Probleme cu dezinfectarea scărilor de bloc. Primarii spun că prețurile s-au triplat

×
Publicitate

Autoritățile aplică, după puteri, prevederile ordonanței militare cu privire la dezinfectarea scărilor de bloc. Primarii spun că le este greu să pună dozatoare cu dezinfectante și pentru că prețurile s-au dublat ori triplat, pe alocuri, în câteva zile.

Asta, acolo unde au existat bani de la bugetul local. În Timișoara, de exemplu, primăria a pasat sarcina administratorilor de bloc.

”Dragi cetățeni, rămâneți în casă, primăria deratizează pentru dumneavoastră”.

Așa se face dezinfecția într-o comună din Gorj, unde oamenii sunt rugați să rămână în casă în tot acest timp. La oraș, este vizată fiecare scară de bloc.

1.400 de scări de bloc trebuie acoperite. Va dura toată săptămâna.

Locuitor: ”Singura condiție e să fie soluția bună, dacă e soluție, dacă e altfel mai bine nu mai dai”.

Cosmin Iosu, reprezentant firmă dezinfecție: ”După cum se vede, toată lumea e echipată așa cum trebuie. Substanțele pe care le folosim sunt avizate de Ministerul Sănătății și au acțiune destul de largă, vorbim de antibacterie, antifungi și antiviruși”.

În câteva zile, ar urma să fie amplasate și dozatoarele cu substanțe dezinfectante, la fiecare scară de bloc. Primăria Târgu Jiu a alocat un buget de peste 200.000 lei.

Primar: ”Foarte greu am putut găsi o societate serioasă”

 

Marcel Romanescu, primar Târgu Jiu: ”Sumele s-au dublat, dacă nu triplat și la substanțe și la dispozitive și e adevărat că într-un fel puteai găsi societăți la prețul de dinainte de ordonanță. Foarte greu am putut găsi o societate serioasă care să fie abilitată pentru astfel de servicii după emiterea ordonanței”.

Și în Oradea, blocurile au fost luate la rând. Soluțiile sunt pulverizate în scară, pe trepte, pe balustrade, în lift și pe mânerele ușilor.

Lucrător: ”Pulverizăm prin aer, substanță, care se așează pe balustrade, uși, clanțe, tot”.

Alexandru Iancu, administrator de asociație: ”Noi am mai luat măsuri, ce-am putut, am mai făcut. Am mai dat cu un pic de dezinfectant pe balustrade, pe uși, în lift”.

Biolog Alexandra Puiu, reprezentant firmă: ”Folosim substanță dezinfectantă pe bază de peroxid de hidrogen, care este recomandată în dezinfecția SARS COV2. Este avizată și are toate documentele de la Comisia Națională a Produselor Biocide”.

La Timișoara, primăria a lăsat acțiunea pe seama asociațiilor

 

La Timișoara, primăria a lăsat acțiunea pe seama asociațiilor de locatari. Explicația: nu au reușit să cumpere materiale într-un timp atât de scurt.

Nicolae Robu, primarul Timișoarei: ”Trebuie să parcurgem procedura de achiziții publice de la care nu suntem exceptați nici măcar acum, în situația de urgență. Asta înseamnă că mai ia ceva timp și sigur, sper să găsim și furnizori de cantități atât de mari”.

În Timișoara sunt în jur de 12.000 de scări de bloc unde ar trebui să se monteze recipiente cu dezinfectant.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62118914
Un bărbat a vrut să introducă droguri ascunse în pâine la un centru de izolare din Ilfov

Un bărbat din Bucureşti a încercat să introducă droguri într-un centru de carantină, acestea fiind ascunse într-o pâine.

62118908
VIDEO. Un jandarm a fost surprins lovind cu piciorul un tânăr, la Brăila

Un filmuleț în care un jandarm brailean lovește un tânăr a devenit viral pe rețelele de socializare. Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean a demarat o anchetă. Persoană agresată este majoră, informează debraila.ro.

62117350
Femeia sănătoasă confundată de medici cu o bolnavă cu COVID-19 nu a contractat virusul

În Brașov, femeia sănătoasă confundată de medici cu o bolnavă cu COVID-19, nu pare să fi luat noul coronavirus. Asta arată, deocamdată, cel de-al doilea test la care a fost supusă. Doamna Liuța a stat între infectați și în ambulanță și la spital din cauza

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Nicusor dan sorin grindeanu claudiu manda administratia prezidentiala
Cum vede PSD campania de demitere a lui Nicușor Dan pornită de George Simion și susținută de parlamentari social-democrați

În PSD nu este considerată o prioritate semnarea pentru demiterea lui Nicușor Dan, potrivit unor surse politice.