Localitatea din România care s-a specializat în creşterea trandafirilor. Cât se câştigă

×
Publicitate

Explozie de miresme și culori în Alba, la cea mai mare paradă a trandafirilor. Grațioasele flori în zeci de culori, cu un miros amețitor, au atras toate privirile vizitatorilor. La fel de apreciat a fost și siropul de trandafiri.

Localitatea Ciumbrud din judeţul Alba este renumită în toată ţara pentru cultivarea acestor flori. De mai bine de 19 ani, aceasta familia cultiva trandafiri. După atâţia ani de trudă, oamenii spun că profitul este unul pe măsură.

Un localnic cultivă peste 180 de soiuri pe o suprafaţă de două hectare, iar o parte din producţie se duce la export. Străinii aleg trandafirii romaneşti pentru calitatea şi preţul bun.

"Am avut exporturi efectiv în Polonia, în Ungaria. Anul acest speram să avem o cantitativ la 80-90 de mii de butaşi am investit masiv şi speram să recoltăm."

Pentru că sunt la curent cu ultimele tendinţe, soţii Tamaş au cultivat cele mai căutate soiuri - roz deschis, cremul deschis şi roşu-vişiniu.

Pe lângă mirosul ameţitor, vizitatorii s-au bucurat şi de aromă siropului obţinut din petale de trandafir.

Cei prezenţi au fost foarte încântaţi de paradă graţioaselor flori şi mulţi dintre ei au plecat acasă cu buchete de trandafiri. Roşii, galbeni, albi, urcători sau pitici, la final toată lumea a ajuns la aceeaşi concluzie - trandafirii sunt cele mai frumoase flori din lume.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62058461
Tabără sfârșită la spital pentru câțiva elevi din Capitală. Ce au pățit în ultima noapte
Vacanţa în tabăra s-a sfârșit la spital pentru câțiva elevi ai unui colegiu din București. În ultima noapte de cazare, copiii au acuzat stări de rău, iar medicul care i-a evaluat a decis să cheme ambulanțele.
62058454
A cui fiică era tânăra înjunghiată mortal într-un cartier rezidențial din Capitală
Doi indivizi au fost reţinuţi în cazul tinerei de 30 de ani, ucisă într-un cartier rezidențial din apropierea Bucureștiului. Suspectul principal și-a recunoscut fapta.
62058447
Planul din spatele crimei din Bragadiru. Ce voiau de fapt să fure cei doi tineri
Doi indivizi au fost reţinuţi în cazul tinerei de 30 de ani, ucisă într-un cartier rezidențial din apropierea Bucureștiului. Suspectul principal și-a recunoscut fapta.