Oameni cu atac de panică au sunat la 112 după cutremur. Persoane evacuate din imobile fisurate

×
Publicitate

Mai multe persoane din judeţul Hunedoara au sunat, marţi, la 112 după cutremurul de 5,7 produs în Gorj şi simţit în mai multe judeţe ale ţării.

Oamenii au suferit atac de panică. De asemenea, în judeţul Mehedinţi s-au înregistrat două apeluri la 112, iar 22 de persoane s-au evacuat dintr-un imobil fisurat.

”Ca urmare a seismului înregistrat în cursul zilei de astăzi, până în acest moment în dispeceratul ISU Mehedinţi au fost înregistrate două apeluri care au semnalat efecte ale cutremurului în două localităţi. Primul apel semnala faptul că în oraşul Baia de Aramă pe un bloc ANL câteva ţigle sunt în pericol de cădere”, a transmis ISU Mehedinţi, potrivit News.ro.

Sursa citată a precizat că cel de-al doilea apel semnala fisuri în pereţii unui imobil social din municipiul Drobeta Turnu-Severin, unde 22 de persoane s-au autoevacuat.

”Pentru verificare celor sesizate echipaje operative de pompieri din cadrul Gărzii Baia de Aramă şi Detaşamentului Drobeta Turnu-Severin s-au deplasat în teren”, a mai transmis sursa citată.

Şi la ISU Hunedoara s-au înregistrat apeluri la 112.

”În acest moment, echipele de intervenţie de la nivelul fiecărei subunităţi ale I.S.U. Hunedoara se află în misiune, pe teren, fiind prealertate toate subunităţile de intervenţie, care efectuează misiuni de monitorizare a situaţiei. La numărul unic de urgenţă 112 au fost înregistrate, până acum, 11 apeluri de urgenţă (Deva -1, Hunedoara-1, Vulcan – 9), prin care se semnala atacuri de panică ale cetăţenilor pentru care s-a apelat”, a transmis ISU Hunedoara.

Sursa citată a precizat că nu sunt informaţii, până la această oră, care să indice eventuale pagube materiale sau tehnologice, iar situaţia este monitorizată în continuare.

ISU Vâlcea anunță că a trimis în teren echipaje pentru misiuni de recunoaştere în urma cutremurului produs marţi după-amiază iar până în prezent nu au fost primite apeluri privind pagube materiale sau victime, au informat reprezentanţii instituţiei.

"Până în acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 şi nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime. Echipajele operative din judeţ vor fi trimise în teren pentru efectuarea misiunilor de recunoaştere", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru, conform Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62324522
Panică în piața centrală din Buzău, după ce un magazin a luat foc. A fost emis mesaj RO-Alert

A fost panică marți după-amiază în piața centrală din Buzău, după ce un magazin a luat foc. Toți cumpărătorii și clienții din piață au fost evacuați din cauza incendiului.

62320850
Alexandru Piţurcă a scăpat de controlul judiciar, după ce Curtea de Apel Bucureşti a revocat această măsură

Alexandru Piţurcă, fiul fostului selecţioner Victor Piţurcă, acuzat de Direcţia Naţională Anticorupţie de cumpărare de influenţă în dosarul achiziţiilor de măşti neconforme în pandemie, a scăpat de controlul judiciar.

62324489
Forțele Aeriene Române, în alertă, după ce a fost detectată ”o țintă asemănătoare unui balon meteorologic”

Ministerul Apărării Naționale a anunțat, marți, că două avioane de tip MiG-21 LanceR, din serviciul de luptă Poliție Aeriană sub comandă NATO, au fost lansate de urgență, după ce a fost detectată o prezență necunoscută în spațiul aerian al României.    

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.