A murit cu zile. Salvarea chemată pentru antrenorul care s-a prăbușit în timpul unui meci la Focșani nu avea medic

×
Publicitate

Tragedie pe terenul de baschet. Antrenorul echipei de juniori de la un club din Galați a murit în timpul meciului. Bărbatul de 47 de ani, cetățean sârb, s-a prăbușit în sala Liceului Sportiv din Focșani.

S-a petrecut când elevii săi participau la un turneu național dedicat jucătorilor sub 16 ani.

Ambulanța a ajuns, însă, fără medic, așa că poliția a deschis o anchetă pentru a verifica dacă viața antrenorului putea fi salvată. Atenție, urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional.

Momentele dramatice au survenit în primul sfert de oră al meciului pe care juniorii de la Academia de Baschet Phoenix Galați îl disputau în fața adversarilor din Focșani. Dalibor Dixon Destanovic, antrenorul gălățenilor, un sârb care activa de mai mulți ani în baschetul românesc, a căzut pe parchet.

Mai multe persoane au încercat să îi acorde primul ajutor, în timp ce altele au sunat la 112. La ora 16.01 s-a primit apelul la ambulanță. Salvarea a ajuns după 5 minute, însă fără medic, doar cu un asistent! Și asta pentru că, după ora 15, doar un singur medic lucrează la Serviciul de Ambulanță Vrancea.

Gabriela Moroș, purtător de cuvânt SAJ Vrancea: „Singurul echipaj de urgență cu medic în serviciu, la ora respectivă, era deja alocat la altă solicitare."

Antrenorul sârb, căzut la pământ, inconștient, nu a putut fi ajutat decât de un asistent medical prezent, conform regulamentului federației, la meci. Bărbatul este angajat al Spitalului Județean de Urgență din Focșani.

Avea tensiunea zero

Romeo Liciu, asistent medical: „I-am măsurat tensiunea și am văzut că tensiunea e zero, am trecut la manevrele de resuscitare până a venit echipajul de ambulanță. În afara faptului să fac niște manevre de resuscitare, nici nu am voie să fac mai mult" .

Mihai Petruț, director Liceul cu Program Sportiv Focșani: „Asistentul medical prezent la joc a intervenit imediat, până la sosirea ambulanței."

Corina Dobrovici, martor: „Am luat copiii, i-am dus la vestiare!"

Alina Cosma, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Focșani: „Bărbatul a ajuns la UPU în stop cardio-respirator, adus de către ambulanță la ora 16:32. S-au început de urgență manevrele de resuscitare, din păcate fără succes iar la ora 17:22 s-a declarat decesul."

Acum, mulți se întreabă dacă prezența unui medic pe ambulanța sosită la locul solicitării l-ar fi putut salva pe antrenor.

Florin Nini, preşedintele clubului Phoenix Galați: „Noi am pierdut un om, am pierdut un prieten"

Pe de altă parte, regulamentul competițiilor de baschet pentru juniori impune doar prezența unui cadru medical, care își pune semnătura și ștampila pe un document, înainte de începerea meciului. Doar în cazul competițiilor de seniori, este obligatorie prezența unei ambulanțe.

Ce prevede regulamentul Federației

„La competițiile de baschet juniori Under 16, regulamentul specific elaborat de FR Baschet și aprobat de Consiliul Director al federației, prevede, la punctul 8.2.2: "Este obligatorie pentru baza sportivă asigurarea asistenței medicale prin prezența unui cadru medical specializat pe toată durata jocului/competiției. (...)Prezența suplimentară unei unități mobile de intervenție (ambulanță) este obligatorie doar în cazul meciurilor din competițiile de seniori -Liga Națională de Baschet Masculin și Liga Națională de Baschet Feminin-." a precizat Federația Română de Baschet într-un răspuns pentru Știrile PROTV.

Marian Săvăstru, organizator de competiții sportive: „Nu este specificat în mod clar că este nevoie de serviciu de ambulanță. Poate ar fi avut o șansă în plus de salvare."

Dalibor Dixson Destanovic era stabilit în Galați din 2016, când a semnat cu clubul Phoenix. Răspundea de juniori și, de puțină vreme, începuse procedurile pentru obținerea cetățeniei române. Voia să aducă și la noi metodele de antrenament din Serbia, una dintre cele mai mari puteri din baschetul mondial.

Treaba mea aici nu este doar să îi învăț pe copii cum ne antrenăm noi în Serbia, ci să le arăt și antrenorilor români din acest club cum facem noi acest lucru în Serbia", spunea el, într-un interviu.

