Românul care face ceasuri pentru Stallone, Van Damme sau Papa Francisc. Cât costă

×
Publicitate

Ceasuri de poveste, la Pucioasa, în judeţul Dâmboviţa.

Un designer a reuşit să dea lovitura pe plan internaţional cu accesoriile sale personalizate, care au ajuns să fie purtate inclusiv de celebrităţi.

Fiecare ceas are o istorie a lui şi pentru realizarea operelor sale artistul lucrează uneori chiar şi timp de un an.

"Asta o să fie un cadran cu tematica marină". Augustin Matei are 38 de ani şi a absolvit Teologia. Povesteşte că intotdeaua a fost pasionat de ceasuri, iar în urmă cu câţiva ani a decis să-şi urmeze visul. Ideea de a personaliza aceste accesorii în funcţie de cel care le poartă l-a ajutat să se evidenţieze în branşa.

Augustin Matei: "Mai mult decât un ceas care îţi arată oră, este un ceas care surprinde o poveste sau o emoţie a ta, din trecut sau din prezent, pe care te gândeşti să o imortalizezi, să o ţii într-un ceas".

Aşa se face că designerul a creat ceasuri pentru personalităţi precum Silvester Stallone sau Papa Fracisc.

Augustin Matei: "Ceasul are o abordare foarte simplista şi foarte clară, cu patru elemente distincte, exista acolo implementat o rocă vulcanică din Etna, o rocă din Argentina, se cheamă rodocrozit, pământ din Dâmboviţa, şi pe spate exista albastru de Voroneţ".

Unele ceasuri conţin minerale care au călătorit milioane de ani prin sistemul solar înainte să ajungă Pământ.

Pentru operele sale, designerul de ceasuri foloseşte chiar şi bucăţi reale de meteorit, aduse de pe lună şi de pe marte. Costul unui astfel de ceas variază de la 3 la 10.000 de euro.

Maestrul se mândreşte chiar şi cu ceasuri unicat, care însă, nu sunt de vânzare.

Augustin Matei: "Este singurul ceas din lume cu sistem de clepsidra funcţională înăuntru, se cheamă memento mori, cu vreo 90 de diamante, n-a mai încercat nimeni până acum".

Artistul are în plan să facă un ceas dedicat Titanicului, pentru care va folosi un cărbune adus de pe celebrul vas. Pentru anul acesta însă, are de onorat numeroase comenzi primite din partea unor actori renumiţi, precum Jean Claude Van Damme.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62077257
Trei bărbați au bătut violent și jefuit un olandez. Mesajul Poliției Române

Poliţia Română cere sprijin pentru depistarea a trei bărbaţi căutaţi de autorităţile olandeze, fiind suspectaţi că au participat la o tâlhărie comisă în Amsterdam, în anul 2017.

62077255
Mamă atât de beată, încât a căzut pe drum. Fiul îi ține sticla. Reacția fiicei

Scene cumplite au fost surprinse de un localnic într-o comună din Călărași. O femeie este atât de beată, încât se prăbușește pe marginea drumului. Fiul ei, aflat lângă ea, îi ține sticla de bere.

62077252
Un autobuz cu pasageri a luat foc în Brașov. Șoferul nu a reușit să stingă incendiul

Un incendiu a izbucnit, duminică dimineaţă, la un autobuz cu călători, în localitatea Teliu din judeţul Braşov. Nu sunt victime, potrivit presei locale. 

Recomandări
Luca niculescu agerpres
Încep audierile miniștrilor guvernului PSD-Luca Niculescu. Votul pentru învestire va avea loc mâine

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Vlcsnap 2026 10 19 10h28m23s247
Incident grav la o școală din Bistrița. Un elev a atacat cu un cuțit o profesoară și un coleg. „Spunea că e de altă religie”

Un elev de clasa a şaptea de la Şcoala gimnazială „Ştefan cel Mare” din Bistriţa a atacat cu un cuţit, luni dimineaţa, o profesoară şi a rănit şi un coleg, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

000 d3nb77j
Val de violențe în Europa după proteste. Magazine jefuite, incendieri și confruntări cu poliția în Franța, Italia și Belgia

Într-un discurs în fața națiunii, Emmanuel Macron a promis că autoritățile nu vor arăta indulgență față de violențele care zguduie Franța.