Și-a alertat părinții, după ce s-a urcat într-o mașină necunoscută. Unde era, de fapt, fata

×
Publicitate

Cazuri precum cel din Gorj şi din Caracal îi pun în gardă pe părinţi, care se gândesc la ce e mai rău la cel mai mic semn de întrebare.

Un nou exemplu vine din Dâmboviţa, unde un tată a cerut ajutorul poliţiei pentru că a crezut că fata lui de 14 ani a fost răpită.

În scurt timp, anchetatorii au aflat că adolescenta plecase cu maşina cu un tânăr de 17 ani, pe care îl cunoştea, şi cu care susţine că vrea să se căsătorească.

Pentru a nu ajunge în astfel de situaţii disperate, specialiştii ne sfătuiesc să comunicăm cu copiii şi să îi supraveghem cu atenţie.

Bărbatul din localitatea Runcu, judeţul Dâmboviţa, a sunat disperat la 112 şi a anunţat că fata lui de 14 ani a fost răpită de nişte necunoscuţi.

Vecină: „Fetiţa a venit acasă plângând, ţipând, că s-a suit fata într-o maşină şi să meargă repede părinţii ei, să meargă să o prindă."

O vecină a reuşit să observe numărul maşinii în care s-a urcat adolescenta, le-a spus părinţilor, iar aceştia le-au dat informaţia poliţiştilor. La câteva minute după, au reuşit să identifice autoturismul în localitatea Pucioasa, iar ulterior i-au adus pe toţi la audieri."

În maşină se aflau adolescenta şi doi tineri. Cu unul dintre ei, în vârstă de 17 ani, fata ar fi vorbit luni de zile pe o reţea socială.

Bunica fetei: „A vorbit cu băiatul ăsta, i-am spus să nu mai vorbească. A zis: „Nu, mamaie, ca eu vreau să mă mărit!” Şi de dimineaţă zice: „Mamaie, mă mărit!”
Reporter: „Știaţi că vorbeşte cu băiatul?”
Bunică: „Da, ştiam. Taică-său a văzut că vorbeşte la telefon şi zi şi noapte cu el!"

Reporter: „Îi cunoastea pe respectivii?”
Vecină: „Păi, era în Facebook de mult cu el, fata, dar s-a suit de bunăvoie am înţeles."

Însă tatăl susţine că el nu ştia nimic despre aceste discuţii.

Reporter: „Mama dvs ne-a spus că dvs ştiaţi de relaţia respectivă.”
Tatăl fetei: „Păi, n-avem ce să ştim, nu ştiam de nimic."

Autorităţile trag un semnal de alarmă şi îi sfătuiesc pe părinţi să fie mai atenţi când vine vorba de copiii lor.

Viceprimarul comunei Runcu: „Eu cred că ar fi vrut să o ia, odată ce a plecat cu ea. Un copil la 13, au greşit şi persoanele respective, fata are doi părinţi."

Mihaela Bădeanu, asistent social Primăria comunei Runcu: „Părinţii nu urmăresc ce se întâmplă cu copiii lor. Supravegheaţi tot timpul. Copilul, supravegheat, chiar dacă are 13, 14 ani, 18 ani, trebuie urmărit, văzut cercul de prieteni, cunoştinţe, unde merg, ce fac."

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru lipsire de libertate. În plus, a fost sesizată Direcţia pentru Protecţia Copilului şi fata urmează să fie consiliată psihologic.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Citește și...
62080536
Care este starea mamei Luizei Melencu, dusă la spital după intervenția jandarmilor

Mama Luizei Melencu, fata dispărută în luna aprilie, pe care Gheorghe Dincă a declarat că a omorât-o, şi bunicul acesteia au ajuns vineri seară la spital.

62080611
Polițist acuzat de agresiune sexuală, de către o practicantă. Ce au făcut colegii fetei

Unui poliţist de 28 de ani îi sunt aduse acuzaţii grave.

62077779
Reacția MAI după incidentele de la casa Luizei Melencu

MAI anunță că a dispus Inspectorului general al Poliţiei Române să ia toate măsurile pentru a pune în aplicare dispoziţia Tribunalului Bucureşti de aducere la DIICOT a mamei Luizei Melencu respectând legea, dar fără a îi leza drepturile.

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.