Dubla crimă din Satu Mare. Mărturia bărbatului care le-ar fi ucis pe femei

×
Publicitate

Recidivistul acuzat că a ucis fără milă două femei într-o localitate din județul Satu Mare a fost arestat preventiv, joi seară, pentru 30 de zile.

În cele din urmă, a recunoscut cumplitele fapte, dar și că a avut un complice. Un prieten bun al acestuia, cu care a băut cot la cot înaintea crimelor. A fost dus și el la audieri.

Bărbatul în vârstă de 42 de ani, acuzat că le-a ucis cu sânge rece pe cele două femei de 54 ani și 63 de ani, a recunoscut crimele, dar le-a spus anchetatorilor că a avut și un complice.

Un bărbat de aproximativ 40 de ani, în curtea căruia, câinele de urmă i-a dus pe oamenii legii. Individul va fi audiat. În ceea ce-l privește pe principalul suspect, când a fost întrebat care a fost motivul pentru care le-a ucis pe cele două femei, a dat un răspuns neașteptat, dar niciun fel de amănunte: a spus că din dragoste.

Bărbatul a mai fost încarcerat pentru tentativă de omor, după ce și-a bătut iubita, în 2015, dar a fost eliberat mai devreme în baza recursului compensatoriu. Deși legea a fost abrogată săptămâna trecută, potrivit celor din sistemul penitenciar, cel puțin 20.000 de infractori pot beneficia în continuare de actul normativ. Cei care au ieșit deja din închisoare au făcut cinci sute de noi victime, spun polițiștii.

Individul acuzat că le-a ucis pe cele două femei se numește Marin Pinte. În 2015 a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru tentativă de omor, după ce și-a bătut crunt soția. În mai anul trecut, bărbatul a cerut să fie eliberat în baza legii recursului compensatoriu și în aceeași lună a și ieșit din penitenciar.

Surse din rândul anchetatorilor susțin că după ce a fost pus în libertate, Pinte a plecat la muncă în străinătate, unde ar fi lucrat împreună cu ruda uneia dintre victime.

Întors în România, bărbatul era vecin cu femeile ucise. Cum s-a ajuns la dublul omor este încă neclar. Mobilul crimei ar fi fost jaful.

Marius Iancu, procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare: „În baza probelor administrate s-a formulat o bănuială rezonabilă față de o persoană, persoană față de care s-a și dispus de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare măsura reținerii."

Anchetatorii au ajuns la locuința individului conduși de câinele polițist Teba. Patrupedul și conducătorul său au fost distinși cu titlul de cel mai bun cuplu canin al Poliției Române. Pe hainele suspectului s-au găsit urme de sânge.

În fața anchetatorilor, suspectul a încercat să se apere și a susținut că petele de sânge de pe haine provin de la un porc pe care l-a sacrificat în ziua respectivă. Criminaliștii au prelevat probe ADN și vor stabili exact de unde provin acestea.

În cele din urmă, la audieri, individul a recunoscut că le-a omorât pe cele două femei, potrivit unor surse din anchetă.

Aceleași surse spun că victimele au fost găsite acoperite cu o pătură. Rudele lor au declarat că au încercat de mai multe ori să intre în locuința în care au fost descoperite.

Soțul femeii mai tinere: „Pe când am venit, am încercat să intru în casă, dar toate ușile erau încuiate și am stat aici și am tot încercat și am mers acasă și nimic."

Reporter: „Ce lipsește din casă?”

Cumnatul uneia dintre femei: „Ceva bani. În jur de câteva mii de euro. Înăuntru a intrat doar crimialistica."

Legea recursului compensatoriu care l-a scos mai devreme din închisoare pe suspectul din acest caz a fost intens contestată. În doi ani, cât actul normativ a fost în vigoare, a grăbit eliberarea a peste 20.000 de deținuți, printre ei infractori periculoși condamnați pentru omoruri, tâlhării sau violuri.

Legea a fost abrogată săptămâna trecută, dar va înceta să mai existe doar după promulgarea de către președintele României.

Asta nu înseamnă însă, că recursul compensatoriu nu va mai produce efecte. Ba chiar, susțin specialiști din sistemul penitenciar, despre această formă de recompensare a deținuților se va vorbi încă 20 sau 25 de ani.

Asta pentru că, potrivit dreptului penal românesc, cei condamnați și încarcerați definitiv până la momentul abrogării, aproximativ 20. 000 de oameni, potrivit statisticilor oficiale ale ANP, vor putea invoca legea recursului compensatoriu pe principiul legii penale mai favorabile. Judecătorii vor fi nevoiți să le recunoască zilele de libertate câștigate: câte 6 zile la fiecare 30 petrecute în spatele gratiilor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
Citește și...
62098321
Brazi "de designer", scoşi la licitaţie. Câți bani s-au strâns pentru copiii sărmani

Creativitatea unor designeri și dorința de a face fapte bune și-au dat întâlnire din nou joi seară la Festivalul Brazilor de Crăciun, organizat în Capitală.

62098320
Din ce au reuşit cercetătorii din Galaţi să facă săpun. "Ajunge până la urmă în Dunăre"

Studenții și profesorii din Galați au fost poftiți să se dueleze în idei de afaceri potrivite pentru orașe portuare și prietenoase cu mediul.

62098317
Accident demn de o cascadorie în Timișoara. O mașină s-a rostogolit pe șosea

Imagini demne de o cascadorie au fost filmate aseară într-o intersecție din Timișoara.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Cele trei nume care intră în calculele lui Nicușor Dan pentru funcția de premier. Puținele scenarii care i-au mai rămas

Președintele Nicușor Dan a anunțat, din nou, că nu concepe un guvern din care să facă parte AUR sau care să fie votat de AUR.

Exchange imago0835010938h
Reacția BNR după saltul euro peste 5,34 lei. Ce spune banca centrală despre deprecierea agresivă a leului

Moneda națională continuă să se devalorizeze agresiv. Euro a făcut, joi după-amiază, un salt mare pe piața interbancară și a ajuns în câteva momente la un maxim istoric de peste 5 lei și 34 de bani. 

62489575
DIICOT extinde urmărirea penală în cazul Laurei Vicol, în dosarul Nordis. Cum ar fi ascuns peste trei milioane de euro

DIICOT a extins urmărirea penală a Laurei Vicol, în dosarul Nordis care vizează infracțiuni precum constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani, au transmis surse judiciare pentru Știrile Pro TV.