Recep Erdogan: Donald Trump s-ar alătura negocierilor de pace cu Ucraina în Turcia dacă ar participa şi Putin

62525791
Shutterstock

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că Donald Trump ar putea participa la negocierile de pace Rusia-Ucraina în Turcia, dacă şi Vladimir Putin acceptă invitaţia.  

Afirmatia a fost făcută după întâlnirea celor doi la summitul NATO, transmite Reuters.

În zborul de întoarcere de la summitul NATO, unde s-a întâlnit cu Trump pentru prima oară de la revenirea acestuia la Casa Albă în ianuarie, Erdogan le-a declarat jurnaliştilor care îl însoţeau că i-a transmis preşedintelui american că Ankara va încerca să-i aducă la masa tratativelor pe liderii Ucrainei şi Rusiei pentru negocieri de pace.

"El (Trump) a spus 'dacă preşedintele rus Vladimir Putin vine la Istanbul sau Ankara pentru o soluţie, voi veni şi eu'", a afirmat joi Erdogan, citat de serviciul său de presă.

"Vom stabili contactele necesare şi cu voia Celui de Sus sperăm să organizăm această întâlnire cât mai curând posibil", a mai spus liderul turc.

La presiunea SUA, care ameninţă să se retragă din "mediere", Rusia şi Ucraina au avut în ultimele luni două runde de negocieri directe la Istanbul, al căror singur rezultat a fost schimbul de prizonieri şi de trupuri de militari. La ultima rundă, pe 2 iunie, cele două părţi au făcut schimb de memorandumuri privind soluţionarea conflictului, dar poziţiile lor nu s-au apropiat deloc. În timp ce Kievul insistă asupra unui armistiţiu de durată pentru desfăşurarea tratativelor, Moscova respinge orice încetare a focului, afirmând că se poate discuta şi fără oprirea luptelor, încercând să câştige mai mult teren pe câmpul de luptă.

Moscova îşi înăspreşte condiţiile pentru pace

În plus, de la o zi la alta, Moscova îşi intensifică pe de o parte atacurile asupra teritoriului ucrainean, iar pe de alta îşi înăspreşte condiţiile pentru a se ajunge la pace. În afară de recunoaşterea celor patru regiuni anexate în septembrie 2022 în Ucraina - Lugansk, Doneţk, Herson şi Zaporojie, în afară de Crimeea, anexată în 2014 - Moscova cere Ucrainei să renunţe la aspiraţia de a adera vreodată la NATO şi reducerea dimensiunii armatei sale.

Viceministrul de externe rus Aleksandr Gruşko a declarat luni, într-un interviu pentru agenţia de presă oficială rusă RIA Novosti, că revocarea deciziei summitului NATO de la Bucureşti din 2008 - în care Ucrainei i se oferea perspectiva aderării în viitor la Alianţă - reprezintă una dintre principalele garanţii pentru Moscova.

"Rusia consideră abrogarea deciziei summitului NATO de la Bucureşti din 2008 privind viitoarea apartenenţă a Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică drept una dintre garanţiile neaderării sale la blocul militar occidental", a declarat Gruşko în interviu.

Gruşko a afirmat că Moscova caută "garanţii juridice internaţionale solide privind neaderarea Ucrainei la NATO". Potrivit responsabilului diplomatic rus, printre alte măsuri, acestea ar trebui să cuprindă şi refuzul Alianţei Nord-Atlantice de a accepta Ucraina în rândurile sale.

Viceministrul de externe rus susţine că o astfel de abordare este necesară pentru a asigura securitatea Rusiei şi a preveni agravarea în continuare a situaţiei în Europa. Autorităţile ruse au declarat în repetate rânduri că planurile NATO de extindere spre Est reprezintă o "ameninţare directă la adresa intereselor naţionale" ale Rusiei, conform media de stat ruse.

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Liderul suprem iranian: Iranul a câştigat, iar SUA au primit o palmă usturătoare. Israelul aproape s-a prăbuşit

Israelul ”aproape s-a prăbuşit” după atacurile de represalii ale Iranului, declară joi, liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, relatează AFP.

Kim Jong-Un, alături de soție și fiică, la inaugurarea unui nou resort de lux pe plajă. Imagini cu parada grandioasă. FOTO

Coreea de Nord deschide o stațiune pe litoral pe care liderul său, Kim Jong Un, speră să o transforme într-un punct de atracție turistică în regimul său comunist secret, potrivit presei de stat.  

China: NATO este un produs al Războiului Rece şi cea mai mare alianţă militară din lume. Provoacă războaie peste tot

Ministerul Apărării din China a declarat joi că NATO este "un produs al Războiului Rece" care "provoacă războaie peste tot", ca reacție la criticile statelor membre privind activitățile Chinei în Taiwan și Marea Chinei de Sud, transmite EFE.

Recomandări
Nicușor Dan reia consultările pentru formarea Guvernului, la 1 septembrie: „Ar fi fost bine ca varianta Tomac să fii trecut”

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că la începutul lunii viitoare va relua consultările cu partidele politice pe tema formării unui guvern.

Trump calmează aliații și dă asigurări că Putin nu va ataca NATO: „Am avut discuții bune cu el”

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP şi Reuters.

Dezastrul din Nepal, explicat: prăbușirea de la 7.000 de metri care a declanșat o viitură ireală

Dezastrul care a îndoliat Nepalul a pornit în câteva secunde, la peste 7.000 de metri altitudine, iar efectele s-au simțit la mai bine de 100 de kilometri distanță.