Primăria Capitalei, în cazul azilelor groazei: Din cele 74 de persoane, 30 au fost preluate de către autorităţile din Ilfov

62364036

Primăria Capitalei a transmis, miercuri, noi informații în cazul azilelor groazei. Din cele 74 de persoane, 30 au fost preluate de către autorităţile din Ilfov. A fost preluat şi un număr de 15 persoane din centrul închis în sectorul 6.

Primăria Capitalei a precizat că DGASMB a implementat o serie de măsuri care să răspundă nevoilor de bază, cum ar fi recuperarea actelor medicale şi a actelor de identitate şi a cardurilor de sănătate, contactarea aparţinătorilor, stabilizarea beneficiarilor, colaborarea cu alte instituţii ale statului implicate în acest caz, cât şi internarea la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia” a cazurilor cu tulburări psihice care prezentau un pericol iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane.

„Având în vedere ancheta desfăşurată în Judeţul Ilfov de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române, Primăria Capitalei, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, a preluat, în data de 04 iulie 2023, în regim de urgenţă, un număr de 74 de beneficiari, persoane vârstnice dependente şi  adulţi cu dizabilităţi. Aceştia au fost cazaţi în patru dintre centrele administrate de DGASMB”, precizează comunicatul de presă al Primăriei Capitalei, potrivit news.ro.

Conform sursei citate, Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti a implementat o serie de măsuri care să răspundă nevoilor de bază, precum recuperarea actelor medicale şi a actelor de identitate şi a cardurilor de sănătate, contactarea aparţinătorilor, stabilizarea beneficiarilor, colaborarea cu alte instituţii ale statului implicate în acest caz, precum şi internarea la Spitalul Clinic de Psihiatrie «Prof. Dr. Al. Obregia» a cazurilor cu tulburări psihice care prezentau un pericol iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane.

Pe 11 iulie, din cele 74 de persoane, 30 care aveau ultimul domiciliu in judeţul Ilfov au fost preluate de către autorităţile competente din judeţul Ilfov, mai indică sursa citată.

De asemenea, DGASMB a preluat şi un număr de 15 persoane din centrul închis de autorităţi în sectorul 6.

„Pentru respectarea dreptului la intimitate a beneficiarilor, precum şi pentru buna desfăşurare a activităţii centrelor în care aceştia sunt cazaţi, accesul reprezentanţilor mass – media în cămine este permis fără mijloace de înregistrare audio – video”, mai transmite PMB.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Parlamentul European recunoaște oficial că românii și bulgarii sunt discriminați pentru că nu au fost primiți în Schengen

Parlamentul European (PE) a adoptat o rezoluţie bazată pe o petiţie depusă de societatea civilă din România, prin care se solicită contestarea legalităţii veto-ului Austriei împotriva aderării ţării noastre la spațiul Schengen.

Dubla crimă de la Timişoara. Arma cu care cei doi bătrâni au fost uciși, căutată în râul Bega

Râul Bega din Timişoara este verificat miercuri de scafandri şi criminalişti. Oamenii legii caută arma care s-a folosit în cazul dublei crime de acum două săptămâni.

Cutremur în România, înregistrat miercuri la prânz. Ce magnitudine a avut și unde s-a produs

Un cutremur cu magnitudinea 3,6 pe Richter a avut loc miercuri la prânz în județul Vrancea, potrivit Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Recomandări
Cine l-ar fi coordonat din Rusia pe columbianul trimis să execute un atac în România. I-a trimis o hartă cu obiective marcate

Columbianul capturat de ofițerii de la Combaterea Crimei Organizate, chiar înainte să provoace incendii devastatoare lângă București, a fost recrutat de un profesor cubanez de dansuri latino, stabilit în Federația Rusă.

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.