Protestatar: "Un jandarm lovea mulţimea cu o bucată de gard; mi-a spus că este stare de război"

61979678
Pro TV

Mai multe persoane s-au prezentat luni la Parchetul General, pentru a depune plângeri penale în legătură cu intervenţia jandarmilor în timpul protestului diasporei din Piaţa Victoriei.

Unul dintre protestatari a declarat că un jandarm lovea oamenii cu o bucată de gard, iar un altul i-a spus că este stare de război şi nu are ce căuta în Piaţa Victoriei.

"În partea frontală a Guvernului, au început oamenii să alerge. Atunci s-a dat prima dată cu gaze. M-am dus să văd de ce se dă cu gaze şi care este situaţia. Dispăruseră câteva bucăţi din gard. Jandarmii care au fost la gard au fost schimbaţi de către un alt pluton, care era condus de un jandarm mai în vârstă, nu ştiu ce era, cu două trese pe umăr, locotenent sau ce era, care era foarte nervos şi iritat. L-am întrebat de ce este aşa iritat şi m-a înjurat. Ce făcea el acolo? Pe lângă faptul că îi coordona pe jandarmi şi dădea indicaţii, cu o bucată de gard desprinsă a început să dea în mulţime, să lovească mulţimea cu gardul. L-am chemat pe un jandarm de la 'Dialog' şi i-am spus că este provocator ce face şi acel jandarm mi-a spus că este stare de război şi că nu am ce căuta acolo", a declarat bărbatul, care susţine că este cercetător.

O altă persoană care a depus plângere la Parchet a afirmat că a avut un atac de panică, după ce jandarmii au dat cu gaze lacrimogene.

"Am fost prima care a ieşit pe targă din Piaţă. Vorbeam cu un cetăţean care era lângă mine şi, la un moment dat, am fost gazată. Am intrat în panică, mă usturau ochii, gâtul şi am făcut atac de panică, pentru că am fost luată prin surprindere. Consider că au vrut să sperie mulţimea. Voi cere daune. Eu vreau să mă întorc în România, într-o ţară civilizată, cu legi care se respectă. Nu sunt de acord ca cei din Parlament să conducă cu atâtea dosare penale. De patru ani trăiesc în străinătate ca asistentă medicală la o companie în Berlin", a spus femeia.

Procurorii militari au deschis un dosar în care s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu în legătură cu modul de intervenţie a jandarmilor în timpul protestului din 10 august.

Până duminică, la Parchet au fost depuse 291 de plângeri din partea persoanelor care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61976233
DSU confirmă că bărbatul mort la Alexandria a primit îngrijiri medicale în noaptea protestelor

Poliţiştii din Teleorman au întocmit un dosar penal după ce fost sesizaţi de reprezentanţii spitalului din Alexandria cu privire la decesul unui bărbat în vârstă de 62 de ani, care s-a simţit rău în urma protestului din 10 august, din Capitală.

61955956
Structura noului an şcolar 2018-2019. Când începe şcoala

STRUCTURA ANULUI ŞCOLAR 2018-2019. Elevii încep școala mai devreme în acest an.

61979759
Şeful Jandarmeriei Române, Ionuţ Cătălin Şindile, la Parchetul General. Ancheta procurorilor, în impas

Ancheta procurorilor militari legată de intervenţia brutală a jandarmilor împotriva protestatarilor din Piaţa Victoriei a intrat într-un impas.

Recomandări
Kimberly guilfoyle trump gettyimages 2206720545
Ambasadoarea SUA în Grecia, răspuns rapid pentru Trump, după ce Casa Albă i-a cerut demisia. Decizia luată de Kimberly Guilfoyle

Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, după ce Casa Albă îi ceruse să facă acest gest.

Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.