Peste 120.000 de oameni au ajuns până acum la moaștele Sfintei Parascheva. Mulți pelerini au venit însoțiți de copii

×
Publicitate

Zeci de mii de credincioși participă în aceste zile la pelerinajul anual la moaștele Sfintei Parascheva.  

Peste 120.000 de oameni au ajuns până acum la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Printre ei mulți copii, care au stat răbdători la rând în ciuda vremii reci.

O delegaţie de preoţi greci a adus mâna Sfântului Andrei Criteanul la catedrala Mitropolitană din Iaşi. Racla a fost aşezată în baldachinul cu flori, lângă cea a Sfintei Parascheva. A fost ales în mod special acest sfânt, pentru că Patriarhia Română a declarat 2023 drept anul comemorativ al cântăreţilor bisericeşti. Andrei Criteanul este cel care a compuns multe dintre imnurile liturgice și canoanele folosite și acum de biserică.

Sfântul Andrei Criteanul este cel care a compus rugăciunile şi cântările bisericeşti, cu care păşesc în gând şi acum pelerinii care vin să se închine la sfintele moaşte.

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei: „Sfântul îi inspiră pe credincioși să aibă să aibă smerită cugetare, să-și întoarcă mintea de la cele trecătoare ale acestei luni către cele veșnice ale lui Dumnezeu în esență”.

Doi fraţi de patru și nouă ani au venit din Dolj împreună cu mama lor. Nici frigul şi nici oboseala nu i-au oprit.

Băiat: „Îi cer noroc”.

R: Cine are nevoie de ajutor de la Sfânta?

Băiat: „Mama. Pentru că mereu lucrează și vine seara târziu”.

R: Și vrei să stea mai mult cu tine?

Băiat: „Da”.

Femeie: „Sunt foarte mândră de ei. Îmi sar în brațe și atunci îmi trece orice oboseală. Ce să îmi spună. Să stau acasă să nu mai lucrez".

În rugăciunile celor mici s-au aflat părinții, rudele, dar și animalele de companie.

Fetiță: „Mami. Să stea cu mine puțin și să fie și sănătoasă”.

Mamă: „Să se roage pentru ea, pentru părinții ei și are și un iepure și are și doi căței”.

Au fost, însă, și micuți care şi-au pierdut răbdarea.

Femeie: „Mai putem, trebuie. E puțin greu că s-a plictisit. Stăm deja de două ore".

Până acum, pe la raclă au trecut peste 120.000 de pelerini. Unii au avut probleme. 140 dintre ei au primit îngrijiri medicale după ce au leşinat sau au căzut, iar 10 au ajuns la spital.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62393668
Panică într-o localitate din Constanța. Două terenuri cu vegetație s-au făcut scrum din cauza neglijenței unei persoane

Două terenuri cu vegetație s-au făcut scrum, miercuri, într-o localitate din județul Constanța.

62390771
Percheziții de amploare în Timiș, Mehedinți și Cluj-Napoca. Un bărbat, prins în flagrant în timp ce transporta cocaină

Poliţiştii şi procurorii au făcut percheziţii în judeţele Timiş, Mehedinţi şi Cluj, într-un dosar de trafic de droguri. Un bărbat a fost prins în flagrant în timp ce transporta cocaină, iar la percheziţii s-au găsit cocaină, cristal, dar şi alte droguri.

62393667
Căutări de amploare în Galați, după ce un bărbat a căzut în Dunăre. Cum s-a produs tragedia

Sunt căutări de amploare în portul pentru transportul minereurilor din Galați, după ce un bărbat de 59 de ani a dispărut în apele Dunării.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.