Mesajul sfâșietor al antrenorului lui Petru, unul dintre copiii dispăruți în incendiul de la Ferma Dacilor
Antrenorul unuia dintre copiii dispăruți în incendiul de la Ferma Dacilor a publicat miercuri un mesaj sfâșietor pe o rețea socială.
„Nu există cuvinte să-mi arăt durerea. Un copil extraordinar, o familie exemplară, niște caractere deosebite. Prin această tragedie m-ai învățat că fotbalul si antrenoratul nu înseamnă NIMIC și anul ăsta s-a terminat atât de trist, cu siguranța mi-ai deschis ochii și nu o să mai existe om din această lume să mă supere sau să mă facă să sufăr în acest domeniu. O să știu sigur că am un înger de copil care are grijă de mine și o să-mi dea putere să trec peste orice obstacol. De azi înainte ești copilul cu care o să mă sfătuiesc zilnic și o să fii zilnic pe teren cu mine cum ai fost în ultimul an și jumătate prin determinarea și valoarea pe care o aveai pe teren. Cuvintele sunt de prisos. Ești și vei rămâne un CAMPION! Te iubesc, Petru! Drum lin, copile!”, a scris antrenorul lui Petru pe contul său de Facebook.
Unul dintre frații lui Petru, Luca, a murit în incendiul devastator de marți. El era fotbalist legitimat la Clubul Sportiv al Armatei „Steaua”. CSA Steaua precizat marți că Luca, tatăl său şi fratele cel mic, Petru, se află pe lista persoanelor dispărute. De asemenea, un frate al lui Luca, Matei, şi el legitimat la CSA, este internat în spital împreună cu mama lor, a adăugat CSA Steaua, citând informaţii neoficiale. Ei au suferit arsuri pe 5% şi 8% din suprafaţa corpului.
Incendiul a izbucnit în jurul orei 6 în Tohani, sat aflat la aproximativ 90 de kilometri de București. În incinta clădirii se aflau 26 de persoane, dintre care 8 au fost date inițial dispărute.
Conform şefului DSU Raed Arafat, pensiunea a ars generalizat. El a precizat că pensiunea este formată din parte şi etaj, având cinci camere la parter şi şase la etaj, care erau ocupate.
Potrivit ISU Prahova, pensiunea Ferma Dacilor nu are autorizație de securitate la incendiu.
Tragedia de la Ferma Dacilor a mobilizat forțe impresionante la complexul din Tohani. Ancheta e condusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Prahova.
Printre specialiștii se numără o echipă de la Institutul Național de Criminalistică, dar și experți de la INSEMEX Petroșani, care trebuie să lămurească de unde a pornit incendiul.
Printre ipoteze ar fi o defecțiune la centrala pe lemne a complexului, o mână criminală, dar și o supraîncărcare a rețelei electrice.
Patronul complexului turistic, Cornel Dinică, a fost audiat alături de alte persoane, dar nu a putut spune nimic din cauza șocului: și-a pierdut un fiu în incendiu.
Șofer: „Toată lumea zice că a fost un scandal. Cineva s-a certat pe acolo. Eu cred ca e o mână criminală.”
Spusele oamenilor nu sunt confirmate încă de polițiști. Potrivit acestora, nu au primit niciun apel la 112 în legătură cu un posibil conflict. Pompierii nu exclud însă nicio variantă.
Nicolae Tudoroiu, șeful intervenției ISU PH: „Din câte am văzut la sosirea primelor echipaje, acoperișul era în flăcări. Este adevărat, din ce am observat, că 50% din acoperiș era acoperit cu panouri fotovoltaice. Deocamdată nu putem spune că ar fi o sursă probabilă de incendiu. E clar că a fost observat cu întârziere și asta e motivul pentru care victimele au fost surprinse în somn. Cei de la parter s-au evacuat, cei din mansardă, probabil din cauza arhitecturii mai ciudate a holului de evacuare, au fost surprinși de foc, de fum. Nu știm exact.”
La Ferma Dacilor au ajuns specialiștii INSEMEX Petroșani - este autoritatea națională supremă care vine și anchetează asemenea catastrofe.
Ancheta va trebui să lămurească și dacă holul restaurantului respectă sau nu normele de securitate la incendiu. Însă acest lucru ar fi trebuit să fie observat la controalele din trecut ale pompierilor. Inspectorii veniți la fața locului susțin că nu le este clar din documente când a început să funcționeze. Mai mult decât atât, potrivit acestora, localul nu avea autorizație de securitate la incendiu.
Lt. col. Șandru Răzvan, șeful inspecției de prevenire ISU Prahova: Din datele preliminare, ultimul control a fost în 2019.
Reporter: Și au fost nereguli?
Lt. col. Șandru Răzvan, șeful inspecției de prevenire ISU Prahova: Da, mai multe, din care una rezolvată pe timpul controlului. Una din neregulile de atunci nu ne-a pus la dispoziție documente din care să reiasă momentul punerii în funcțiune.
Reporter: Despre autorizația de securitate la incendiu, ce ne puteți spune?
Lt. col. Șandru Răzvan, șeful inspecției de prevenire ISU Prahova: Din datele efectuate la prima oră, în baza unității noastre nu a fost emis acest document.
Pentru neregulile găsite în 2019, proprietarul fermei a primit 6 avertismente. Prefectul județului a declarat că un alt control s-ar fi desfășurat și acum 3 ani, însă susține că nu știe cum s-a încheiat.
Dosarul DNA care a fost clasat și va fi redeschis acum face referire tocmai la modul în care au decurs controalele pompierilor la Ferma Dacilor. După ce unitatea a fost sancționată doar cu avertisment, în ciuda neregulilor grave, la restaurantul din Gura Vadului a avut loc o masă de protocol a ISU, despre care s-a suspectat că ar fi fost oferită de patronul complexului, pentru a fi tratat cu indulgență.
Prefectul județului Prahova susține că pompierii au motivat că nu au revenit cu controalele la Ferma Dacilor, pentru că aceste activități au fost suspendate în pandemie.
Pe de altă parte, Ferma Dacilor a fost ridicată fără autorizație de construcție și funcționa fără autorizație de la Primărie - a recunoscut primarul, care susține că, de câte ori mergeau acolo oamenii lui, în control, li se spunea că proprietarii nu sunt prezenți, pentru a le permite accesul.
Pe site-ul Ministerului Turismului, Ferma Dacilor apare ca structură clasificată de o stea, cu 28 de locuri de cazare, probabil e vorba de căsuțele acoperite cu stuf, care nu au fost afectate de incendiu.
Restaurantul nu există, ca structura clasificată, în evidențele aceluiași minister.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: incendiu, victime, prahova, Tohani, ferma dacilor,
Dată publicare:
27-12-2023 14:14