Maşinile parcate neregulamentar pe domeniul public vor fi ridicate, începând de sâmbătă

61673554

De sâmbătă, autoritățile vor putea să-ți ridice mașina și dacă parchezi pe trotuare sau pe spațiile verzi, scrie AvocatNet.ro

Potrivit AvocatNet, în Monitorul Oficial a fost publicată  o lege ce vizează modificarea regulilor de gospodărire a localităţilor şi permite ridicarea maşinilor parcate neregulamentar pe domeniul public.

Astfel, potrivit Legii nr. 273/2020 (apărută în Monitorul Oficial nr. 1133), aplicabilă de sâmbătă, se introduce interdicția de a parca orice tip de vehicul pe domeniul public, în afara spațiilor marcate în acest sens.

Dacă o mașină va fi lăsată pe domeniul public, “poliţia locală poate dispune măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului”, se precizează în Legea nr. 273/2020. Totuși, în cazul în care în mașină vor fi persoane, ridicarea mașinii nu va avea loc sau, dacă a fost deja începută, va fi întreruptă.

Vezi pe AvocatNet care sunt spaţiile de pe care ţi se poate ridica maşina şi ce va trebui să plăteşti apoi.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62138855
Un băiat de 14 ani a murit, după ce a căzut de la etajul 2 al unei clădiri dezafectate. Ar fi încercat să-și facă un selfie
Un băiat de 14 ani a murit, miercuri noapte, după ce a căzut de la etajul doi al unei clădiri dezafectate, unde ar fi ajuns cu alţi trei prieteni, pentru a-şi face un selfie.
62113205
Un bărbat din Galați a murit, după ce s-a împuşcat accidental cu un pistol de asomat porcii. Ce încercase să facă înainte
Un bărbat de 35 de ani din localitatea Buceşti, comuna Iveşti, judeţul Galaţi, a murit după ce s-a împuşcat accidental cu un pistol de asomat porcii.
62160605
O tânără a murit, iar prietenul ei a ajuns la spital în stare gravă. Amândoi s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon
O tragedie a avut loc miercuri seară, în comuna Crevedia, județul Dâmbovița.