Mesajul îngrijorător al lui Vladimir Putin către Kim-Jong Un: „Sunt convins că vom continua să întărim cooperarea”

62371309

Vladimir Putin a transmis un mesaj omologului său nord-coreean Kim Jong-Un, cu prilejul „Zilei Eliberării”, în care vorbește de cooperarea pe toate planurile, în special militară.

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a pronunţat marţi în favoarea întăririi cooperării cu Phenianul, într-un mesaj de felicitare adresat liderului nord-coreean Kim Jong Un cu prilejul Zilei Eliberării, a anunţat Kremlinul, citat de AFP.

„Sunt convins că vom continua să întărim cooperarea bilaterală în toate domeniile pentru binele popoarelor noastre şi în interesul consolidării stabilităţii şi securităţii în peninsula coreeană şi în regiunea Asiei de Nord-Est în general", a declarat Putin într-un mesaj adresat lui Kim, citat într-un comunicat al Kremlinului.

Liderul rus a făcut elogiul Zilei Eliberării Coreei, un „simbol al curajului şi al eroismului soldaţilor armatei roşii şi patrioţilor coreeni care au luptat împreună" împotriva „colonialismului japonez".

În acea perioadă „tradiţiile prieteniei şi cooperării s-au născut pentru a deveni o bază solidă pentru dezvoltarea relaţiilor de bună vecinătate între Federaţia Rusă şi Coreea de Nord”, a subliniat Putin.

La sfârşitul lui iulie, ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a calificat Coreea de Nord drept „partener important" pentru Moscova, cu prilejul unei întrevederi la Phenian cu omologul său nord-coreean, Kang Sun Nam.

Declaraţia lui Vladimir Putin intervine cu câteva zile înainte de un summit între liderii Coreei de Sud, SUA şi Japoniei care urmează să aibă loc vineri la Washington, având drept obiectiv întărirea cooperării în materie de securitate în contextul în care Coreea de Nord este tot mai ameninţătoare.

Relaţiile între cele două Corei sunt la cel mai scăzut nivel, diplomaţia este într-un punct mort, Kim Jong Un făcând apel la o accelerare a cursei înarmărilor, care să includă arme nucleare tactice.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62376576
Economia Japoniei, creștere „peste așteptări”. Ce a constituit motorul celei de-a treia puteri a lumii
Economia Japoniei a crescut „peste așteptări” în semestrul al doilea. Este a treia economie a lumii, iar motorul a constituit-o exporturile, mai ales de automobile.
62376536
Terapia asistată de animale, tot mai căutată în România. Alpaca, cel mai nou terapeut necuvântător
Terapia asistată de animale câștigă tot mai mult teren și în țara noastră. Și e tot mai diversă oferta și la capitolul terapeuți necuvântători.
62376519
Zeci de pompieri români au plecat în Corsica, gata să stingă incendiile de vegetație care afectează insula
20 de pompieri români au pornit, în această dimineață, în misiune, spre Insula Corsica.