Scriitoarea Fay Weldon a murit la 91 de ani. Care a fost bestsellerul britanicei

62314876
IMAGO

Fay Weldon a murit la vârsta de 91 de ani, după ce a suferit o fractură și un AVC. Scriitoare britanică era cunoscută pentru romanul său „The Life And Loves Of A She-Devil".

Fay Weldon anunţase anterior pe site-ul său că a fost internată cu o fractură la spate şi că ulterior a suferit un accident vascular cerebral, transmit agențiile DPA și Agerpres.

„Anunţăm cu mare tristeţe decesul lui Fay Weldon (CBE), autoare, eseistă şi dramaturgă. Ea a murit în pace în această dimineaţă", a transmis miercuri seara familia scriitoarei.

Weldon a primit în 2001 titlul onorific de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic (CBE) acordat de regina Marii Britanii.

De-a lungul vieţii, Fay Weldon a publicat peste 30 de romane, dar şi nuvele şi piese pentru televiziune, radio şi teatru.

Unul dintre cele mai cunoscute romane ale sale, "The Life And Loves Of A She-Devil", din 1983, adaptat ulterior pentru micile şi marile ecrane, relatează povestea unei femei care face tot posibilul pentru a se răzbuna pe soţul infidel.

După o carieră prolifică în care a fost recompensată cu numeroase premii, Weldon s-a retras din activitate în 2021.

Reprezentanţii The Booker Prizes, care acordă în fiecare prestigioasele premii literare Booker Prize şi International Booker Prize, şi-au exprimat într-o postare publicată pe contul de Twitter al fundaţiei "întristarea" la aflarea veştii referitoare la decesul autoarei britanice, amintind totodată că Fay Weldon "a susţinut unul dintre cele mai memorabile discursuri din istoria Booker" în perioada în care a făcut parte din juriul competiţiei.

Printre personalităţile care i-au adus un omagiu lui Weldon s-a numărat autoarea Joanne Harris, care a postat pe Twitter: "RIP Fay Weldon: ce pierdere şi ce femeie remarcabilă".

Articol recomandat de sport.ro
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Citește și...
62314821
Funeraliile lui Benedict al XVI-lea. Papa Francisc a oficiat ceremonia, marcând un moment istoric | FOTO&VIDEO

Funeraliile fostului Papă Benedict al XVI-lea, au avut loc joi. Ceremonia a fost condusă de către succesorul său, Papa Francisc.  

62314851
Mizerie și mâncare stricată într-un restaurant chinezesc din Galați. Nereguli găsite de Protecția Consumatorului

Un restaurant chinezesc din orașul Galați a fost închis temporar pentru nereguli. Inspectorii de la Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor au găsit o mizerie de nedescris în bucătărie și în băi.

 

62304673
Cine este femeia care a fost ucisă în bătaie de o altă femeie, într-un bloc din sectorul 6 al Capitalei

O femeie de 50 de ani a fost omorâtă în bătaie de o altă femeie, alături de care a petrecut într-o locuinţă din sectorul șase al Capitalei.

Recomandări
Id262179 inquam photos george calin
Nicușor Dan, după întâlnirea cu șeful NATO: Atacurile din Marea Neagră, noi încercări ale Rusiei de a destabiliza România

Nicușor Dan a ținut o scurtă conferință de presă după întâlnirea cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în care a vorbit despre incidentele din ultimele zile care au avut loc în Marea Neagră.

Ilie bolojan si ioana dogioiu govro
Reacția Guvernului după decizia ÎCCJ privind cele 4,8 miliarde de lei pentru magistrați: „Nu putem aloca suma”

Guvernul a reacționat după ce ÎCCJ a stabilit că statul este obligat să asigure integral fondurile pentru plata drepturilor salariale restante ale judecătorilor, scadente în 2026, inclusiv prin rectificare bugetară.

Vlcsnap 2026 10 15 17h17m49s932
Au terminat școala de șoferi, dar nu pot încă să obțină permisul. De ce trebuie să aștepte cu lunile ca să dea examenul

Situație neplăcută în mai multe județe ale țării, unde cei care vor să obțină permisul de conducere așteaptă cu lunile să susțină proba practică a examenului. Totul, din cauza crizei de personal în care se află Direcțiile de permise.