Situație disperată în județul Prahova. Au fost depistate alte 2 focare de Covid-19

62139216
Getty

Încă două focare de COVID-19 au fost depistate în judeţul Prahova, acestea fiind localizate la centre medico-sociale din judeţ unde au fost raportate 22 de cazuri de îmbolnăvire în rândul beneficiarilor şi al salariaţilor.

Conform datelor comunicate, sâmbătă, de Prefectura Prahova, la unul dintre focare au fost confirmate şapte persoane (trei beneficiari dintr-un total de 15 şi patru angajaţi dintr-un total de 19).

Măsurile dispuse în acest caz au constat în izolarea beneficiarilor în centrul de îngrijire, iar a personalului infectat fie la domiciliu, fie la spital, după caz, carantinarea contacţilor direcţi, retestarea, pe parcursul săptămânii viitoare, atât a beneficiarilor, cât şi a angajaţilor, dezinfecţia unităţii, transmite Agerpres.

La cel de-al doilea centru, 15 beneficiari dintre cei 48 internaţi au avut teste pozitive. Aceştia au fost izolaţi în unităţi spitaliceşti, a fost realizată dezinfecţia spaţiului, iar săptămâna viitoare vor fi retestaţi toţi beneficiarii şi angajaţii de aici, precizează sursa citată.

Numărul total al focarelor active din judeţul Prahova a ajuns astfel la 11, cu 158 de persoane confirmate la prima testare.

De la începutul epidemiei, 3.057 de persoane au fost depistate în Prahova ca fiind infectate cu noul coronavirus, 617 cazuri fiind active. De asemenea, 117 prahoveni care aveau şi COVID-19 au decedat.

În secţiile de terapie intensivă sunt 25 de pacienţi care au noul coronavirus, dintre care 16 sunt ventilaţi. Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienţilor cu COVID-19 în Prahova este de 328, dintre care 263 de paturi sunt ocupate.

De la intrarea în vigoare a Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, la nivelul judeţului Prahova, Direcţia de Sănătate Publică a emis 401 de decizii de izolare şi 2.501 de decizii de carantină.

Numărul de teste realizat în judeţ, de la începutul epidemiei şi până în prezent, este de 16.632 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere de către angajatori şi persoanele care fac astfel de verificări pentru a merge în vacanţe în acele ţări care solicită un astfel de test), conform centralizării DSP Prahova.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62142263
Organizațiile de mediu contestă legea prin care se pot ridica microhidrocentrale în albiile râurilor
Organizaţiile de mediu contestă o lege promulgată de preşedintele Iohannis, prin care se pot ridica microhidrocentrale în albiile râurilor.
62142264
Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, confirmat cu Covid-19: „Nu am simțit nimic”
Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, confirmat cu COVID-19, el declarând pentru Gazeta de Sud că nu a simţit nimic, este asimptomatic, nu a avut febră şi are şi gust şi miros.
62142261
Grav accident de circulație pe DN2. Un copil a suferit răni severe. FOTO
Un copil a fost grav rănit, iar alte cinci persoane au suferit răni uşoare în urma unui accident rutier produs sâmbătă pe DN2, traficul fiind oprit.