 

Antrenorul mort în condiții dramatice, pe un teren de baschet din România, va fi înmormântat de familia lui acasă, în Serbia.

Coach Dixon era în Galați din 2016 și ceruse cetățenie română

Marian Săvăstru, organizator de competiții sportive: ”Nu este specificat în mod clar că este nevoie de serviciu de ambulanță, poate ar fi avut o șansă în plus de salvare”.

Dalibor Dixon Destanovic era stabilit la Galați din 2016 și începuse procedurile pentru obținerea cetățeniei române.

Coach Dixon: ”Treaba mea aici nu este doar să îi învăț pe copii cum ne antrenăm noi în Serbia, ci să le arăt și antrenorilor români din acest club cum facem noi acest lucru în Serbia”.

 Medicii legiști urmează să stabilească exact cauza morții. Coach Dixon va fi înmormântat acasă, în Serbia.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Moartea subită a unui antrenor de baschet din Galați, care s-a sfârșit marți, la numai 47 de ani, răpus de un infarct în timpul unui meci este anchetată penal.

Polițiștii din Focșani unde s-a desfășurat meciul respectiv verifică dacă organizatorii competiției au luat toate măsurile mai ales că la meci nu era disponibil un echipaj de ambulanță.

Sârbul de 47 de ani, Dalibor Destanovic, era antrenorul echipei de juniori Phoenix Galați.

Marți seară își coordona echipa în timpul unui meci oficial la Focșani.

La puțin timp de la începutul partidei, antrenorul sârb a suferit un infarct, iar martorii care și-au dat seama de incident au solicitat sprijinul unui echipaj de ambulanță.

La fața locului era un cadru medical, așa cum cere regulamentul Federației Române de Baschet, dar nicio salvare de stat sau privată, așa cum se obișnuiește în cazul unor competiții sportive.

Așa că s-a așteptat câteva minute până la sosirea unui echipaj de ambulanță care l-a preluat pe antrenor și l-a transportat la spitalul din Focșani.

Din păcate, manevrele de resuscitare au fost inutile, fiind declarat ulterior decesul.

Dalibor Destanovic profesa la Phoenix Galaţi de 7 ani, fiind coordonator al echipelor de juniori

Rămâne de văzut ce va stabili ancheta polițiștilor care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, dar și pentru nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă.

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a atras toate privirile în timp ce făcea sport
Mihaela Evi a atras toate privirile în timp ce făcea sport
Citește și...
O șoferiță a murit pe o stradă din Ploiești. A intrat în două mașini parcate

O femeie în vârstă de 67 de ani a murit duminică seară într-un accident rutier produs pe strada Plăieșilor din municipiul Ploiești, anunță IPJ Prahova, citat de Agerpres.

Tragedie de Paști. Clopotarul a fost strivit de clopot, într-o biserică din Bacău. Care e starea bărbatului

Un incident tragic a avut loc într-o biserică din Bacău. Un bărbat de 48 de ani a suferit răni grave.

Cum s-a produs tragedia de Paște de la Mănăstirea Bistrița, veche de peste 500 de ani. Cineva a uitat o lumânare aprinsă

Tragedie chiar în prima zi de Paște. O măicuță a murit, după ce a izbucnit un incendiu la Mănăstirea Bistrița, din județul Vâlcea. Flăcările au cuprins inițial tavanul unei chilii, care s-a prăbușit, și s-au extins apoi pe sute de metri patrați. 

Recomandări
Președintele Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor bloca Strâmtoarea Ormuz: ”Începând de acum!”

Președintele Donald Trump a anunțat duminică faptul că Marina Militară a SUA va începe să blocheze navele în Strâmtoarea Ormuz și să intercepteze orice navă care a plătit o taxă Iranului.

Părintele Teodosie, fost vlogger și curier în Anglia, s-a călugărit inspirat de un musulman. Acum e stâlpul Mănăstirii Sihla

Oamenii sunt lumina. Hristos a înviat! Este Duminica Învierii şi vă invităm la o ediţie de suflet. 

Alegeri Ungaria 2026. Liderul opoziției, Peter Magyar: ”Premierul Viktor Orbán ne-a felicitat pentru victorie la telefon”

Ungaria a organizat astăzi alegeri pentru desemnarea celor 199 de membri ai Adunării Naționale, într-un scrutin considerat cel mai competitiv din ultimul deceniu. Cele mai recente sondaje indicau o înfrângere pentru Viktor Orban, după 16 ani la putere.