Rafila spune că trebuie modificată comunicarea situației Covid-19 către oameni: ”Repetat obsesiv, devine obositor”

62139213

Alexandru Rafila susține că oficialii statului ar trebui să modifice comunicarea pe care o au cu oamenii în ceea ce privește pandemia, aceștia urmând să înțeleagă ”încet-încet” că ”e bine să fie parteneri între ei și cu autoritățile”.

 

Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că opt săptămâni de creştere constantă a numărului de îmbolnăviri cu noul coronavirus nu sunt puţine.

Rafila explică că, de la 120 – 130 de cazuri zilnice, s-a ajuns la 1.300, şi de la 1,5% cazuri pozitive din cele testate s-a ajuns la 14%.

Alexandru Rafila afirmă, însă, că, dacă nu se schimbă esenţial unele lucruri, nu ne putem aştepta la oprirea trendului crescător, făcând referire inclusiv la modificarea mesajelor transmise populaţiei.

 

”Dacă repeți prea mult, nu mai auzi”

 

”Noi nu am avut de ce să ne speriem, pentru că lucrurile au fost ţinute sub control şi am crezut că în momentul în care s-a ridicat starea de urgenţă nu mai trebuie să facem altceva, decât să revenim la o activitate sau la o viaţă normală. Noi putem să revenim, nu e niciun fel de problemă, cu un foarte mic efort şi cu un foarte mic efort de înţelegere a motivului pentru care respectăm aceste măsuri care nu sunt doar legate de protecţia individului, sunt legate de protecţia comunităţii, sunt legate de funcţionarea economiei pentru că toate astea sunt legate între ele, nu sunt lucruri separate. Adică eu sunt neglijent şi înseamnă că am responsabilitate doar în ceea ce priveşte propria persoană. Sunt legate de comunitate, sunt legate de economie, de păstrarea locului de muncă şi cred că foarte multe alte activităţi de natură socială. Lumea, până la urmă, o să se convingă că este aşa şi chiar ziceam că nu ar trebui să mai repetăm acele măsuri, absolut obsesiv, pentru că ele devin la un moment dat obositoare. Dacă te repeţi prea mult, nu mai auzi şi atunci... dar putem să încercăm să lămurim, încet – încet oamenii că e bine să fie parteneri ei între ei şi cu autorităţile”, a declarat Alexandru Rafila, luni seară, la Digi 24.

Medicul a fost întrebat când crede că se va opri trendul crescător şi a precizat: ”Nu ştiu să vă răspund. Mi s-a mai pus în ultimele zile această întrebare şi au fost diverse predicţii de o săptămână, trei săptămâni. Dacă nu se schimbă câteva lucruri importante în ceea ce priveşte abordarea din perspectiva sănătăţii publice şi din perspectiva mesajelor care se transmit oamenilor cred că nu avem foarte multe motive să credem că acest trend se schimbă”.

 

”8 săptămâni de creștere nu sunt puține”

 

Alexandru Rafila consideră că opt săptămâni de creştere constantă a numărului de infectări este mult.

”Totuşi, 8 săptămâni de creştere nu sunt puţine. A crescut de la 120 - 130 de cazuri la 1.300, a crescut proporţia cazurilor pozitive de la 1,5%, la circa 14% în raportarea de azi şi asta arată că toate elementele importante, plus mai avem 353 de persoane internate în secţiile de Terapie Intensivă. Şi mai avem încă ceva ce ar trebui să fie în avantajul nostru, nu avem aceeaşi evoluţie la nivel naţional, sunt cazurile concentrare în câteva judeţe şi municipiul Bucureşti şi probabil că efortul organizatoric ar trebui concentrat în această zonă”, a mai declarat Rafila.

Acesta a precizat că este bună carantinarea localităţilor, dar mesajele ar trebui adaptate, astfel încât oamenii să înţeleagă că este în avantajul lor.

”Sunt câteva localităţi care au fost puse în carantină, dar şi carantina în sine cred că trebuie realizată încât să înţeleagă oamenii că se referă la protecţia comunităţii lor, nu se referă la altceva, la limitarea unor drepturi”, a mai afirmat Rafila.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat luni alte 1.104 cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore, rezultate din 7.633 de teste

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Cîțu, despre creșterea alocațiilor și a pensiilor: ”Moment foarte dificil pentru economie”

Majorarea alocațiilor pentru copii va fi anunțată în curând de Guvern, iar aceasta va avea loc în etape, a anunțat Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. Potrivit acestuia, autoritățile sunt pregătite pentru orice situație generată de pandemie.

Veste bună pentru turiștii români: Turcia nu cere la intrarea în țară rezultatul negativ al unui test Covid-19

Turiștii români pot merge în Turcia fără a prezenta rezultatul negativ al unui test Covid-19, așa cum procedează Grecia. Autoritățile din această țară vor face testări aleatoriu și suportă costurile acestora.

Studiu șocant: Bolnavii de coronavirus și-ar putea pierde definitiv simțul mirosului. ”Poate fi devastator”

Persoanele infectate cu coronavirus și-ar putea pierde definitiv simțul mirosului, ceea ce ar avea un impact devastator asupra oamenilor afectați și ar crea o problemă majoră de sănătate publică, dacă astfel de cazuri se înmulțesc.

Recomandări
Nicușor Dan s-a întâlnit la Baza Kogălniceanu cu delegația Congresului SUA. A mâncat la popotă alături de soldați | FOTO

Nicușor Dan s-a întâlnit duminică la Baza Kogălniceanu cu delegația Congresului SUA și a mâncat la popotă, alături de soldații americani, potrivit Administrației Prezidențiale.

Islanda a votat împotriva aderării la Uniunea Europeană, a anunțat postul public de televiziune RUV

⁠Islanda a respins propunerea guvernului de a ⁠iniția negocieri de aderare la Uniunea Europeană, ‌a anunțat postul public de televiziune RUV, în condițiile în care mai sunt de numărat doar câteva voturi.

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.