în procesul bugetar şi ştiau de mult timp că parlamentarii vor primi bani pentru a-şi cumpăra maşini", a adăugat el.

Şi în 2018, plata acestei indemnizaţii a stârnit furie. Protestatarii au invadat parlamentul, înainte de a fi dispersaţi de poliţie.

Uganda, cu o populaţie de 45 de milioane de locuitori, a înregistrat oficial până în prezent 91.710 cazuri de COVID-19, dintre care 2.496 de decese, dintr-un total de aproximativ 1,5 milioane de teste efectuate.

Ţara, care a început campania de vaccinare în martie, înregistrează în prezent puţin peste un milion de persoane vaccinate, cu un obiectiv de patru milioane până la sfârşitul anului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62200886
Incendiu la o sală de operaţie de la Spitalul Judeţean Constanța. Medicii s-au autoevacuat

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după amiază, într-o sală de operaţie de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, acesta fiind stins repede de pompierii din cadrul serviciului voluntar.

62203691
Protest în Piaţa Universităţii faţă restricţiile pentru cei nevaccinaţi. Participă și George Simion și Diana Șoșoacă

Aproximativ 200 de persoane protestează, sâmbătă, în Piaţa Universităţii, faţă de posibile restricţii pentru cetăţenii nevaccinaţi împotriva COVID-19, relatează Agerăres.

62202657
Incendiu la un centru de încărcare a buteliilor, din Prahova: Două persoane au arsuri grave

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la un centru de încărcare a buteliilor, la un depozit din localitatea Fântânele, a anunţat ISU Prahova.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.