Pelerinajul din Capitală se apropie de final. Mii de creștini s-au închinat la Sfântul Dimitrie Basarabov

×
Publicitate

Pelerinajul din Capitală se apropie de final: miercuri creștinii l-au sărbătorit pe Sfântul Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureștiului.

Patriarhul a îndemnat oamenii să respecte regulile sanitare și s-a rugat pentru sfârșitul pandemiei. Oamenii au stat la coadă încă de dimineață, distanțați și cu mască sanitară, iar de joi, racla va fi depusă înapoi în catedrală.

Mii de români s-au adunat în curtea Catedralei Patriarhale să se închine la Sfântul Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureștilor. Coada a fost supravegheată de jandarmi, iar voluntarii i-au așteptat pe credincioși cu dezinfectant.

„Pentru boala care a năpustit peste toată lumea, ajutor, sănătate și mă rog pentru fiica mea care ar vrea și ea un copil și cu ajutorul bunului Dumnezeul și a Sfântului Dimitrie poate se împlinește”, a spus o participantă.

Slujba a început de dimineață, de la ora 9 și a fost oficiată de Patriarhul Daniel, care ar fi îndemnat credincioșii să respecte cu strictețe sfatului medicilor și măsurile sanitare hotărâte de autorități. „Fiecare trebuie să fie conştient, liber şi responsabil atunci când sănătatea sa se află în pericol”, a mai spus patriarhul, în predică rostită în altarul de vară.

Mulți dintre credincioși spun că vin anual aici să se roage.

„Am venit pentru Sfântul Dumitru eu, suntem din Botoșani veniți și avem o onoare și o bucurie în fiecare an. Când ne-am căsătorit prima oară, aici am venit chiar după nuntă. Avem vreo 15 ani cam cu aproximație”, a declarat un pelerin.

Peste 5 mii de credincioși sunt așteptați să treacă în orele următoare să se închine. Moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov se află la București din 1774. Pelerinajul se va încheia oficial joi, când raclă va fi așezată din nou în Catedrala Patriarhală.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62221158
Doi bărbați au fost găsiți carbonizați, în Bacău. Cei doi au băut și nu au simțit când casa a luat foc

Tragedie într-o comună din județul Bacău. Doi bărbați au fost gășiți carbonizati, miercuri dimineață, într-o casă distrusă de flăcări.

62221157
Enoriași păcăliți să doneze pentru înmormântarea unui preot mort de un an, printr-o postare pe Facebook

Atenţie cui trimiteţi bani online, când sunteţi sensibilizaţi de un mesaj înduioşător. Cineva cerea pe internet bani pentru familia unui preot din Maramureş, mort anul trecut într-un teribil accident rutier.

62221125
Un român a vrut să „dea afară” vaccinul cu o ladă cu bere. Ce i-a răspuns medicul Laura Ghibu

Vaccinul anticovid nu poate fi „dat afară” cu bere, explică un medic român stabilit în Suedia, care a relatat cazul unui compatriot care a încercat să-l anihileze cu „o ladă cu bere”.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.