Ce spun sindicatele despre creşterea salariului minim

61988766

Cartel ALFA susține măsurile propuse de creștere a salariului minim și stabilire a unor niveluri diferențiate în funcție de nivelul de studii și experiență, se arăta într-un comunicat de presă al confederației.

"Creșterile salariale sunt absolut necesare și urgente pentru a asigura un nivel de trai decent din muncă și pentru direcționa către lucrători o parte mai justă din valoarea adăugată creată", mai precizează Cartel ALFA în comunicat.

"În același timp, ne menținem convingerea că negocierile colective, la toate nivelurile și cu accent pe negocierea la nivel de sector de activitate, constituie cel mai eficient instrument pentru a stabili politici salariale adaptate specificităților fiecărui domeniu de activitate", a completat confederația.

Organizația a mai indicat că peste două milioan din cei 5,4 milioane de salariați din România și mai bine de jumătate din salariații din sectorul economic sunt încadrați la salariul minim.

Nu în ultimul rând, Cartel ALFA precizat că este nevoie urgentă de îmbunătățirea Legii dialogului social pentru deblocarea negocierilor colective la toate nivelurile și pentru încurajarea partenerilor sociali să se așeze la masa negocierilor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61933161
Deputații dezbat moţiunea simplă a PNL împotriva ministrului Ioan Deneș
Camera Deputaților dezbate, marți, moțiunea simplă a PNL împotriva ministrului Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș.
61995281
Ilie Balaci, plâns și aplaudat de mii de oameni. Hagi și Popescu au participat la înmormântare
A venit ziua grea, a despărţirii de Ilie Balaci, plâns şi aplaudat marți de mii şi mii de oameni.
61995129
Motivele pentru care s-a propus avansarea colonelului ce a dirijat intervenţia jandarmilor din 10 august
Omul care a dirijat intervenţia jandarmilor din 10 august în Piaţa Victoriei, la mitingul diasporei, ar putea deveni general.