Șeful anchetei OMS, despre originea coronavirusului: O scurgere dintr-un laborator din Wuhan, printre ipotezele probabile

62168319

Ipoteza potrivit căreia virusul care a provocat COVID-19 a scăpat dintr-un laborator din Wuhan face parte din ipotezele "probabile", în opinia şefului misiunii care a anchetat originea pandemiei, transmite AFP.

"Un angajat (al unui laborator) infectat pe teren în timp ce preleva probe se încadrează într-una din ipotezele probabile. Acolo este unde virusul trece direct de la lilieci la oameni", a declarat pentru canalul de televiziune public danez TV2, Peter Embarek, şeful delegaţiei internaţionale alcătuite din oameni de ştiinţă, trimise în China de către OMS pentru a identifica originea COVID-19.

Într-un documentar intitulat "Misterul virusului - un danez în căutarea adevărului în China" difuzat joi pe canalul de televiziune danez, omul de ştiinţă a vorbit pe larg despre misiunea pe care a condus-o în Wuhan şi s-a exprimat într-un mod foarte critic la adresa Chinei.

Însă conform concluziilor din 29 martie ale primei faze a studiului realizat la începutul anului în oraşul Wuhan, ipoteza unui incident de laborator a fost evaluată ca fiind "extrem de improbabilă".

Potrivit lui Peter Embarek, echipei sale i-a fost greu să discute această teorie cu oamenii de ştiinţă chinezi.

"Cu 48 de ore înaintea încheierii misiunii încă nu ajunsesem la un acord pentru a menţiona ipoteza laboratorului în raport", a afirmat Embarek în cadrul documentarului.

În urma acestor discuţii, delegaţia OMS a obţinut permisiunea de a vizita două laboratoare unde se realizează cercetări asupra liliecilor, a explicat acesta.

În cadrul acestor vizite "ni s-a făcut o prezentare, apoi am putut să vorbim şi să punem întrebările pe care am doream să le punem, dar nu am avut ocazia să consultăm niciun fel de documentaţie", povesteşte Peter Embarek.

Omul de ştiinţă danez a evidenţiat în final că liliecii nu trăiesc în sălbăticie în regiunea Wuhan şi că singurele persoane susceptibile să se fi apropiat de lilieci, care sunt suspectaţi că ar purta virusul care a provocat Sars-Cov-2, sunt angajaţi ai laboratoarelor din acest oraş.

China se opune unei noi anchete a OMS pe teritoriul său

 


China a respins, vineri, apelul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru o nouă anchetă pe teritoriul său pentru a studia originile Covid-19, îndemnând la o abordare "ştiinţifică" şi nu la una "politică", scrie AFP.

Presiunea s-a accentuat pe Beijing în ultimele ore cu privire la pandemia care deja a făcut peste 4 milioane de morţi în lume şi a afectat o bună parte din economiile mondiale.

OMS a cerut joi tuturor ţărilor să publice "toate datele despre virus". Un apel adresat în special Chinei, de unde răspândirea virusului din laboratorul de la Wuhan rămâne o eventualitate.

Beijingul a replicat vineri Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii reiterând poziţia sa: ancheta iniţială China-OMS este suficientă şi cererile de date suplimentare au motive politice.

"Susţinem o cercetare bazată pe ştiinţă", a indicat Ma Zhaoxu, vice-ministru al Afacerilor Externe într-o conferinţă de presă online. "Ne opunem politizării căutării originii (...) şi abandonării raportului comun China-OMS", a subliniat el.

Studiul a estimat în special că răspândirea coronavirusului de la liliac la om prin intermediul unui animal este scenariul cel mai probabil.

Ma Zhaoxu a respins cererile OMS de investigaţii suplimentare.

"Concluziile şi recomandările raportului comun au fost recunoscute de comunitatea internaţională şi de cea a oamenilor de ştiinţă. Cercetările viitoare trebuie şi nu pot fi continuate decât pe baza acestui raport. Nu este vorba de a relua totul de la zero", a subliniat el.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Șase oameni au murit, după un "atac șocant", în Marea Britanie

Şase persoane au fost ucise, joi seara, într-un incident armat petrecut în oraşul Plymouth din sud-vestul Angliei pe care ministrul de Interne britanic l-a calificat drept "şocant".

Arnold Schwarzenegger critică persoanele care refuză să poarte măști de protecție: "La naiba cu libertatea"

Arnold Schwarzenegger, 74 de ani, le-a transmis un mesaj dur persoanelor care sfidează protocoalele sanitare pentru combaterea Covid-19 și refuză să poarte măștile de protecție, informează Business Insider.

Nord-coreenii, trimiși la muncă silnică, dacă se adună în grupuri mai mari de trei persoane

Decizie aspră luată de autoritățile din Coreea de Nord. Cetățenii care se adună în grupuri mai mari de trei persoane vor fi trimiși la muncă silnică, informează Insider.

Recomandări
Explicația contabilă care a dus la scăderea statistică a inflației. Ce este efectul de bază

Inflația anuală din România a coborât la 6,2% în luna august 2026, de la 8,2% înregistrat în luna iulie, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

Au trecut 25 de ani de la cel mai mare atac terorist din istorie. Cum a ajutat România SUA după 11 septembrie

Se împlinește un sfert de secol de la cel mai mare atac terorist din istorie. Pe 11 septembrie 2001, două avioane de pasageri au lovit turnurile gemene din New York, care s-au făcut una cu pământul.

Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.