Îmbulzeală la sfințirea noii catedrale din Curtea de Argeș. Oamenii și-au pierdut răbdarea în frig

×
Publicitate

Sfinţirea noii Catedrale Arhiepiscopale şi Regale din Curtea de Argeş s-a dovedit o piatră de încercare pentru cei 5.000 de credincioşi care au participat la eveniment.

După 7 ore de stat în frig mulţi s-au îmbulzit în altar şi puţin a lipsit să nu se calce în picioare. Enoriaşii strânşi din toată ţara au vrut să atingă şi moaştele sfintei Filofteia al cărei hram îl va purta catedrală în care îşi dorm somnul de veci Regele Mihai şi Regina Ana.

Un preot s-a declarat învins în faţa mulţimii care a dat năvală în altar după ore în şir petrecute în picioare la -5 grade Celsius. Nici jandarmii nu au făcut față mai bine.

catedrala curtea de arges

Femeile au intrat în aglomeraţie cu prunci în braţe, însă nu au renunţat chiar dacă cei mici au început să plângă.

Enoriaşii s-au îmbulzit din nou în curte unde s-a împărţit târnoseala: o bucată mică de pânză, îmbibată în ceară de albine, frumos mirositoare, pe care creştinii o primesc drept mărturie, după sfinţirea unei biserici.

catedrala curtea de arges

Construcţia noii catedrale a început în 2009, după un proiect făcut de arhitectul casei regale însă vă mai dura câţiva ani până când va fi finalizată. După sfinţire preoţii vor oficia aici slujbe.

Pe de altă parte, moaştele sfintei Filofteia puteau fi atinse oricând pentru că erau în vechea catedrală. Oamenii cred însă că fiind prăznuită vineri, puterea rămăşiţelor sfinte este şi mai mare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Verdict în cazul portarului care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel: „Pedeapsa maximă!“
Verdict în cazul portarului care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel: „Pedeapsa maximă!“
Citește și...
62006866
Accident în Tulcea. Un șofer a intrat cu un maxi-taxi într-un copac
Accident în această dimineață în județul Tulcea. Șoferul unui maxi-taxi, care transporta persoane, a pierdut controlul mașinii si a intrat într-un copac.
62006864
Şofer urmărit pe străzile din Constanţa. Ce semn le-a făcut poliţiştilor care amendau un alt conducător auto
Urmărire în Constanţa, după ce un şofer a trecut în viteză pe lângă un echipaj de poliţie arătând semne obscene. 
62006823
Pieton lovit de o mașină, pe șoseaua Ștefan cel Mare. Greșeala comisă de șofer. FOTO
Un pieton a fost lovit, vineri dimineaţă, de o maşină care se deplasa pe şos. Ştefan cel Mare pe linia de tramvai, anunţă Brigada Rutieră a Capitalei.