Românii alocă tot mai mulți bani pentru amanajarea grădinilor. Ce plante sunt la mare căutare

×
Publicitate

Nu doar că românii au păstrat pasiunea bruscă pentru amenajarea grădinilor, descoperită în pandemie, dar îi alocă tot mai mulți bani.

O confimă și dublarea numărului de clienți ai firmelor specializate, în ultimul an. Mai mult, ideea unui colț verde și liniștitor a căpătat noi dimensiuni: plantele obișnute sunt înlocuite cu altele cât mai exotice.

Plantele de kiwi sunt printre cele mai căutate, în România. După mai bine de 25 de ani, specialiștii de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice din Capitală au reuşit aclimatizarea unor soiuri. În special în sudul țării, unde primăverile sunt călduroase, cresc de minune.

Lavinia Iliescu: „Kiwi este o liană, ca şi viţa de vie, şi atunci ar trebui să îi punem un sistem de susţinere. Este o foarte mare cerere pentru aceste plante, cred că la două zile suntem întrebaţi dacă avem plante de vânzare”.

Românii au descoperit și asimina. I se mai spune „Banana Nordului” sau, pur și simplu, Paw Paw.

Provine din America de Nord și, pe lângă fructele gustoase, pomul are un aspect interesant. În funcție de mărime și de soi, puietul costă între 400 şi 1.200 de lei. Florile sunt spectaculoase, sunt decorative, se pot planta în grădini şi pentru aspectul decorativ. Asimina înfloreşte înainte să înfrunzească.

În țara noastră, asimina nu are boli, nu are dăunători și creşte cu succes aproape în orice condiţii.

Sectorul amenajărilor de grădini a explodat în ultimul an şi jumătate. Firmele de profil spun că li s-a dublat numărul de clienți.

Marian Trandafir Miu, peisagist: „Se caută şi plante care sunt un pic mai sofisticate, cu creşteri mai dubioase, ca să spun aşa. Trendul la culoare - grâul. Care persistă peste tot, atât la pavimente, cât şi la lucrurile care se găsesc în cadrul grădinii”.

Mai multe soiuri au putut fi admirate, zilele acestea, în Capitală, în cadrul unui târg de horticultură.

Răzvan Teodorescu, rectorul USAMV Bucureşti: „Cei care au avut balcoane, care au avut mici sau mari grădini, au ieşit în număr cât mai mare să cumpere şi să aibă ei grijă de grădina lor, sau de balconul lor”.

Ca să îşi amenajeze curtea, o familie plătește, în medie, 15.000 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62189730
Maratoanele de weekend se dovedesc a fi soluția ideală pentru atingerea cât mai rapidă a pragului propus de Guvern

Situația epidemiologică este încurajatoare. Rămâne doar să ne vaccinăm pentru a ne putea regăsi în etapele gândite de oficiali.

62185689
Universitățile de Științe Agricole au pătruns puternic pe piața alimentară. Ce produse oferă

Universitățile de Științe Agricole au devenit un jucător demn de luat în seamă pe piața alimentară. Cercetarea și activitatea didactică, s-au transformat în produse, care ajung la consumatori.

62190329
La Blaj, lumea a așteptat în ploaie să se vaccineze, peste așteptările autorităților

Prezenţa la maratonul de vaccinare anti-COVID organizat duminică în municipiul Blaj a fost mult peste aşteptările organizatorilor, fiind epuizate în primele trei ore cele 200 de doze estimate a fi folosite în cadrul acţiunii.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.