Orașul din România în care vor circula autobuze electrice de luna viitoare: „Vor fi de ultimă generație”

×
Publicitate

Cluj-Napoca îşi dezvoltă din ce în ce mai mult conceptul de „smart city” şi va avea şi autobuze electrice, pe lângă numeroase aplicaţii, care-i ajută pe locuitori.

Primele 11 astfel de vehicule au fost cumpărate cu fonduri elveţiene şi vor circula de luna viitoare. În total 30 de autobuze electrice vor ajunge la Cluj, în anii următori.

Primăria va plăti prima tranșă de bani din fonduri elveţiene, după ce vor sosi vehiculele electrice.

 Primarul Emil Boc a dezvăluit, de pe telefonul mobil, cum vor arăta primele autobuze electrice din ţară, care în mai puţin de o lună vor circula prin oraş. Cele 11 vehicule „verzi" sunt importate din Polonia, cu 600.000 de euro bucata. 85 la sută din finanţare provine din fonduri elveţiene, atrase prin proiectele primăriei.

Pentru că Elveţia nu este membră în Uniunea Europeană, dar face parte din spaţiul economic european, are obligaţia să ajute ţările membre ale Uniunii şi pentru asta a dezvoltat mai multe proiecte. Clujul a câştigat unul pentru reducerea emisiilor de carbon, iar cu banii obţinuţi cumpără autobuze.

Ovidiu Câmpean, director Direcţia de Dezvoltare Locală Cluj: „Autobuzele vor fi de ultima generaţie, vor fi dotate cu WiFi, aer condiţionat, camerele video sunt sută la sută electrice. Sunt multe fonduri pe asemenea mijloace de transport nepoluante şi noi vom profita de ele.”

În momentul de față, în Cluj circulă autobuze pe combustibil, şi ele moderne.

Localnic: „Aşteptam de mult timp e o chestie foarte mişto şi chiar cred că oraşul e în dezvoltare.”

Infrastructura pentru încărcarea lor este şi ea acum în plină dezvoltare. Autobuzele electrice vor fi încărcate într-un timp extrem de scurt: aproximativ şase minute în trei staţii rapide, care vor fi amplasate în diverse puncte ale oraşului. Vor mai exista alte 11 puncte de încărcare care vor fi mai lente şi vor fi folosite pe timp de noapte.

În următorii ani, alte 19 de autobuze electrice vor ajunge la Cluj-Napoca.

Emil Boc, primarul Clujului: „Nu vreau să ne lăudăm, ne-am aliniat oraşelor europene. Suntem primii în ţară şi trebuie să facem un oraș pentru oameni şi nu pentru maşini, iar transportul reprezintă un pion important.”

autobuze electrice

Joia trecută, în şedinţa extraordinară de Consiliu Local s-a votat un proiect privind aprobarea studiului de oportunitate pentru înnoirea flotei de transport prin achiziționarea mijloacelor de transport public – autobuze electrice.

„Prin dezvoltarea unui sistem de transport public de călători atractiv şi eficient, prin modernizarea/extinderea unei reţele coerente de piste pentru biciclete, dar şi prin modernizarea unor spaţii pietonale se pot asigura condiţiile pentru realizarea unui transfer sustenabil al unei părţi din cota transportului privat cu autoturisme, în creştere în România, către transportul public şi către utilizarea bicicletei. Achiziţia noilor autobuze electrice va contribui la scăderea emisiilor de dioxid de carbon provenite din transportul rutier şi va avea un impact pozitiv direct asupra poluării în municipiul Cluj-Napoca. Proiectul vizează ca rezultat creşterea numărul de pasageri ai transportului în comun în detrimentul mijloacelor de transport poluante, eficientizarea transportului de suprafaţă, creşterea atractivităţii oraşului ca destinaţie turistică, reducerea impactului negative asupra mediului”, se arată în documentul citat.

Alte finanţări pentru autobuzele electrice vor veni atât din banii de la bugetul local, cât şi din fonduri europene. În momentul de față, Clujul este un adevărat smart city, odată cu digitalizarea ghişeelor de la Primărie şi a modului de plată a parcărilor, prin SMS sau online.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61951006
Polițist aflat în misiune mușcat de mână. Tatăl agresorului: ”Când bea, e pericol”

Misiune cu final neaşteptat, într-o comună din Dâmboviţa. Un poliţist a fost lovit şi muşcat de un suspect violent. Agentul fusese chemat să-l liniştească pe tânăr, după ce acesta şi-a bătut un cosatean şi i-a spart geamurile casei.

61945568
Întâlnirea preşedintelui Iohannis cu premierul şi cu ministrul Muncii a început. Dăncilă: Discuţiile se vor axa pe salarizare

Întâlnirea preşedintelui Klaus Iohannis cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a început, la această oră, la Palatul Victoria.

61950952
UE va interzice pungile din plastic subțire. Care sunt alternativele supermarketurilor

Vă amintiți de vremurile în care mergeați la alimentară cu plasa de fâș? Cât de curând, se va întoarce modă.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.