Scandal la CNSAS. Noul contract cadru ar deconta un singur serviciu medical pe zi, pe un CNP

62170287

Un singur serviciu medical ar urma să fie decontat într-o zi pentru un singur pacient, se arată într-un proiect de act normativ al CNSAS. Medicul Cosmin Alexandrescu atrage atenția asupra unor grave disfuncționalități dacă contractul-cadru va fi adoptat.

Casa de Asigurări de Sănătate decontează un singur serviciu medical /procedură diagnostică/terapeutică/tratamente/terapii pentru un CNP/zi”, scrie în documentul publicat săptămâna trecută pe site-ul CNAS. „Cineva a fost corigent la română. La chirurgie, ar însemna că într-o zi poţi să-i faci anestezia pacientului, în altă zi îl tai, în altă zi îl pansezi” a spus reprezentantul medicilor din Ambulator, dr. Cosmin Alexandrescu.

Conform acestei exprimări, s-ar reduce numărul de servicii medicale decontate de CNAS, dar reprezentanţii Casei i-au transmis că propunerea de reglementare a decontării unui singur serviciu medical/procedură diagnostică/terapeutică/tratamente/terapii pentru un CNP/zi se referă la faptul că, pentru un pacient, se poate raporta în vederea decontării un singur serviciu DE ACELAŞI TIP, pe zi, e persoană, medicul de specialitate neputând să raporteze astfel în aceeaşi zi acelaşi tip de servciu medical de două ori, pentru acelaşi pacient, a spus medicul.

Ministerul Sănătăţii a venit cu un comunicat care să lămurească acest aspect.

Ministerul Sănătăţii rămâne consecvent în sensul că serviciile medicale ambulatorii trebuie să rămână cât mai accesibile pacienţilor. Această poziţie a Ministerului Sănătăţii va fi susţinută ferm în discuţiile cu reprezentanţii CNAS, după publicarea pe site-ul acestei instituţii a proiectului noului contract cadru elaborat de specialiştii CNAS. Finanţarea cât mai bună a activităţii de medicină de familie şi a asistenţei medicale ambulatorii de specialitate trebuie să fie prioritară pentru a realiza reforma necesară sistemului de sănătate din România, inclusiv pentru a putea dezvolta programele de prevenţie şi screening care fac parte din cadrul strategic al sistemului medical”, au precizat reprezentanţii instituţiei.

O greşeală de exprimare care ar fi putut duce la o situaţie absurdă, spune preşedintele APMA, Dr. Cosmin Alexandrescu. „Am avut o discuţie cu cei din CNAS din care a reieşit că ei au vrut să scrie altceva”, spune medicul.

De exemplu, la chirurgie: anestezia reprezintă un serviciu, incizia reprezintă un serviciu, pansamentul este un serviciu, dacă s-ar aplica în forma în care este scrisă textual pe site, ar însemna că, dacă un pacient ar veni la chirurgie, într-o zi poţi să-i faci anestezia, în altă zi îl tai, în a treia zi eventual îl pansezi. După intervenţia pe care am avut-o de dimineaţă la un post tv am fost contactat de CNAS şi am avut o discuţie cu dânşii din care a reieşit că ei de fapt au vrut să scrie altceva, că nu se referă decât la acelaşi tip de serviciu, adică dacă îi faci, nu ştiu, la cardiologie un EKG unui pacient nu-i mai faci în aceeaşi zi încă un EKG, ei de fapt aia vroiau să scrie. Problema este că cineva a fost corigent la română, pentru că forma care era scrisă pe site spunea foarte clar: un serviciu/CNP/zi, fără niciun fel de alte detalii.

Sper că această, hai să-i spunem scăpare, se va corecta. Părerea mea e că cel mai bun lucru pe care l-ar putea face în momentul acesta, pentru că sunt foarte multe alte probleme de detaliu de discutat, ar fi să retragă de pe site acest proiect, să-l mai revizuiască o dată, să facă corecturile care sunt necesare, să facă un proces corect de consultare cu partenerii contractuali, cu reprezentanţii asociaţiilor profesionale ale medicilor şi aşa mai departeşi abia după ce se va ajunge la o formă cât de cât de comun acord să o republice pe site.

