Sevil Shhaideh, fost ministru al Dezvoltării, achitată definitiv în dosarul ''Belina''

sevil shhaideh
Inquam Photos / Octav Ganea

Sevil Shhaideh, fost ministru al Dezvoltării, a fost achitată definitiv de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul "Belina" în care era acuzată de abuz în serviciu, potrivit Agerpres.

Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia de achitare aplicată în aprilie 2022 de Tribunalul Bucureşti, fiind modificat doar temeiul în baza căruia a fost adoptată această decizie, respectiv dacă la tribunal a fost invocat art. 16 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală (fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege), la Curtea de Apel a fost aplicat art. 16 alin. 1 lit. a) Cpp (fapta nu există).

Decizii definitive de achitare au primit şi ceilalţi inculpaţi din dosar: preşedintele CJ Teleorman, Adrian Ionuţ Gâdea; Ionela Stoian (fostă Vasile), director în cadrul MDRAP la data faptelor; Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria şi Rodica Guşă - asistent registrator la acelaşi birou.

De asemenea, judecătorii au dispus ridicarea măsurilor asiguratorii instituite faţă de aceştia.

Procurorii DNA susţineau că, în anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din insula Belina şi braţul Pavel, situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, iar, după doar câteva zile, cele două proprietăţi, cu suprafaţă de 278,78 de hectare şi, respectiv, 45 de hectare, au fost închiriate tot ilegal unei firme private, pentru realizarea transferului de proprietate fiind adoptată HG 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale.

Citește și
judecator
Un bărbat din județul Tulcea a fost trimis în judecată după 26 de ani de la comiterea unei crime înfiorătoare

Insula Belina, închiriată de firma Tel Drum, controlată de Liviu Dragnea

Pe insulă au fost ridicate mai multe construcţii, între care două imobile, un foişor, pontoane, dar şi o suprafaţă betonată de mari dimensiuni, care ar fost folosită pe post heliport.

De altfel, în timpul procesului, un pilot a relatat că l-a transportat de mai multe ori pe fostul lider al PSD Liviu Dragnea cu un elicopter pe Insula Belina.

„Am efectuat zboruri cu elicopterul pe Insula Belina. Eu nu ştiam atunci că este o insulă, mai degrabă era un teren neamenajat. Am fost de cinci - şase ori. La primul zbor am mers cu proprietarul elicopterului şi am observat că era o zonă sălbatică, cu vegetaţie înaltă. El a făcut demersuri pentru a se construi o platformă de aterizare. L-am transportat pe insulă pe domnul Dragnea, dar şi alte persoane, între care pot menţiona pe domnul Adrian, care lucra la SPP, apoi era consilier. Ţineam legătura cu Adrian, au fost ocazii când plecam de la Băneasa şi acolo nu intra oricine. (...) Aceste zboruri au avut loc în 2016 - 2017, în campania electorală. Îl lăsăm pe domnul Dragnea pe insulă şi dura o perioadă până când îl luam. Platforma respectivă a fost construită special pentru a ateriza cu elicopterul. Discuţia a fost să se cureţe locul şi a fost construită acea platformă. Prima dată am văzut că vegetaţia era foarte înaltă şi apoi ni s-a spus să aterizăm pe acea platformă. (...) Sigur nu făceam transport de agrement propriu, totul avea legătură cu Liviu Dragnea", declara pilotul, în martie 2020.

Potrivit anchetatorilor, insula Belina şi braţul Pavel, fiind situate în albia minoră a Dunării, fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei, astfel că nu puteau fi trecute în proprietatea unui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege.

„Concret, în perioada 23 septembrie - decembrie 2013, în calitate de secretar de stat, inculpata Sevil Shhaideh a iniţiat, a fundamentat, a introdus pe circuitul de avizare şi a prezentat Guvernului pentru aprobare un proiect de hotărâre (ce se va numi HG 943/2013), precum şi nota de fundamentare pe care a semnat-o, în calitate de iniţiator. Pe baza acestor acte s-a aprobat transmiterea unor părţi din insula Belina şi braţul Pavel către domeniul public al judeţului Teleorman şi administrarea Consiliului Judeţean Teleorman. Aceasta - în condiţiile în care inculpata cunoştea că în acest mod întocmeşte acte care încalcă o serie de dispoziţii legale", preciza DNA.

Nelegalitate în ceea ce priveşte transferul

Conform procurorilor, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei, pe parcursul circuitului de avizare, formulaseră deja observaţii prin care semnalau că există aspecte de nelegalitate în ceea ce priveşte transferul, aspecte ce au fost ignorate.

Procurorii mai susţineau că Ionela Stoian (fostă Vasile), în calitate de director la MDRAP - Direcţia Juridică, Relaţia cu Parlamentul şi Relaţii Internaţionale, a sprijinit demersurile nelegale, întrucât nu a întocmit note referitoare la observaţiile pe care le-au făcut cele două ministere avizatoare (Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice), nu a respectat reglementările privind circuitul de avizare şi a contribuit la crearea unei reprezentări false aceloraşi ministere cu privire la contactele de închiriere deja existente.

„De menţionat că, anterior acestor demersuri, suprafeţe din insula Belina şi braţul Pavel fuseseră închiriate prin contracte unei firme private şi unei persoane. Pentru a nu atrage atenţia administraţiei publice centrale cu privire la existenţa unor interese ale acelei firme private referitor la insula Belina şi braţul Pavel, s-a dorit obţinerea unor extrase de carte funciară 'curate', în care să nu apară contractele de închiriere având ca părţi Administraţia Apele Române şi această societate comercială", explica DNA.

