Prima reacție a mamei adoptive a fetiței din Mehedinți: "Era un copil traumatizat"

×
Publicitate

Mama adoptivă a fetiţei de 8 ani din Baia de Aramă a reacționat public, pentru prima dată, declarând că Sorina nu a vorbit deloc despre episodul traumatizant de vineri, când a fost scoasă de un procuror din casa în care a crescut.

Ramona Săcărin a precizat că imaginile prezentate de presă sunt tulburătoare, dar, în opinia sa, a fost „singura cale care putea să stopeze această situaţie”.

"Sorina este ca un copil normal care începe să-şi cunoască familia, e curioasă, vrea să afle lucruri despre toţi, vrea să afle cine e tânăr, cine e bătrân, unde locuieşte. Face tot ce face un copil normal la vârsta ei. Am încercat să stăm departe, să se relaxeze, să înţeleagă că este într-o familie, s-a jucat cu frăţiorul mai mic”, a declarat mama adoptivă, potrivit News.ro.

Ea spune că a văzut imaginile de vineri, când fetiţa a fost luată din casa asistentei maternale. „Încerc să trec peste acest moment şi să o ajut şi pe ea să treacă peste acest moment, deşi încă nu mi-a zis nimic, încerc să mă gândesc că e cu siguranţă traumatizată”, a afirmat mama adoptivă.

Pe de altă parte, femeia susţine că fetiţa era traumatizată în fiecare zi în casa asistentei maternale, pentru că i se spunea că familia adoptivă vrea să îi facă rău şi să îi ia organele.

Mama adoptivă: "Era un copil traumatizat"

 

"Ce s-a întâmplat vineri era nenecesar, dar nu se putea altfel. E rezultatul unei luni întregi în care noi, ca părinţi, am încercat să ne recuperăm copilul, am bătut la toate uşile autorităţilor din ţara asta. Dacă acest lucru se întâmpla unui copil natural al nostru, am fi făcut acelaşi lucru, toţi paşii posibili”, a spus ea.

Ramona Săcărin mai spune că fetiţa era învăţată de familia asistentei maternale să respingă părinţii adoptivi, ba chiar repeta cum să îi refuze. Mai mult, la întâlnirile de potrivire puteau discuta cu ea doar dacă asistenta maternală era departe, altfel îi căuta cu privirea aprobarea să facă orice.

"Era un copil traumatizat şi stresat că o să o luăm să-i facem rău, normal că nu a vrut să plece. Ne-a povestit că o învăţau cum să se comporte, să refuze să plece”, a mai spus mama adoptivă.

În opinia sa, acţiunea de vineri nu ar fi avut loc dacă asistenta maternală ar fi pregătit-o pe Sorina pentru adopţie, aşa cum îi cerea meseria. Ramona Săcărin spune că a semnalat acest lucru angajaţilor de la Protecţia Copilului şi le-a propus chiar ca fata să fie plasată temporar în altă formă de plasament, până la finalizarea adopţiei.

Mama adoptivă a răspuns şi acuzaţiilor care circulă în mediul online privind legătura dintre locul de muncă al soţului ei şi transplantul de organe.

"Lucrăm pentru două corporaţii mari, soţul lucrează pentru o companie de medicamente şi echipamente medicale. E inginer, repară echipamente medicale. Are un serviciu foarte bun şi avem o situaţie materială decentă. Ce au reuşit să conecteze e o prostie, o încercare de scenarită”, a spus ea.

Ramona Săcărin mai spune că asistenta maternală a renunţat de două ori la prioritatea de adopţie şi că nu a încercat să o adopte, deşi putea să facă acest lucru şi fără prioritate. Mai apoi, a încercat să înceapă un demers de adopţie când legea nu-i mai permitea acest lucru, pentru că Sorina era deja în procedura de potrivire cu familia Săcărin.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62056771
Accident brutal filmat cu o cameră de bord. Pieton spulberat lângă un refugiu de tramvai

Accident brutal filmat duminică dimineață în Iași cu o cameră de bord.

61970512
Marian Godină, despre cazul Sorinei: ”Diferența dintre mamă și asistentul maternal e salariul”

Polițistul Marian Godină a scris pe blogul său că asistenții maternali care s-au ocupat de fetița din Mehedinți ar fi trebuit să fie pregătiți pentru momentul în care copilul era adoptat.

62056758
Motociclist grav rănit în urma impactului cu o maşină, în Constanța. FOTO

Un motociclist a fost grav rănit în impactul cu o maşină duminică la ieşirea din localitatea 23 August către Tuzla, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Recomandări
Usr nicusor dan fritz
Consultări la Cotroceni. Delegația USR, după discuția cu Nicușor Dan: „Soluția anticipatelor, cea mai sinceră faţă de români”

Preşedintele Nicuşor Dan a avut luni consultări cu partidele parlamentare, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier. Șeful statului a precizat că, după aceste discuții, va face un anunţ.

Respect o campanie pro tv
Un cuvânt. O valoare. O lecție: RESPECT, o campanie PRO TV, de Ziua Mondială a Profesorilor

De-a lungul timpului, PRO TV s-a axat, prin diverse campanii de CSR, pe educație și a susținut inițiative care încurajează responsabilitatea socială, în diferite forme ale ei.

Gettyimages 1036360428
Șeful spionajului german avertizează: Germania riscă un conflict violent cu Rusia. „Amenințarea este reală și iminentă”

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură ce Moscova intensifică un „război din umbră” din ce în ce mai agresiv împotriva democraţiilor europene, a avertizat şeful serviciului de informaţii externe (BND), Martin Jaeger, scrie Reuters.