Panică într-un bloc din Târgu Mureș. Un miros sufocant și înțepător a inundat imobilul

×
Publicitate

S-a instalat panica luni seară într-un bloc din Târgu Mureș după ce un miros sufocant şi înţepător a inundat imobilul.

De teamă, locatarii au ieșit din case și au cerut ajutor. Pompierii au descoperit că era vorba despre amoniac. În cantități însemnate, poate fi periculos pentru oameni.

Alarma a fost dată de un tânăr care locuiește într-un apartament aflat la etajul patru.

Tânăr: „Am auzit pe casa scării un fel de fâsâit. Îmi curge nasul, strănutam și nu știam de ce. Te înțepă la gât și nu mai aveai aer. După aia am auzit că și vecinii. Și când am ieșit pe casa scării am simțit și mai tare.”

Panicați, oamenii din bloc au ieșit afară.

Bărbat: „Am tușit, am strănutat și am vomitat. M-a strâns de gât.”

În scurt timp, zona a fost împânzită de pompieri, polițiști și jandarmi, iar specialiștii au început măsurătorile.

Gagyi Mihai, ISU Mureș: „Mirosul era mai persistent la etajul patru. Echipajul CBRN a efectuat măsurători pe toată casa scării, unde am identificat prezența amoniacului. Valoarea a început să scadă pentru că am efectuat o aerisire a scării. Valoarea de 20 de parti pe million de prezență a amoniacului este de valoare mică, relativ mică, undeva de la 50 de parti pe million ne avertizează aparatele, iar de la 100 de parti reprezintă pericol pentru cetățeni.”

O persoană a suferit un atac de panică și a avut nevoie de îngrijiri. În cele din urmă, locatarii s-au întors în case.

Anchetatorii nu au stabilit deocamdată sursa mirosului, dar iau în calcul ipoteza potrivit căreia cineva ar fi folosit un spray lacrimogen la ultimul etaj al blocului.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62184464
Două mașini s-au izbit violent între Arad și Oradea. Două persoane au suferit răni grave
Un bărbat și o femeie au ajuns cu răni grave la spital după ce mașinile pe care le conduceau s-au izbit violent pe Drumul Național care face legătura între Arad și Oradea.
62184469
Raed Arafat, după tragedia de la Victor Babeș: Instalația de oxigen a necesitat recent reparații
Raed Arafat a spus că instalația de oxigen a Unitatății Mobile de Terapie Intensivă de la Spitalul ”Victor Babeș” a necesitat recent reparații, iar luni seara reprezentantul firmei care întreține ventilatoarele a refuzat să ajute la reparararea lor.
62184455
DSU: Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor a refuzat să intre în unitate
Ventilatoarele din TIR-ul ATI de la Spitalul "Victor Babeş" s-au oprit din funcţiune din cauza creşterii presiunii oxigenului peste limita admisă. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor a refuzat să intre în unitate, potrivit DSU.