O femeie a murit şi 32 au ajuns la spital după ce un autocar s-a răsturnat în Hunedoara

×
Publicitate

Planul Roşu de intervenţie a fost activat luni la nivelul judeţului Hunedoara, după ce un atocar în care se aflau 72 de persoane s-a răsturnat în dreptul localităţii Tătărăşti. O femeie de 52 de ani şi-a pierdut viaţa, iar alţi 32 de oameni au fost răniţi

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, în urma accidentului în care un autocar s-a răsturnat într-un şanţ, pe DN7, în localitatea Tărătăşti, un om a rămas încarcerat, iar alţi 32 au fost răniţi şi au fost transportaţi la spitalele din Ilia, Deva, Orăştie şi Hunedoara.

”Întrucât, mai multe persoane ar fi rănite, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie care presupune suplimentarea resurselor medicale la faţa locului. Salvatorii intervin cu 2 maşini de stingere, o autospeciala pentru transport victime multiple, o descarcerare, 7 ambulante SMURD şi 3 ambulante SAJ. Pentru evaluarea persoanelor, la locul intervenţiei a fost amplasat un punct medical avansat”, au transmis reprezentanţii ISU Hunedoara.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hunedoara, în autocar se aflau 70 de pasageri şi doi şoferi.

Autocarul venea, cel mai probabil din Spania şi se îndrepta din direcţia Arad spre Deva.

Poliţiştii mai spun că accidentul este posibil să fi avut loc pe fondul oboselii, iar cauza probabilă este neadaptarea vitezei în curbă la stânga pe carosabil umed.

Cercetările poliţiştilor continuă.

 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61995942
Un copil de 8 ani a murit după ce un zid din cărămidă s-a prăbuşit peste el
Un băieţel de opt ani din judeţul Arad a murit, sâmbătă, după ce a fost surprins de un zid din cărămidă care s-a prăbuşit, la o casă nelocuită a familiei, transmite news.ro.
61987160
Un bărbat din Vâlcea a murit, după ce s-a aruncat în faţa unui tren. Bilet de adio găsit asupra lui
Un bărbat a murit, sâmbătă seara, după ce s-a aruncat în faţa unui tren în halta Ostroveni din Râmnicu Vâlcea, informează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.
61996376
Furios că soția l-a părăsit, un bărbat a înjunghiat-o. Tânăra a ajuns în stare gravă la spital
Experienţă traumatizantă pentru o tânără de doar 22 de ani din judeţul Bacău. Aceasta a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost ranită cu o armă albă chiar de soţul ei.