Potrivit anchetatorilor, această activitate a fost coordonată de Adrian Ionuţ Gâdea, preşedinte al CJ Teleorman, care a solicitat Administraţiei Naţionale "Apele Române" avizarea favorabilă a transferului, a ignorat existenţa extraselor de carte funciară care conţineau sarcinile firmei private, a coordonat înlocuirea acestora cu nişte extrase de carte funciară noi care nu mai prevedeau contractele de închiriere şi şi-a însuşit prin semnătură proiectul de notă de fundamentare în care era trecut, necorespunzător adevărului, că imobilele nu sunt grevate de sarcini.

„Sub pretextul îndreptării unei erori materiale, inculpatele Gheorghiu Mariana Sanda şi Guşă Rodica, în calitate de registratori, cu încălcarea legii, respectiv a unor prevederi din Codul civil, au întocmit şi semnat acte pe baza cărora să fie radiate notările privind încheierea contractelor de închiriere cu acea firmă privată", preciza DNA.

În plus, Adrian Gâdea era acuzat că a promovat un proiect de hotărâre de consiliu judeţean privind transferul insulei Belina şi braţului Pavel în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman şi a iniţiat un proiect de hotărâre de guvern reţinând legalitatea proiectului cu caracter individual ce va deveni HG 943/2013, deşi avea cunoştinţă despre încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează normele de tehnică legislativă. Tot el a trimis neoficial către MDRAP documente emanând de la CJ Teleorman în formă de proiect, unele nesemnate, în lipsa adoptării unei hotărâri de consiliu judeţean.

„În cursul lunii ianuarie 2014, după adoptarea HG 943/2013 prin care se consfinţea trecerea insulei Belina şi a braţului Pavel în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, inculpatul Gâdea Adrian Ionuţ a făcut demersuri astfel încât, pe baza HG 943/2013, să creeze posibilitatea încheierii a trei contracte de închiriere între CJ Teleorman, pe de o parte, şi o societate comercială şi o altă persoană, pe de altă parte. Contractele, având ca obiect părţi din insula Belina şi braţul Pavel al fluviului Dunărea (în suprafaţă totală de 80 ha), au fost încheiate pe o perioadă de 10 ani, fără organizarea unei licitaţii şi fără iniţierea şi parcurgerea procedurii de emitere a unei hotărâri de consiliu judeţean", afirma DNA.

Prejudiciu de peste 3.000.000 de lei statului român

Din anchetă a reieşit că, în urma faptelor săvârşite de Sevil Shhaideh, Adrian Gâdea şi Ionela Stoian, a fost cauzat statului român un prejudiciu de 3.237.800 de lei, reprezentând valoarea totală a celor două bunuri imobile ieşite din patrimoniul său, la care se adaugă 248.126,334 lei reprezentând echivalentul a 50% din suma provenită din cele trei contracte de închiriere, care trebuia încasată de bugetul de stat în perioada 16 ianuarie 2014 - 23 aprilie 2018.

Procurorii au mai identificat un prejudiciu produs Administraţiei Naţionale ''Apele Române'' în valoare de 248.126 lei, echivalent cu 50% din suma provenită din cele trei contracte de închiriere care trebuia încasată de această instituţie în calitate de titular al dreptului de administrare a imobilelor.

„Corelativ, judeţul Teleorman a obţinut un folos patrimonial de 3.237.800 lei, cât reprezintă valoarea totală a celor două bunuri imobile intrate în patrimoniul lui şi un folos patrimonial în cuantum de 496.252,668 lei, echivalentul sumei provenind din contractele de închiriere, sarcini ale imobilelor", menţiona DNA. 

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Citește și...
Un bărbat din județul Tulcea a fost trimis în judecată după 26 de ani de la comiterea unei crime înfiorătoare
Un bărbat din județul Tulcea a fost trimis în judecată după 26 de ani de la comiterea unei crime înfiorătoare

Autorul unui omor comis în anul 1999 în judeţul Tulcea şi prins în toamna anului trecut a fost trimis în judecată.

Și-au trimis iubitele și familia să se prostitueze la Londra ca să se îmbogățească. Trei proxeneți români au fost arestați
Și-au trimis iubitele și familia să se prostitueze la Londra ca să se îmbogățească. Trei proxeneți români au fost arestați

O rețea internațională de proxenetism care recruta și exploata tinere în Anglia a fost destructurată de autoritățile române și britanice. Polițiștii au descins simultan în mai multe locuințe din România, dar și din capitala Regatului Unit.

Șefa CAB acuză „un plan matematic” de controlare a puterii judecătoreşti. Ce spune despre magistrații care merg la Cotroceni
Șefa CAB acuză „un plan matematic” de controlare a puterii judecătoreşti. Ce spune despre magistrații care merg la Cotroceni

Preşedinta Curţii de Apel Bucureşti (CAB), Liana Arsenie, a declarat, că este de părere că există un plan „matematic” de preluare a controlului asupra puterii judecătoreşti. Ea a vorbit și despre magistrații care se întâlnesc cu Nicușor Dan.

Recomandări
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!
PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!

PRO TV va încheia difuzarea unuia dintre cele mai longevive formate ale sale: La Măruță.

Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie
Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, luni, că cei 50 de milioane de euro cu care România contribuie ajung în bugetul NATO, prin mecanismul PURL, iar Statele Unite ale Americii livrează echipamente militare Ucrainei.