Procuror din Dolj, suspectat că a luat mită în mod repetat. Și un polițist e anchetat pentru fapte de corupție

62099234

Un procuror din judeţul Dolj, dar şi un polițist sunt cercetaţi într-un dosar care vizează mai multe infracţiuni de corupţie.

Direcţia Generală Anticorupţie anunţă, joi, că s-au făcut 8 percheziţii, în judeţele Olt şi Dolj, într-un dosar penal care vizează mai mulţi suspecţi, între care un procuror şi un agent de poliţie.

Potrivit sursei citate, procurorul, de pe lângă tribunal, este cercetat pentru luare de mită în formă continuată.

”În perioada noiembrie - decembrie 2023, a acceptat achitarea unor servicii de transport aerian şi a folosit în interes personal un autoturism, de la două persoane, administratori de societăţi comerciale, cercetate pentru evaziune fiscală şi alte infracţiuni într-un dosar penal aflat în instrumentarea sa”, a transmis sursa citată.

De asemenea, procurorul este cercetat pentru trei infracţiuni de favorizarea făptuitorului, pentru că, în perioada noiembrie 2021 - ianuarie 2024, deşi se afla în stare de incompatibilitate, a instrumentat şi soluţionat, prin clasare, două dosare penale în care erau cercetaţi, pentru evaziune fiscală şi alte infracţiuni, 3 prieteni de-ai săi – administratori de societăţi comerciale, iar, în perioada mai 2022 - prezent, a păstrat în instrumentare un dosar penal în care era cercetat un alt prieten.

Procurorul mai este acuzat de:

- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, raportat la faptul că, în luna decembrie 2023, acesta a dispus xerocopierea unui dosar penal şi a înaintat aceste xerocopii către o persoană fizică neautorizată;

- abuz în serviciu, raportat la faptul că, în luna ianuarie 2024, a înţeles să se folosească de calitatea sa, de cunoştinţele sale juridice şi experienţa sa profesională pentru a afecta cursul unui dosar civil aflat pe rolul instanţelor de judecată, în care era parte un ofiţer de poliţie.

De asemeena, sunt vizaţi în dosar doi administratori de societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită în formă continuată, raportat la faptul că, în perioada noiembrie - decembrie 2023, au achitat contravaloarea unor servicii de transport aerian şi au încredinţat spre folosire un autoturism procurorului, în instrumentarea căruia se afla un dosar penal în care aceştia erau cercetaţi pentru evaziune fiscală şi alte infracţiuni.

În plus, este cercetat un ofiţer de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, În luna ianuarie 2024, l-a determinat pe procurorul în cauză să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul a se întocmi şi înregistra la acesta în lucru un dosar penal, de natură să suspende judecata într-un dosar civil, în care ofiţerul de poliţie era parte.

”De asemenea, în cauză s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore faţă de un fost administrator al unor societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, raportat la faptul că, în luna ianuarie 2024, i-a înmânat unui ofiţer de poliţie, autorizat în cauză ca investigator cu identitate reală, sumele de 10.000 lei, respectiv 5.000 lei, în acelaşi scop, al direcţionării în favoarea sa a cercetărilor într-un dosar penal. În data de 13.03.2024, Curtea de Apel Craiova şi-a însuşit propunerea de arestare preventivă înaintată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova faţă de acest inculpat şi a dispus arestarea sa preventivă pe o durată de 30 de zile”, a transmis DGA.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61809113
Schema prin care o contabilă din Bistriţa-Năsăud a obținut prin înșelătorii 200.000 lei de la firma la care lucra

Contabila unei firme din Bistriţa a fost reţinută de poliţişti în urma unei percheziţii domiciliare. Aceasta este suspectată că a prejudiciat firma pentru care lucra cu aproximativ 200.000 de lei, pe care i-a solicitat pentru plata unor obligaţii fiscale fictive.

62425989
Doi minori, exploatați prin muncă. Un bărbat din Hunedoara îi recompensa cu alcool și cannabis

Un bărbat din judeţul Hunedoara a fost reţinut de poliţişti, fiind acuzat că a exploatat prin muncă două persoane minore pe care le-a pus să lucreze în construcţii şi pe care le-a recompensat cu sume mici de bani, mâncare, alcool şi cannabis.  

62422166
Tragic accident de muncă. Un bărbat a murit pe un şantier, în zona unei viitoare autostrăzi. Ar fi căzut de la înălțime

Un muncitor a murit, joi după-amiază, pe un şantier al unei viitoare autostrăzi, în judeţul Prahova. Primele date arată că bărbatul a căzut de la opt metri înălţime, de pe o grindă. Poliţia anunţă că a deschis dosar penal în urma evenimentului.

 

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.