Reacția lui Micutzu după scandalul violent de pe stradă. ”I-am zis că dacă mai pune mâna pe ea îl omor”

×
Publicitate

Actorul Cosmin Nedelcu, cunoscut sub numele de scenă ”Micutzu”, a fost implicat într-un scandal în noaptea de 15 spre 16 august, aproape de miezul nopții, în fața unui magazin din București.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru loviri, violente și distrugere, iar actorul a fost amendat, alături de alte trei persoane implicate în scandal.

Confruntarea a avut loc la miezul nopţi, în faţa unui magazin de băuturi de pe Calea Victoriei. Câteva momente mai devreme acolo ajunseseră Cosmin Nedelcu, zis Micutzu, împreună cu iubita lui şi un prieten.

Actorul de stand-up comedy fusese abordat de cineva din grupul care se afla în faţa magazinului. I s-ar fi spus că este un iubitor de ciorbă de burtă. Dar apoi a fost şi înjurat, după cum a declarat actorul.

Martor ocular: ”A început un mare scandal la terasă. Când a ajuns la terasă un bărbat a ridicat mâinile în semn de pace. S-au auzit ţipete s-a auzit un geam spart, după care o altă persoană care îl însoţea pe Micutzu a luat o masă şi a încercat să intre prin geamul securizat al magazinului. În magazin erau baricadate cel puţin trei persoane, o mamă cu un copil de trei ani”.

Scandalul a continuat inclusiv după sosirea echipajelor de poliţie, care au reuşit cu greu să-i potolească pe cei implicaţi. Totul era filmat de martori cu telefonul mobil din spatele geamurilor sparte.

Martor ocular: ”El a fost de o agresivitate ieşită din comun”.

Reporter: ”El a şi spart geamul?”

Martor: ”Da. Da”.

Într-un final Micutzu a fost urcat în maşina Poliţiei şi dus la secţie, unde a dat explicaţii în legătură cu cele petrecute. Actorul susţine că nu vrea deocamdată să facă niciun comentariu. La secţia de poliţie au mai ajuns trei persoane implicate în scandal. Poliţiştii au înregistrat plângeri din ambele tabere.

 

Reacția lui Micutzu

 

”Băiatul care mă înjura în video m-a înjurat mai mult de un minut și jumătate. Era și Poliția de față. Treaba este simplă: mergeam pe Calea Victoriei cu iubita mea și un prieten pictor, un om trecut de 50 de ani. Mă îndreptam către club, voiam să ajung la ziua unui prieten. Și cum mergeam eu așa, pe dreapta era o terasă. Un băiat de acolo a început să facă niște miștouri la adresa mea. Am mers mai departe și i-am arătat un deget, lucru care l-a enervat și mai mult. Am traversat spre club, foarte aproape de trecere. Omul a început să mă înjure și să-mi spună ceva de genul: măcar treci, grasule, pe la trecere. Nu am mai putut să înghit toate c...turile astea. Dacă nu îți place ceva, spune-o în mod civilizat. În momentul în care îmi înjuri familia, pe Internet, îți pot da block. Sunt ani întregi de când se întâmplă asta. În mine s-au strâns niște frustrări. (...)

Într-adevăr, s-a pus un punct în seara de duminică. Atunci am lăsat, pe trotuar, pungile de cadou pe care le aveam în mână, ca să mă întorc la băiatul respectiv și să-i zic că nu e normal să vorbească așa cu mine. I-am arătat degetul. La un moment dat, s-a ridicat de la o masă un asociat al locului respectiv, pe modul bodyguard în fața mea. S-a pus în fața mea agresiv. Eu nu am reacționat agresiv, ci i-am zis să se dea la o parte să vorbesc cu prietenul lui. Iubita mea i-a spus să se liniștească, iar el a împins-o. I-am zis că dacă mai pune mâna pe ea îl omor. Apoi i-a dat o flegmă pe mână. În acel moment, am văzut negru și am reacționat. A reacționat și el și a dat câțiva pumni în aer, dar i-a dat câțiva pumni și prietenului meu pictor. Prietenul meu avea o sacoșă în mână și a aruncat-o spre geamul care s-a spart, geamul aparținând localului la care băiatul în negru era asociat”, a mai spus Micutzu.


Mai multe explicații aici: 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Incendiu puternic într-un bloc din Reșița. Mai multe persoane au fost evacuate de urgență

Un incendiu violent a izbuncit, marți seara, într-un bloc-turn din Reșița.

Un adolescent din Afganistan a fost găsit ascuns în geamantanul unei românce, la PTF Curtici

Un adolescent din Afganistan a fost găsit, miercuri, ascuns în geamantanul unei femei care călătorea cu trenul şi urma să iasă din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Curtici.

Instalația electrică veche de 80 de ani de la Spitalul din Timișoara a fost refăcută, în așteptarea valului 4 de COVID

Numărul bolnavilor de Covid este în creștere - inclusiv la Terapie Intensivă, unde pacienții sunt ținuți în viață de aparate. În unele spitale s-au luat măsuri astfel încât să fie prevenite tragedii precum cea de la Piatra Neamţ.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.