Inclusiv Legea 95 spune că, înainte de a se semna contractul, trebuie să aibă un proces de consultări şi de negocieri, dar care ar trebui să nu mai fie formal, în care într-o oră trecem prin tot contractul şi aia e”, a declarat preşedintele APMA pentru news.ro.

Statul nu mai decontează kinetoterapia

Sunt și alte modificări din noul contract cadru. Dr. Cosmin Alexandrescu atrage atenţia asupra faptului că serviciile de kinetoterapie ca servicii conexe dispar din contractul cu CNAS, lucru care îi afectează grav pe pacienţii care au nevoie de această ramură. Laboratoarele mici ar putea să dispară, mai spune acesta.

Alte modificări: se reorganizează în totalitate serviciile de kinetoterapie, fără să se ia în considerare ce perturbări înseamnă pentru pacienţi. În această formă apare că, practic, kinetoterapia ca serviciu conex dispare din contractul cu CASA, nu se mai decontează. Asta ce înseamnă. Kinetoterapia reprezintă uneori singurul serviciu, singura practică medicală care poate fi aplicată pentru recuperarea unor pacienţi. Un AVC, pacientul a rămas paralizat cu pareză sau cu alte deficite motorii, are nevoie de kinetoterapie pentru recuperare, uneori aceasta nu se poate face într-o sală de kinetoterapie ci trebuie făcută la patul bolnavului. Un copil care să spunem, are o tetrapareză spastică, la fel, dacă nu face kinetoterapie rămâne cu nişte probleme îngrozitoare pe toată viaţa. Trebuie mult mai bine precizate aceste modificări, nu aşa, se scot serviciile conexe de kinetoterapie.

Mai este o formulare foarte tehnică referitoare la laboratoare, dar dacă se va aplica ca atarem ar înseamna că majoritatea laboratoarelor mici de pe piaţă vor dispărea. Asta înseamnă că, mai ales în localităţile acestea mai mici, pacienţii nu vor mai avea acces la investigaţii de laborator dacă dispar, pentru că nu există peste tot puncte de recoltare sau laboratoare să zicem ale marilor reţele care ar putea îndeplini anumite condiţii.

Toate astea duc la îngrădirea, poate că involuntară din partea Casei. Nu au luat în calcul toate consecinţele a ce scriu acolo.

Săptămâna trecută au fost puse aceste documente în transparenţă decizională, nu scrie nicăieri că este un prim draft, că se va discuta, nu, astea sunt, punct”, a spus preşedintele APMA.

Reforma e aproape imposibilă în sistemul actual de sănătate, spune medicul Cosmin Alexandrescu. O lege a sănătăţii modificată de nenumărate ori şi documentele stufoase din domeniu îngreunează foarte mult lucrurile, precizează acesta. „Există o permanentă tendinţă de a diseca firul în 4”, mai spune medicul.

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Explozie la un rezervor de carburant. Pompierii s-au luptat pentru a stinge incendiul | FOTO

O explozie urmată de incendiu a avut loc, miercuri dimineață, la un rezervor de carburant.  

Hoți mascați au dat mai multe spargeri în Bacău. Au fost filmați în timpul unui jaf

Poliţiştii din Bacău încearcă să dea de urma a patru suspecţi care au dat mai multe spargeri într-un cartier din oraş.

Autoutilitară încărcată cu carne, în flăcări. Incendiu de proporții într-o comună din Prahova | FOTO

O autoutilitară încărcată cu carne în care se aflau două persoane a luat foc în localitatea prahoveană Bucov.  

Recomandări
Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.

Minister: Ultimul element al podului peste Siret, gata de montare. Drumul Expres Brăila-Galaţi se deschide în acest an

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, anunță că se montează ultimul element al noului pod peste Siret de pe Drumul Expres Brăila-Galați (DEx6), care va fi cel mai complex după podul peste Dunăre de la Brăila.

Au trecut două zile de la dezastru, dar coșmarul continuă în Nepal: aproape 1.400 de dispăruți

Cursa contracronometru în care sunt angajate echipele de salvatorii pentru a găsi supravieţuitori la două zile după inundaţiile devastatoare care au ucis peste 550 de persoane în Nepal şi China continuă vineri, sub ameninţarea unor noi viituri.