Șirul lung de greșeli care ar fi făcut posibilă evadarea criminalului din București. Un șofer de TIR a alertat poliția

×
Codul embed a fost copiat

Ministerul Justiției a trimis corpul de la control la Spitalul Penitenciar Rahova după au apărut informații potrivit cărora au fost făcute mai multe greșeli care ar fi favorizat evadarea, în București, a unui bărbat condamnat pentru crimă.

Acestuia nu i-au fost puse cătușe, așa cum ar fi trebuit și nu ar fi fost supravegheat corespunzător, înclusiv de un polițist din trupele speciale - după cum susține Federația Sindicatelor din Penitenciare.

Probleme ar fi fost şi cu ambulanța din care a evadat bărbatul - una civilă, adaptată pentru transportul deținuților, dar nu foarte solidă, a recunoscut președintele Administrației Penitenciarelor.

Evadatul a fost prins miercuri dimineață, în Oradea, după un ce un şofer de TIR l-a recunoscut și a anunțat Poliția. În 14 ore parcursese 600 de kilometri.

Citește și
Ucrainenii uciși de un rus în Germania erau soldați răniți în război care se recuperau medical în Bavaria

Imaginea în care un polițist de la Serviciul de Acțiuni Speciale are înfiptă mâna în gâtul evadatului Zsombor Meszaros, trântit pe astfalt, a fost surprinsă miercuri dimineață la ora 4 și 50 de minute - în momentul capturării lui, pe şoseaua de centură a orașului Oradea.

În zonă se afla o parcare mare pentru camioane, o stație de carburant și o pensiune. Un șofer de TIR a anunțat Poliția că evadatul este acolo.

Zsombor Meszaros l-a abordat şi i-a spus că și el este șofer de TIR dar că i s-a stricat mașina aşa că l-a rugat să-l ducă până în Satu Mare. Bărbatul l-a recunoscuit însă și - după ce a refuzat să-l lase să urce la el în cabină - a sunat la 112.

Încolțit de poliștiști în aceast loc de pe șoseaua de centură a orașului Oradea, evadatul - spun surse din anchetă - nu s-ar fi opus în niciun fel arestării. Câțiva agenți în civil l-au abordat primii. Apoi au intervenit cei de la Serviciul de Acțiuni Speciale. La audieri, bărbatul a spus că a schimbat 4 mașini până a ajuns aici.

La primul autoturism în care s-a urcat Zsombor Meszaros, i-a făcut semn șoferului la intersecția străzii Măgura Vulturului cu strada Sachelarie Visarion, din București, la 400 de metri de clinică din fața căreia fugise din ambulanță. Părea că este relaxat și avea o discuție amuzantă cu șoferul care l-a luat la ocazie.

Cu acest autoturism - spune Poliția - deținutul fugar a mers până în localitatea Tâncăbești, la 30 de kilometri de București, pe Drumul Național 1.

În acest în timp, în capitală Poliția îl căuta de zor. Făcea filtre la ieșirile din municipiu controla mașinile, verifica mijloacele de transport în comun.

Zsombor Meszaros era deja în drum spre Cluj, cu mașini în care s-a urcat după ce a făcut autostopul.

A schimbat două până acolo și - apoi - a luat-o pe a patra spre Oradea. Poliția a încercat să dea astăzi de șoferul care l-a dus în vestul țării.

Zsombor Meszaros este acum închis în peniteniciarul din Oradea.

La Spitalul Penitenciar Rahova - instituție care trebuia să îl supravegheze pe condamnatul pentru crimă, pe timpul transferului în unitatea medicală privată din București, din fața căreia a evadat, - se fac anchete.
Ministerul Justiției a trimis corpul de control.

Cosmin Dorobanțu este președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor. A enumerat greșitele care au favorizat evadarea lui Zsombor Meszaros.

Cosmin Dorobanțu, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor: „Nu trebuia trimis acel deținut cu o ambulanță, ci cu o autospecială dotată corespunzător. Compunerea escortei a fost slabă, trebuiau planificați în serviciu mai mulți polițiști de penitenicare printre care să se afle și un mascat. Nu trebuiau băgați în aceeași autospecială deținutul criminal cu deținutul femeie. Au fost încălcate toate procedurile.”

Șeful serviciului Siguranță din Spitalul Penitenciar Rahova, Cătălin Sava, este persoană responsabilă de transportul deținuților. El ar fi trebuit să vegheze că sunt respectate procedurile și că sunt suficienți agenți care păzesc condamnații. Nu ne-a răspuns la telefon - ca să își prezinte punctul de vedere. Sindicatul din Administrația Peniteniciarelor îi aduce acuzații grave.

