Șerban Pop, fostul șef al Fiscului, dat în urmărire generală

61969573

Fostul șef al Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală (ANAF), Șerban Pop, a fost dat în urmărire generală miercuri. El a fost condamnat la cinci ani de închisoare, pentru trafic de influență, în dosarul în care Alina Bica a fost achitată.

O fotografie a acestuia a fost postată pe site-ul Poliţiei Române, informează Agerpres.

În septembrie 2015, fosta şefă a DIICOT Alina Bica şi fostul şef al ANAF Şerban Pop au fost trimişi în judecată de DNA în dosarul privind mita pentru clasarea dosarului în care este implicat omul de afaceri Horia Simu.

Potrivit DNA, în anul 2014, Şerban Pop ar fi primit de la Horia Simu suma totală de 230.000 de euro (cash şi sub forma a două contracte de consultanţă judiciară), pentru a interveni la nivelul conducerii DIICOT în scopul soluţionării favorabile a unui dosar penal care îl privea pe omul de afaceri. O parte din aceşti bani ar fi ajuns la Alina Bica, prin intermediul lui Ionuţ Mihăilescu, la acea dată consilierul ei.

Fosta şefă a DIICOT Alina Bica a fost achitată definitiv marţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în acest dosar.

În acelaşi dosar, judecătorii au decis condamnarea fostului şef al ANAF Şerban Pop la 5 ani de închisoare cu executare şi a lui Horia Simu la 4 ani de închisoare cu executare, după ce au respins apelurile formulate de cei doi, dar şi pe cel al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
61936957
Schimb de replici între fostul și actualul ministru al Turismului. ”Ne-a făcut de rușine”

Scandal între fostul şi actualul ministru al Turismului, pe tema promovării României. Mircea Dobre îl numeşte pe succesorul său un „ministru zero" şi îi cere demisia, pentru că ar fi blocat Legea Turismului şi ar fi făcut angajări inutile.

61969558
Metrou ușor în Capitală. Gardurile îi nemulțumesc atât pe pietoni, cât și pe șoferi

Bucureştiul va avea un metrou uşor. Tramvaiele 1 şi 10 care înconjoară centrul Capitalei vor avea traseul delimitat de garduri şi astfel nu vor mai sta după maşinile blocate în coloană.

61969555
Jumătate de țară nu e racordată la canalizare. "Primarul ce să spună, nu sunt bani”

Jumătate din ţară nu este racordată la un sistem de canalizare, iar 30 la sută dintre români au încă toaleta în curte, potrivit Institutului Naţional de Statistică.

Recomandări
Gettyimages 2264414936
De ce e blocată în continuare centrala de la Cernavodă. „Nu s-a gândit nimeni la această soluție”

Centrala nucleară de la Cernavodă rămâne nefuncțională și nu poate furniza nici acum energie, iar autoritățile speră ca nivelul Dunării să crească suficient pentru a permite repornirea celor două reactoare abia în luna noiembrie.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.