A fost stabilizată, spun medicii, dar când să plece acasă a căzut din nou din picioare și nu a mai putut fi salvată, în ciuda eforturilor colegilor săi. Inspectorii de muncă au deschis o anchetă.
Asistenta medicală în vârstă de 58 de ani lucra la blocul operator al Spitalului județean Vaslui, în sălile de intervenții de obstetrică-ginecologie.
Sâmbătă, femeia a fost de serviciu în schimbul trei, adică a ieșit de la muncă duminică dimineața la ora 07:00. În mai puțin de o oră, ajunsă în fața locuinței, a leșinat. Un martor a sunat la 112.
Dan Ungureanu, purtător de cuvânt SAJ Vaslui: „A fost trimisă o ambulanță B2, pacienta a fost găsită conștientă, coerentă și a fost transportată la spitalul din Vaslui.”
Patru ore mai târziu, după investigații și tratament, când se pregătea să plece acasă, femeia a leșinat din nou, de această dată fără să mai poată fi salvată.
Declarațiile medicilor
Carmena Piseru, medic-șef UPU Vaslui, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Vaslui: „A fost consultată de medicul neurolog, i s-au recoltat analize, i s-a administrat tratament. Iar la ora când era bine și a dorit să meargă la domiciliu, la 12:30, pacienta face o nouă sincopă urmată de stop. A fost resuscitată două ore.”
Anul trecut, o altă asistentă medicală din spital a murit în condiții suspecte. Femeia ar fi venit la serviciu bolnavă și în câteva ore și-a pierdut viața. Atunci, inspectoratul teritorial de muncă a sancționat unitatea medicală cu 6.000 de lei pentru că a constatat că sunt prea puțini angajați pentru volumul de muncă din spital.
Acum, inspectorii de la ITM erau în unitatea medicală pentru un alt control și au anunțat că extind cercetarea și pentru condițiile în care a murit asistenta de 58 de ani.
Alin Mocanu, șef serviciul control ITM Vaslui: „În cadrul cercetărilor au fost date 19 chestionare și erau anumite întrebări cu privire la suprasolicitarea fizică. A rezultat că 12 salariați au răspuns pozitiv la întrebările privind suprasolicitarea fizică. Declarând că au prea multe sarcini de muncă.”
Potrivit spitalului, la blocul operator - acolo unde lucra femeia, posturile nu sunt ocupate complet și lipsesc doi asistenți medicali.