România a devenit peste noapte lider european la exportul de cereale: N-am mai văzut în toată cariera mea

×
Codul embed a fost copiat

România a devenit peste noapte, lider european la exportul de cereale, în principal de grâu, orz, soia, și ulei de floarea soarelui.

Cu cerealele Ucrainei, blocate în porturi și silozuri, și exporturile Rusiei oprite, țările care depindeau de aceste mărfuri s-au reorientat.

''Este o oportunitate pentru noi'', spune ministrul agriculturii, care dă asigurări, că avem suficiente rezerve, și doar surplusul, merge la export.

Din ziua în care a început războiul, pe 24 februarie, la bursele internaționale prețul grâului a explodat și a ajuns la un nivel istoric.

Astfel, intermediatrii de pe pe piața cerealelor au știut că este un moment bun să facă profit. Așa că au cumpăraț grâne de la fermierii români care îl păstrau în silozuri.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Daniel Radu, fermier: ''Ne-au sunat și ne-au spus, uite, avem un preț bun și dacă vrei să vinzi cerealele pe care le ai pe stoc. Iar fiecare fermier a decis, dacă vinde sau nu vinde. E o perioadă foarte bună. datorită creșțerii prețurilor la cereale putem să compensăm și să recuperăm din cheltuielile cu îngrășămintele., pesticidele, motorină. Din 2010, de când fac agricultură așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată. Ca prețurile să fie atât de mari, să crească cu 60,70%”

Victor Beznea, Secretar general ARCPA: ''Prețuri cu o volatilitate extremă. Adică și creșteri și scăderi cu amplitudini foarte mari. 20,30 de euro, uneori în aceeași zi. Ceea ce n-am mai văzut în toată cariera mea. În aceeași zi să ai asemenea fluctuații”.

Cu o producție record, de peste 11 milioane de tone de grâu anul trecut, România a devenit rapid furnizor pentru țările cu deficit de grâne.

În ultimele două săptămâni România a exportat aproape 180 de mii de tone de grâu și a devenit astfel principalul exportator la nivelul Uniunii Europene. Anul trecut, în aceeași perioadă fluctuăm între locul 5 și 7 în rândul țărilor care dădeau grâu la export, cu o cantitate de 62 de mii 800 de tone. Adică aproape de trei ori mai puțin.

România a devenit importantă și la exportul de orz. De la începutul lunii, din țara noastră au plecat spre statele din afara blocului comunitar, aproape 48 de mii de tone. Ocupăm astfel locul doi în rândul țărilor europene care au exportat orz în ultimele două săptămâni. După Franța, cu peste 92 de mii de tone.

Este șansa României de a ieși în față ca țară mare producătoare de cereale, spune Ministrul Agriculturii, care dă asigurări că avem suficientă marfă pentru consumul intern, dar și în rezervele de urgență ale statului.

Adrian Chesnoiu, ministerul Agriculturii: 
''Avem consumul intern asigurat, iar surplusul poate merge către aprovizionarea altor state".

În primele două săptămâni de la începutul războiului România a fost și cel mai mare exportator de soia și ulei de floarea soarelui.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Georgina Rodriguez, criticată pentru gestul făcut după ce Ronaldo a plâns pe teren: "Ar trebui să ai grijă de el, nu să pozezi așa"
FOTO Georgina Rodriguez, criticată pentru gestul făcut după ce Ronaldo a plâns pe teren: "Ar trebui să ai grijă de el, nu să pozezi așa"
Citește și...
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000 de lei şi 10.000 de lei.

Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern
Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern

Este oficial. Creșterea salariului minim pe economie, de la 1 iulie, vine la pachet cu o sumă mai mare scutită de taxe. 300 de lei nu vor fi taxați, a decis Guvernul.  

Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”
Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”

Mișcare importantă pe piața financiară. Una dintre cele mai mari bănci a ajuns la un acord și va prelua un fond de pensii private. Intră astfel și pe acest segment.  

Recomandări
Cine este bărbatul care a încercat să incendieze intrarea Ambasadei Israelului din București. A fost reținut de polițiști
Cine este bărbatul care a încercat să incendieze intrarea Ambasadei Israelului din București. A fost reținut de polițiști

Bărbatul de origine siriană care a încercat să incendieze intrarea clădirii unde se află Ambasada Israelului din București a fost reținut pentru 24 de ore.

„Era sfârșitul lumii”. Vremea s-a dezlănțuit în aproape toată țara. În doar câteva minute, vântul și grindina au făcut prăpăd
„Era sfârșitul lumii”. Vremea s-a dezlănțuit în aproape toată țara. În doar câteva minute, vântul și grindina au făcut prăpăd

A fost prăpăd în mai multe județe, unde au lovit grindina, ploile torențiale și vântul - pe alocuri și cu 90 de kilometri pe oră.

Presupusă notă informativă a Securității în care apare numele lui Nicușor Dan. Care este reacția actualului primar general
Presupusă notă informativă a Securității în care apare numele lui Nicușor Dan. Care este reacția actualului primar general

În spațiul public a apărut astăzi "pe surse" - în plină campanie electorală - un document a cărui proveniență și autenticitate rămân să fie dovedite, din care rezultă că Nicușor Dan ar fi colaborat cu Securitatea când avea 17 ani.