Cosmin Dorobanțu, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor: „A fost superficial și neglijent în aplicarea acestei escorte, avea resursele umane și materiale necesare dar a refuzat din cauza faptului că ar genera ore suplimentare.”

Dar și sunt și alte greșeli care i-au făcut lui Zsombor Meszaros evadarea ușoară. În ambulanța din care a fugit acesta ar fi trebuit să rămână cu el cel puțin doi agenți ca să îl supravegheze. Nu a fost niciunul. Apoi, bărbatului nu i s-au pus cătușele - așa cum s-ar fi impus, o recunoaște chiar președintele Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Dan Halchin, președintele Administrației Naționale a Penitenciarelor: „Principala întrebare care trebuie pusă și să vedem cum justifică cei care au fost, întreg lanțul decizional, de ce un deținut de o asemenea factură, cu un asemenea profil, nu avea mijloacele de mobilizare aplicate. De ce persoană privată de libertate clasificată la regim de maximă siguranță nu avea aplicate mijloacele de imobilizare minime?”

Și mai este și problema autospecialei cu care Zsombor Meszaros a fost dus la clinica privată.

Cosmin Dorobanțu, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor: „Când discutăm de o mașină civilă, cunoaștem cu toții care este nivelul de siguranță și cât poate rezista o portieră sau o ușa dacă este forțată din interior.”

Amcheta începută după evadarea ondamnatului pentru crimă, Zsombor Meszaros, vizează toată conducerea Spitalul Penitenciar Rahova și pe cei trei care îl însoțeau pe bărbat la clinica medicală.

Deocamdată, nimeni nu a fost sancționat. A fost deschisă și o cercetare penală care îl vizează pe evadat. Acesta riscă încă 3 ani de închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Anunțul momentului la Rapid: ”99 la sută el va fi noul antrenor”
NEWS ALERT Anunțul momentului la Rapid: ”99 la sută el va fi noul antrenor”
Citește și...
Un asistent medical din Dâmbovița ar fi agresat două minore internate la psihiatrie. Bărbatul a fost reținut
Un asistent medical din Dâmbovița ar fi agresat două minore internate la psihiatrie. Bărbatul a fost reținut

Un asistent medical din Brănești, județul Dâmbovița, a fost reținut pentru 24 de ore, marți, după ce ar fi agresat fizic două minore internate la secția de psihiatrie.

Dispar din toate localitățile mici din România. Noua lege a început să fie aplicată
Dispar din toate localitățile mici din România. Noua lege a început să fie aplicată

Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localităţile cu mai puţin de 15.000 de locuitori, iar toţi cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a declarat, marți, premierul Marcel Ciolacu.

Strada surpată din Slănic, motiv de dispută între PSD și PNL. Se acuză de „goană după bani și voturi” și „lipsă de decență”
Strada surpată din Slănic, motiv de dispută între PSD și PNL. Se acuză de „goană după bani și voturi” și „lipsă de decență”

Surparea străzii 23 August din oraşul prahovean Slănic este motiv de dispută între PSD şi PNL Prahova, la cel mai înalt nivel.

Recomandări
Cine sunt cei 4 candidați independenți la alegerile europarlamentare din 2024: Gheorghe, Șoșoacă, Ștefănuță și Pîrvănescu
Cine sunt cei 4 candidați independenți la alegerile europarlamentare din 2024: Gheorghe, Șoșoacă, Ștefănuță și Pîrvănescu

Patru cetățeni români candidează la alegerile europarlamentare din 2024 pe cont propriu, fără să fie sprijiniți de vreun partid sau o alianță politică.

Probleme pe front pentru Ucraina cu armele americane. Rusia se laudă cu o distrugere de proporții
Probleme pe front pentru Ucraina cu armele americane. Rusia se laudă cu o distrugere de proporții

Ucraina pare să aibă dificultăți în ceea ce privește armele americane. Două dintre ele au fost retrase de pe front, iar o altă armă livrată de Washington ar fi lovită de ruși.

Lista finală a candidaturilor la alegerile europarlamentare 2024: 12 partide și alianțe electorale, precum și 4 independenți
Lista finală a candidaturilor la alegerile europarlamentare 2024: 12 partide și alianțe electorale, precum și 4 independenți

Biroul Electoral Central (BEC) a publicat, luni, 29 aprilie, lista candidaturilor rămase definitive pentru alegerile europarlamentare din 2024.