Managerul Spitalului de Neuropsihiatrie „Poiana Mare” din Dolj, mort într-un accident pe Dunăre

Politie

Managerul Spitalului de Neuropsihiatrie „Poiana Mare” din Dolj, Claudiu Buzatu, a murit, sâmbătă, într-un accident pe Dunăre.

Barca în care se afla la pescuit cu o altă persoană s-a răsturnat, cele două persoane fiind scoase la mal de un alt pescar. Bărbatul a fost în stop cardio-respirator şi nu a putut fi salvat.

În cursul acestei zile, poliţiştii Postului de Transporturi Navale Calafat au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe fluviul Dunărea, în dreptul localităţii Desa, o barcă de pescuit s-ar fi răsturnat. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au stabilit că, în eveniment a fost implicată o barcă de pescuit sportiv, în care se aflau doi bărbaţi de 40 şi 42 de ani, ambii din judeţul Dolj şi care s-ar fi răsturnat, cele două persoane fiind aduse la mal de un alt bărbat ce se afla şi acesta la pescuit”, a transmis, sâmbătă, IPJ Dolj.

La rândul lor, reprezentanţii ISU au precizat că bărbatul de 42de ani era în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

Potrivit presei locale, bărbatul decedat este Claudiu Buzatu, managerul Spitalului de Neuropsihiatrie „Poiana Mare” din Dolj. Bărbatul a fost şi viceprimar în Poiana Mare timp de două mandate.

Citește și
Calarasi
Dublă sinucidere la Călăraşi. Două femei și un bărbat s-au aruncat în Dunăre. Bărbatul a supraviețuit
Nu s-au omorât cu munca, dar au încasat lunar peste 7.000 de euro. Politicienii români cu activitate discretă în Parlamentul European
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Declarația momentului: ”Simona Halep rămâne suspendată pentru dopaj!”
NEWS ALERT Declarația momentului: ”Simona Halep rămâne suspendată pentru dopaj!”
Citește și...
Familia din Călărași care s-a aruncat în Dunăre trăia pe străzi. „Bătrâna spunea că e nepoata reginei Margareta”
Familia din Călărași care s-a aruncat în Dunăre trăia pe străzi. „Bătrâna spunea că e nepoata reginei Margareta”

Poliţiştii anchetează teribilul incident petrecut în Călăraşi, unde o femeie în vârstă şi cei doi copii ai ei, ambii adulţi, au decis să-şi pună capăt zilelor în Dunăre.

Dublă sinucidere la Călăraşi. Două femei și un bărbat s-au aruncat în Dunăre. Bărbatul a supraviețuit
Dublă sinucidere la Călăraşi. Două femei și un bărbat s-au aruncat în Dunăre. Bărbatul a supraviețuit

Un caz de sinucidere în grup, petrecut vineri în Călărași, șochează România. O mamă, fiul şi fiica ei, ambii adulţi, au intrat în Dunăre - cu intenția de a-și lua împreună viață. 

Mănăstirile din Bucovina și Bucureștiul, pe lista Bloomberg a celor 25 locuri din lume pe care trebuie să le vezi în 2022
Mănăstirile din Bucovina și Bucureștiul, pe lista Bloomberg a celor 25 locuri din lume pe care trebuie să le vezi în 2022

Mănăstirile din Bucovina, satele de pe Dunăre și Bucureștiul au fost incluse de Bloomberg pe lista celor 25 de destinații turistice din lume de vizitat în 2022.

Imagini ireale. Momentul în care mai mulți pirați fură motorină din convoaiele de pe Dunăre
Imagini ireale. Momentul în care mai mulți pirați fură motorină din convoaiele de pe Dunăre

Scene șocante pe Dunăre, unde convoaiele cu motorină sunt atacate de adevărate bande de pirați care, fără frică, escaladează navele și reușesc să fure carburanți.

Recomandări
Ministerul Apărării britanic, lovit de un atac cibernetic de amploare. Se prespune că în spatele atacului ar fi China
Ministerul Apărării britanic, lovit de un atac cibernetic de amploare. Se prespune că în spatele atacului ar fi China

Statul chinez a piratat Ministerul Apărării din Marea Britanie, iar parlamentarii vor fi informați despre o încălcare masivă a datelor care implică instituția, vizând personalul de serviciu, a relatat, luni, Sky News.

Vladimir Putin își începe oficial cel de-al cincilea mandat de președinte al Rusiei. Promisiunea făcută la Kremlin | VIDEO
Vladimir Putin își începe oficial cel de-al cincilea mandat de președinte al Rusiei. Promisiunea făcută la Kremlin | VIDEO

Vladimir Putin a preluat, marţi, funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, iar ceremonia solemnă a avut loc la Kremlin.

Furtuni puternice lovesc România. Cod galben de ploi torențiale, grindină și descărcări electrice în 25 de județe. HARTĂ
Furtuni puternice lovesc România. Cod galben de ploi torențiale, grindină și descărcări electrice în 25 de județe. HARTĂ

Meteorologii au emis, marţi, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, pentru 25 de judeţe, până aproape de miezul nopţii. Vor cădea şi 40 de litri de apă pe metru pătrat.