Mărturii din infernul de la Matei Balș. Toni Grecu: „În urma salvării, spitalul ardea. Sistemul sanitar din România ardea"

×
Publicitate

Îngroziţi de fumul care a invadat saloanele, unii pacienţi în vârstă povestesc cum au găsit salvare, sărind pe geam, în balcoane.

Şi-au aruncat măştile de oxigen pentru a trage în piept aer curat de afară. În tot acest timp, rudele lor se adunau la poartă. Oameni înnebuniţi, care aşteptau o veste cât de mică despre părinţii sau bunicii internaţi într-o clădire care luase foc. Curând, incertitudinea s-a transformat în disperare.

„Am sărit pe balcon, am sărit pe balcon şi am dat telefon la 112 şi tipa lumea: ajutor, ajutor", povestește, îngrozit, un pacient.

Au fost secunde la limită pentru cei peste o sută de pacienţi ameninţaţi de flăcări şi de fum. Un bunic de 75 de ani s-a salvat singur.

„Se auzea cum ţipau: ajutor, ajutor şi era flacăra la primul salon din capăt, flacără mare şi fum" a rememorat omul acele momente dificile.

Primul ajutor a venit câteva minute mai târziu. Un pacient este scos cu cearşaful, pe braţe. Altul, în scaun cu rotile.

În pavilionul în care s-a produs incendiul era internat de două săptămâni şi actorul Toni Grecu, fondatorul grupului Divertis.

Acesta a povestit pentru Ştirile ProTv prin ce a trecut: „Povestea de azi pentru mine a fost de fapt o cursă sufocantă, extenuantă, fără aer, de 150 de metri, prin faţa unui spital arzând, cursă terminată la uşa salvării în faţa căreia m-am prăbuşit inconştient, dar fericit. Participasem la cel mai mic şi mai extenuant maraton din lume. Şi am alergat şi singur. În urma salvării, spitalul ardea. Sistemul sanitar din România ardea."

Toni Grecu a fost transferat la spitalul Sfântul Pantelimon. Soţia lui a aflat de grozăvie de la televizor.

Cristina Grecu: „Am fost trezită de nişte sms-uri ale unor prieteni, am deschis televizorul şi în momentul acela se spunea că incendiul a izbucnit la pavilionul 5, unde ştiam că e internet. L-am sunat imediat şi mi-a răspuns, era foarte speriat, părea foarte afectat de ce s-a întâmplat, dar mi-a zis că e înconjurat de medici la urgenţe şi că se ocupă oamenii de el, că e pe un pat."

Rudele altor pacienţi s-au agăţat de fiecare cadru medical întâlnit în cale în disperarea de a afla informaţii.

-Vă rog să îmi spuneţi unde este, la ce spital
-Doamnă, nu am de unde să ştiu, trebuie să vi se comunice din partea spitalului, dacă nouă ne comunică ceva venim şi vă spunem.


„Vă daţi seama că suntem şocaţi! Să ai pe cineva în familie care a luat foc" spune ruda unui pacient de la Matei Balș.

Unii au luat spitalele la rând.

Situația transferurilor pacienților

 

Ajuns în siguranţă la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală, un bătrânel, încă zgribulit de frigul pe care l-a îndurat în salonul de la Matei Balş, îi mulţumeşte lui Dumnzeu că e în viaţă.

„A fost un frig acolo groaznic, mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat'. Salonul meu nu a fost ars, a fost doar invadat de fum, mi-a rămas bagajul acolo, acte, tot, nu am nici încărcător'.'

11 pacienţi, toţi stabili, dar dependenţi de masca de oxigen au fost transferaţi la Spitalul Sfântul Ioan, alţi 5 la Spitalul Pantelimon.

Trei pacienţi transferaţi de la Matei Balş sunt intubaţi, în stare gravă. Unul la Spitalul Dimitrie Gerota, unul la Spitalul Militar Central. Din cauza intoxicaţiei cu fum, o altă persoană mutată la Spitalul Universitar a fost intubata de urgenţă.

Şapte dintre pacienţi au fost duşi imediat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, dar o pacientă cu arsuri pe 20% din suprafaţa corpului nu a rezistat. Ceilalţi sunt la terapie intensivă.

Şi la Marius Nasta sunt în stare gravă, la terapie intensivă, două persoane.

Beatrice Mahler: „Eu am fost anunţată în cursul dimineţii, la 5 şi un sfert din acel moment am mobilizat personalul astfel încât să fim suficienţi şi să putem face evaluarea pacienţilor. Am chemat personalul mult mai devreme. Acum se vorbeşte cu pacientul şi încercăm să le oferim tot ce trebuie, inclusiv PSIHOLOGUL discută cu ei.''

La Institutul Matei Balş a venit astăzi şi cel care şi-a pierdut fiul şi ginerele în incendiul de la Colectiv: „După ce s-a întâmplat la Piatra Neamţ, a doua oară, aceeaşi chestie, aceleaşi fenomene, aceeaşi nepăsare din partea factorilor de răspundere. Este păcat că mor oameni."

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Primele imagini din Institutul ”Matei Balș”, după tragedia soldată cu 5 morți GALERIE FOTO

Au apărut și primele imagini din pavilionul nr. 5 de la Institutul ”Matei Balș” din București, unde 5 persoane au murit în urma incendiului izbucnit vineri dimineața.

VIDEO. Momentul izbucnirii incendiului de la Matei Balș, surprins pe camerele de supraveghere din zonă

Momentul izbucnirii incendiului de la Spitalul Matei Balș din București a fost surprins pe camerele de supraveghere ale unei clădiri învecinate.

Replanificarea programărilor pentru vaccinul anti-Covid. Datele anunțate de autorități

Oficialii de la Ministerul Sănătății vin cu un nou anunț de amânare pentru zeci de mii de români care ar fi trebuit să se vaccineze începând cu ziua de sâmbătă.

Recomandări
DW: ”Războiul Rusiei ajunge în România”. Germanii remarcă lentoarea autorităților de la București

Războiul Rusiei a ajuns în România și Republica Moldova, constată nemții de la Deutsche Welle, într-un articol care evidențiază și reacțiile lente ale Bucureștiului față de repetatele agresiuni moscovite. DW consideră incursiunile ruse drept deliberate.

Primul Boeing 738 Max 8 din flota TAROM a ajuns în țară. Pe ce rute va zbura avionul ”Mircea Lucescu” | VIDEO

Prima aeronavă Boeing 738 Max 8 a intrat, sâmbătă, în flota TAROM. Se numeşte Mircea Lucescu şi are 189 de locuri. Avionul va zbura pe rutele Paris, Amsterdam, Madrid şi Cluj.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.