Revelion 2020. Românii din diaspora au adus lăutari din ţară şi poze cu sarmale

×
Publicitate

A fost noaptea în care au vrut să danseze, să cânte şi să mănânce româneşte şi cei plecaţi de mult din ţară.

S-a strigat "La mulţi ani, România" în toată lumea, de la Paris, Londra şi Berlin, până la Bangkok.

Printre cei care s-au distrat departe de casă au fost şi turişti care şi-au dorit ca de anul nou să fie musafiri.

Ar fi greu de găsit vreo diferenţă între acest restraurant din Londra şi orice salon de petreceri de pe la noi. Pereţii au vibrat de muzică populară, iar horele s-au întins de jur împrejurul meselor pline. Este singurul moment din an în care putem mânca, dansa şi simţi româneşte, au spus invitaţii, români care muncesc în Marea Britanie. Unii dintre aceştia sunt plecaţi de 10 ani.

Pentru că totul să sune cât mai autentic, lăutarul a fost adus din ţară.

În nordul Portugaliei, într-un oraş pe lângă Porto, alţi romani îşi amintesc de ţară chiar dacă au strâns 27 de ani de când au plecat să-şi facă o viaţă mai bună. Au ciocnit de două ori - prima dată pentru revelionul românesc.

În tot acest timp cei care au călătorit până în Bangkok au petrecut alături de americani, ruşi şi englezi.

Au dansat pe ritmuri latino, iar sarmalele le-au văzut doar în pozele trimise de cei de acasă.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62101715
Câți bebeluși s-au născut în România de Anul Nou. Sunt doar 0,12% din totalul în lume

1 ianuarie 2020 este o dată magică pentru sute de tineri care au devenit părinţi. În toată ţara s-au născut în jur de 500 de bebeluşi. Iar tradiţia spune că vor fi extrem de norocoşi în viaţă.

62101716
Superstiții în prima zi din an. Dacă nu faci asta, vei avea parte de necazuri şi sărăcie

În Ajun și în prima zi a noului an, coconii din Maramureș se îmbracă în straie populare şi umblă din casă în casă, pentru a le ura gazdelor sănătate, belșug și bucurie.

62101714
Cel mai bun remediu pentru mahmureala de după Anul Nou

După mese îmbibate bine în alcool, petrecăreţii treziţi tot ameţiţi au căutat astăzi în disperare un leac împotriva mahmurelei.

Recomandări
Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Incendiu is
Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură după explozia unui transformator la CET : „Au ars instalații pe partea electrică”

Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură, după ce un incendiu a izbucnit sâmbătă la Centrala Electrică de Termoficare. Un transformator a explodat, iar instalațiile au fost oprite complet. 15 angajați se aflau în clădire. Din fericire, nu sunt victime.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.