Noi restricții impuse în Ilfov. Restaurantele, cafenelele și cluburile din 13 localități se închid

62136066
StirilePROTV

Prefectul judeţului Ilfov, Daniel-Tudorel Zamfir, a anunţat că în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă de miercuri s-a decis închiderea restaurantelor, cafenelelor, cluburilor şi discotecilor din 13 localităţi.

Decizia a fost luată pentru cele 13 localități unde incidenţa cazurilor de COVID-19 a depăşit 1,5 la mia de locuitori.

"În 13 localităţi din Ilfov, incidenţa cazurilor la mia de locuitori a depăşit 1,5 la mie (...). Una dintre hotărâri se referă la activitatea agenţilor economici care desfăşoară activităţi de tipul restaurante, cafenele şi alte asemenea să fie suspendată până la revenirea la situaţii cu incidenţa sub 1,5 la mia de locuitori în toate cele 13 localităţi", a afirmat Daniel-Tudorel Zamfir într-o declaraţie de presă.

CITEȘTE ȘI: Lista restricţiilor care se aplică de miercuri în Bucureşti. Ce se va închide. DOCUMENT

Întrebat de jurnalişti dacă se închid restaurantele, cluburile, discotecile, el a răspuns că "tot ceea ce are acest tip de activitate".

"În ceea ce priveşte şcolile, s-a luat măsura ca şi la Bucureşti - purtarea măştii în apropierea şcolilor, la mai puţin de 50 de metri distanţă, şi noi am luat în calcul nu numai şcolile, ci şi instituţiile publice, acolo unde oamenii merg pentru a-şi rezolva diferite probleme. Se creează aglomerări de persoane şi de aceea trebuie să luăm măsuri suplimentare şi în cazul acestor instituţii", a adăugat prefectul.

Localitățile din Ilfov în care se vor impune restricții

 

El a enumerat cele 13 localităţi unde incidenţa COVID-19 a depăşit 1,5 la mia de locuitori: Berceni, Brăneşti, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Corbeanca, Dascălu, Domneşti, Măgurele, Otopeni, Popeşti Leordeni şi Voluntari.

Daniel-Tudorel Zamfir a precizat că judeţul Ilfov are o specificitate aparte - o mare parte dintre cei care au buletin de Bucureşti locuiesc în această zonă administrativă.

"Nu şi-au schimbat buletinele, de aceea şi raportările sunt făcute diferit şi trebuie abordate lucrurile în mod diferit (...). Avem Popeşti Leordeni, cu aglomerare deosebită, avem Chiajna, avem Voluntari, avem în Dobroeşti, avem toate localităţile din jurul Ilfovului care au avut o dezvoltare deosebită din punct de vedere imobiliar", a declarat prefectul.

Ce se întâmplă dacă incidența cazurilor depășește 3 la mia de locuitori

 

Întrebat de jurnalişti dacă în localităţile unde se va depăşi incidenţa COVID-19 de 3 la mia de locuitori se vor închide marile magazine, el a răspuns că în situaţia unei astfel de rate a incidenţei se face o analiză punctuală pe zona respectivă.

"Nu putem să spunem că se vor închide sau nu doar pentru că se atinge această rată de 3%, pentru că vom putea să obţinem 3% luând în calcul şi căminele de bătrâni, care pot să aibă un număr mare de persoane contaminate (...), asta nu înseamnă că există un risc mai mare pentru localitate", a afirmat prefectul.

Întrebat dacă se va impune carantina în localităţile unde rata incidenţei va depăşi 3 la mia de locuitori, el a menţionat că se vor lua măsurile corespunzătoare după analizarea situaţiei.

"După ce se analizează situaţia concretă la momentul respectiv şi locul respectiv se vor lua măsurile corespunzătoare (...), e unul dintre indicatorii care pot fi luaţi în calcul atunci când se va lua o astfel de decizie", a precizat prefectul Judeţului Ilfov.

Ce se va întâmpla cu școlile din cele 13 localități

 

În ceea ce priveşte şcolile din cele 13 localităţi din Ilfov cu o incidenţă a COVID-19 de peste 1,5 la mia de locuitori, el a informat că acestea funcţionează după scenariul galben, cu excepţia câtorva aflate în scenariul roşu.

"În momentul de faţă ne aflăm în situaţia scenariului galben, nu neapărat roşu, deşi sunt câteva unităţi de învăţământ care funcţionează în scenariul roşu, pentru că nu au luat în calcul doar incidenţa din zona respectivă, ci e luat în calcul şi numărul de îmbolnăviri din unitatea respectivă", a adăugat prefectul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Reacția industriei jocurilor de noroc la închiderea locațiilor din București. „Măsurile nu au sens”

Deciziile luate de autorităţi în privinţa închiderii sălilor de slot machines nu vor avea niciun efect epidemiologic, dar aduc prejudicii majore bugetului de stat şi economiei, avertizează Asociaţia Organizatorilor de Sloturi din România (ROMSLOT).

Prefectul Capitalei: Este posibilă carantinarea sectoarelor dacă rata de incidenţă a COVID-19 creşte

Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a declarat, miercuri, că este posibilă carantinarea sectoarelor, dacă rata de incidenţă a COVID-19 creşte.

VIDEO. Momentul în care un microbuz lovește un parapet și se răstoarnă pe DN1

Zece persoane au ajuns la spital miercuri dimineaţă după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-un parapet şi s-a răsturnat pe DN1, în zona localităţii Păuleşti.

Recomandări
Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.

Acciza la motorină, redusă temporar cu 25% până pe 15 septembrie. Anunțul Ministerului Finanțelor

Ministerul Finanțelor majorează la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr.162/2026.

Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.