Medic din Timișoara, arestat preventiv pentru 30 de zile. Bărbatul a fost acuzat de luare de mită

×
Publicitate

Magistraţii Tribunalului Timiş au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele medicului Eugen Silviu Poşiar, şeful Secţiei medicină internă a Spitalului Militar Timişoara, acuzat de luare de mită de procurorii DNA Timişoara.

"S-a emis mandat de arestare preventivă pe 30 de zile pe numele medicului Eugen Silviu Poşiar", a declarat pentru Agerpres magistrat Lavinia Biriş, din cadrul Tribunalului Timiş.

Potrivit anchetatorilor, doctorul ar fi luat diverse sume de bani, de mai multe ori, din partea unor jandarmi, pompieri şi angajaţi ai penitenciarelor, care îşi doreau să iasă mai devreme la pensie, pe caz de boală.

Medicul şi-a petrecut noaptea în arest. El el este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă. Joi, judecătorii vor decide dacă probele strânse până acum de procurorii DNA sunt suficiente pentru arestarea preventivă.

Pe de altă parte, miercuri seară au fost percheziţii şi la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Arad, pentru că mai mulţi angajaţi de aici, spun anchetatorii, ar fi dat bani pentru pensionare anticipată.

Surse din anchetă susţin că medicul ar fi luat de mai multe ori bani de la investigatori sub acoperire, iar o parte din sume au fost găsite în timpul percheziţiilor. De altfel, în casa medicului, procurorii au găsit şi un seif în care se aflau peste 150.000 de euro şi monede din aur.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61993888
Incendiile de vegetație provocate au dus la tragedii. Avertismentul autorităților
Un pericol uriaș îi pândește pe șoferi pe drumurile din țară, din cauza incendiilor de vegetație.
61993885
Fenomen rar înregistrat în zona carierei Roșiuța. Vârtej de praf de 10 metri, filmat de un miner
Un fenomen rar a fost filmat de un miner în zona carierei Roșiuța, din apropiere de Motru.
61993886
Al treilea urs ucis pe autostrada A1. A fost izbit de un TIR
Încă un urs a fost omorât pe autostrada A1, după ce a fost izbit de un TIR. Incidentul s-a petrecut în dreptul localiatii Cristian, pe sensul de mers Sebeș-Sibiu.