Preţuri mari la soiurile timpurii de varză. Culturile au fost afectate în primăvară

×
Publicitate

Producţia mică de varză din această perioadă se vinde cu preţuri mari. Culturile din soiul timpuriu au fost afectate de primăvara capricioasă.

Iar fermierii dau acum varza la un preţ de şase ori mai mare faţă de anul trecut. Chiar şi aşa, cu 5 lei kilogramul, marfa nu rămâne mult pe tarabă.

Domnul Daniel din Maramureş are 40 de arii cu 2 soiuri de varză din Olanda. Anul trecut a recoltat 15 tone, dar acum spera să adune măcar jumătate.

Daniel Tinc, fermier: "Cele de import sunt mai productive şi mai timpurii decât soiurile româneşti. Anul trecut am dat la 1,5 lei kg şi anul acesta la 3,5 lei kg angro. Producţia e mai mică şi primăvara a început f ploioasă şi după a dat secetă şi plantele nu s-au dezvoltat cât ar fi trebuit. "

Aceeaşi situaţie este şi în zona Moţăţei din Dolj, denumită şi patria verzelor. Dacă anul trecut a fost o supraproducţie de 70 de tone la hectar şi s-a vândut foarte greu, anul acesta producţia a fost la jumătate. Dar varza s-a vândut bine, chiar şi la 5 lei kilogramul. Fermierii se bucura că au scos un profit bun.

Andrei Oncică, legumicultor: "Producţia a fost undeva de mijloc, a nins pe ea, noi nu avem la minituneluri cum se pune, am avut-o la agril - o pânză din aia de se pune peste ea. Este un soi de varză cu frunza subţire, nu este ca aia din străinătate cotoroasa, cum s-ar zice, se fierbe bine şi e dulce - merge la salata."

Reporter: "Cerere mare?”
Mariana Muscatu, legumicultor: “Foarte mare. Nu am avut varza pentru câtă cerere am avut. Profitul a fost mai bun ca în alţi ani, de 2 - 3 ori, deci am vândut totul cu preţ şi mai bine."

Legumicultor: "Anul trecut nu am putut să car varză. Mi s-au stricat 4 - 5 tone de varză că nu am putut să o valorific. Anul acesta au stat maşinile în capul locului, în câteva zile, 7-8 zile, am dat toată varză."

Pe terenurile unde au plantat varza timpurie, legumicultorii fac acum pregătiri pentru cea de toamnă.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Câți bani au scos românii din buzunar pentru cea mai bine vândută mașină electrică
Câți bani au scos românii din buzunar pentru cea mai bine vândută mașină electrică
Citește și...
61963442
Forțele navale vor să atragă studenți arătându-le cum pot dansa latino

Un clip de promovare al Forţelor Navale, în care zeci de studenţi ai academiei, dar şi soldaţi, mai mult dansează decât să bată pas de defilare face ”carieră” pe reţelele de socializare.

61963445
Clădiri construite haotic pe unele dintre cele mai frumoase plaje din lume: Vadu și Corbu

Plajele Corbu şi Vadu, preferate de turiştii îndrăgostiţi de sălbăticie şi linişte, au început să atragă tot mai mulţi investitori.

61963448
Ursul Costel ar putea avea soarta lui Șoni, dacă turiștii îi vor da mâncare

Ursul Șoni, vedeta de la lacul Sfânta Ana, a fost eliberat miercuri după amiază în rezervaţia de la Zarneşti, după o carantină de câteva zile.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Calin georgescu inquam photos codrin unici
Călin Georgescu riscă o pedeapsă de până la 3 ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat pentru saluturile legionare

Călin Georgescu a aflat că mai are un dosar penal. Fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat de polițiștii din Ilfov de îndemn legionar pentru un gest făcut în octombrie 2025. Anchetatorii l-au vizitat în arestul central pentru audieri.

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.